ALEXANDER BAUMGARTEN: DESPRE PLURALITATEA VOCABULARULUI FILOSOFIC

Cine şi-ar putea imagina, privind coperta care închide cele peste 1500 de pagini ale Vocabularului european al filosofiilor apărut de câteva zile la editura Polirom, că acesta este o simplă traducere a originalului francez din 2003, de la Seuil, dirijat de Barbara Cassin, se înşală. Această carte masivă a fost editată în jurul unei idei: că trecerea termenilor filosofiei de la un idiom la altul în cuprinsul larg al limbilor europene suferă de echivocităţi care aduc cu sine pierderi şi inovaţii. Consecinţa imediată a acestei idei priveşte raportul intim dintre limbă şi claritatea conceptuală şi arată cum: a) faptul de a gândi (cu atât mai mult cel de a gândi filosofic) este condiţionat de limbă, dar aceasta datorită comunicării şi transferului lingvistic în egală măsură ca şi ingenuităţii unei limbi mai mult sau mai puţin filosofice; b) faptul de a traduce filosofie este o operă culturală care rivalizează creaţiei filosofice, pentru că obligă autorul acestei munci să îşi regândească creator limba şi sursele ei externe; c) echivocităţile create prin transferul lingvistic al termenilor filosofiei sunt instrumentul istoriei filosofiei universale a cărei reconstrucţie în afara acestor echivocităţi este o vanitate. De aceea, apariţia cărţii în limba română este altceva decât o traducere: ea conţine redarea în limba română a intrărilor Vocabularului prin reconstruirea lor în funcţie de sursele existente deja ale istoriei filosofiei pe care fiecare intrare le citează, dar şi adăugarea la cele câteva sute de intrări ale originalului a unor zeci de noi intrări privitor la limbajul şi cultura filosofică românească. Proiectul Barbarei Cassin are, de fapt, o dimensiune foarte europeană pentru că el presupune un circuit cultural al acestei cărţi: de la prima sa versiune pariziană spre versiunile sale – ca să râdem, aş spune: – vernaculare, apoi de la ele înapoi spre o nouă versiune pariziană care să includă noile articole din versiunile română, engleză, germană, spaniolă, arabă, ucraineană, rusă, portugheză. Circuitul acesta mi-a semănat, încă din 2008, când am început munca de coordonare a acestui volum împreună cu doamna Anca Vasiliu, profesoară la Universitatea Paris IV Sorbonne, cu un model cultural în care Parisul îşi reînnoia în stil modern o licentia ubique docendi, trimiţând cunoaşterea peste tot şi aşteptând acasă revenirea ei îmbogăţită, într-un mod elegant şi aluziv la structurile universităţii ei din evul mediu. Am acceptat bucuros modelul, ca fiind unul justificat istoric.

Am muncit ani de zile la realizarea acestei cărţi ca la o expediţie geografică: pregătiri, bagaje, instrumente de navigaţie şi orientare, diversitate umană a traducătorilor/autorilor, înţelegere a mizei şi jurnale de bord, observaţii de tot felul, colecţii de stranietăţi şi uimiri în faţa noilor naturi descoperite, decizii ad hoc şi un permanent amestec de caractere umane reunite în jurul unui scop comun: să dăm seama de puterea filosofiei şi a limbii româneşti în faţa acestei provocări, confirmând o legitimitate şi judecând din perspectiva primitorului obiectul asumat. Am fost peste patruzeci de traducători, studenţi şi profesori. Cât am reuşit să deschidem o cale de reflecţie filosofică asupra istoriei europene şi a participării filosofiei româneşti la ea vor decide utilizatorii Vocabularului. Ei vor găsi aici foarte multe articole „directoare“, despre naturile filosofice ale limbilor (cu intrări separate şi ample pentru germană, greacă, franceză, română, italiană, rusă), unde franceza joacă doar rolul unui suport discret, pentru că traducătorul acestor articole trebuia evident iniţiat în fiecare dintre aceste idiomuri. Apoi, multe articole de istoria filosofiei care pornesc de la concepte clasice (fiinţă, categorie, concept, conştiinţă, timp), aparent universal traductibile, dar supuse aceleiaşi idei generale a cărţii. Multe articole de filosofie analitică, de hermeneutică sau de psihanaliză, multe de ontologie şi etică, dar subliniind discret faptul că unitatea gândirii filosofice comunică prin aceste domenii: cum altfel s-ar putea înţelege, de fapt, ideea lui Alain de Libera din această carte potrivit căreia filosofia analitică are un strămoş cert în replierea filosofiei în evul mediu asupra limbajului din cauza recunoaşterii dionisiene a neputinţei acestuia în a numi corect realităţile transcendente?

Însă Vocabularul este şi un manifest. Este cert că trăim o perioadă în care, sub presiunea diferitelor ramuri ale ştiinţei în care comunicarea are sensuri diverse, ne place mult să ne imaginăm cum engleza creşte şi ne inundă gândirea, tot aşa ca ridicarea nivelului oceanului planetar în urma încălzirii globale. Tratând savant însăşi natura vocabularului filosofic al limbii engleze, Vocabularul arată tacit trei lucruri ferme, dar probabil şi amuzante: că natura gândirii este creatoare de limbaj, că practica reflecţiei diversifică limbile şi că speranţa noastră în limba unică a globului va sfârşi ridicol în dezmembrarea însăşi a limbii engleze, făcută de vorbitori (şi gânditori, mai ales gânditori!) a căror natură este în mod esenţial plurală.