Bogdán Zsolt

EUGENIA SARVARI: Zsolt, cît au din tine personajele tale?

BOGDÁN ZSOLT: Tot atât câtă apă poate să aibă un copac, urcând de la rădăcini şi pierzându-se în albastrul cerului. Aproape nimic şi foarte mult. Personajele mele au memoria strecuratului în imensele capilare ale vieţii. Au memoria magicei chimii a tot ce se întâmplă acolo. Şi-n fond, n-au nimic. Nu ştiu. Poate, totuşi, pasiunea.

E.S.: În spectacolele în care te-am văzut am observat că ai un mod foarte personal de a-l asculta pe celălalt, ca şi cum te-ai uni cu el, ca şi cum ai vrea să-l iei în tine. Cum ai învăţat şi de la cine ai învăţat asta?

B.Z.: Partenerul e o valută forte. Cu cât ai mai mult din el, din partener, cu atât este mai bogat personajul pe care-l joci. Asta am învăţat treptat, de la marii actori ai teatrului românesc. Să joci singur, când ai un partener este un păcat. Un păcat care se numeşte mândrie. Se numeşte iubire de sine. Ori talentul, capacitatea asta ludică, ca şi teatrul e un lucru sacru. Doamna Mariana Mihuţ are o vorbă – o ştiu de la prieteni, colegii mei din Bucureşti –, că în teatru sunt importante două lucruri: unu – să-ţi asculţi partenerul şi al doilea… Ni, mă, că pe ăsta l-am uitat…

E.S.: Dacă l-ai fi întîlnit în realitate pe Astrov, ce ai fi făcut, ce l-ai fi întrebat?

B.Z.: L-aş fi întrebat: „Bună ziua, m-am rătăcit. Spuneţi-mi, vă rog, cum să ies din pădurea asta întunecată? Care potecă duce spre sat?” La care el mi-ar fi spus: „Dar de unde veniţi, din care parte?” Iar eu: „Vin din viitorul despre care le tot vorbeaţi lui Vania, Soniei şi Elenei. Eu sunt omul cel de după o sută de ani, pe care l-aţi încărcat cu atâtea responsabilităţi”.

Sau poate l-aş fi ajutat, în linişte, să planteze pomi, să bandajeze răni, fără să-l întreb nimic.

E.S.: Privind îndărăt, ce ai vrea / cum ai vrea să schimbi ceea ce ai făcut?

B.Z.: Privind îndărăt, cred că aş vrea să fi fost mult mai atent, mult mai prezent, mult mai conştient în tot ce am făcut. Ca să pot să spun acum cu tărie, că nu era nimic de schimbat. Dar am făcut multe greşeli de care-mi pare foarte rău. Pe omul de atunci? Dacă s-ar putea, l-aş sugruma. Sau, şi mai bine, l-aş ocoli.

E.S.: Cine ai vrea să fii şi cine te temi să fii?

B.Z.: Aş vrea să fiu un zâmbet plin, pe malul unei lacrimi. N-aş mai vrea să fiu cineva. Mă tem să fiu cineva.

Interviu realizat de

Eugenia Sarvari