ŞTEFAN BOLEA: CÂNTURILE PANDEMIEI

Cartea editată de Luiza Mitu şi Sergiu Corbu Boldor, Bunavestire Delicioasă: ocolul pandemiei în 33 de cânturi (Craiova: Aius, 2020), este un cadavre exquis conceput în 33 de zile (între 25 martie, ziua Bunei Vestiri, care inspiră şi titlul volumului şi 26 aprilie 2020, ziua mondială a proprietăţii intelectuale). La experimentul creativ de inspiraţie suprarealistă au participat 69 de artişti (muzicieni, actori, sculptori, scriitori, jurnalişti, dansatori, pictori). De la început, trebuie să fim de acord cu prefaţatorul Cosmin Dragoste, care observa că la lectura cărţii „ai impresia solidă a unui singur autor“. Altfel spus, ca să folosesc un termen psihiatric, cartea nu este schizofazică (nu este o „salată de cuvinte“), cum poate te-ai aştepta, ci are o anumită coerenţă interioară. Mai mult ca sigur, acesta este meritul editorilor, care au lucrat serios la montaj.

Tema principală a cărţii este izolarea. Într-un fragment care aminteşte de Mary Shelley, cea care scria în jurnal, „singurătatea a fost blestemul vieţii mele“ şi care a redactat un roman care se numeşte Ultimul om, autorii notează: „Trăiesc ca şi cum aş fi/ unicul om din lume/ şi nimeni nu m-ar şti/ […] în vise şoptite,/ las urme către mine/ unicul om din lume//“ (VII). Izolarea nu duce doar la o distanţare între mine şi ceilalţi semeni; se creează o falie între mine şi mine. Cumva trebuie să lăsăm urme către noi înşine, altfel nu mai suntem capabili să ne auzim daimon-ul, vocea interioară. În altă parte, în Cântul XXX, care poate fi considerat punctul culminant al cărţii, motivul declaraţiei pe propria răspundere şi cel al măştii sunt conjugate cu figura legendară a lui Godot, un soi de deus otiosus: „Declar pe proprie răspundere că mă deplasez în cartierul Habar n-am, pentru a-l aştepta pe Godot./ Punctul 8: scopuri umanitare sau de voluntariat./ Godot o avea declaraţie?/ Dar masca? Ce culoare o avea masca lui?/“ În mod nesurprinzător, sunt prezente şi alte motive suprainvestite afectiv din starea de urgenţă, precum săpunul („Când viaţa pare a fi grea, nu scăpa săpunul“ – XI) sau carantina („Lupii responsabili urlă legal în autoizolare“ – XVIII).

Dacă tema principală a volumului este izolarea, supra-tema sa e anxietatea de moarte (combinată cu încercarea de a sublima acest afect fundamental): „Cel mai neplăcut e să te duci la vale când ai roţile/ de la dric descentrate“ (XXX); „Gardul e şubred, sufletul e şubred, pământul e şubred./ Urmează să se manifeste intens bacteria Cadaverină“ (XXI), „Cum sună o claviculă atunci când loveşti cu ea/ un clopot plin de pământ/ scoateţi capul din pământ […]“ (VIII).

Precum Defoe în Jurnal din anul ciumei sau Poe în Masca morţii roşii, autorul colectiv din Bunavestire delicioasă documentează o perioadă întunecată, care ne-a epuizat şi ne-a familiarizat cu spectrul iminent al bolii de moarte. La fel ca în ultimul cerc al infernului sau ca în apropierea unei găuri negre, timpul s-a dilatat. Cu toate că, în aparenţă, acum ne îndreptăm spre purgatoriu, să nu uităm că perioada nu s-a încheiat. „Zadarnică truda cea de toate zilele[…]/ O colecţie aproape completă de mumii trase în faguri de fiere/ Şirul aceleiaşi întrebări: a fi sau a nu fi?“ (XXVII) Nefiinţa e definitivă şi hegemonică, fiinţa – ambiguă şi provizorie. Să nu uităm că fiinţa ascunsă sub masca nefiinţei, chiar dacă este diminuată, autoizolată, dată cu sonor la minimum sau mascată, este preferabilă oricând nefiinţei, pentru că îşi păstrează intactă rezervele existenţiale.