GIULIA MĂRIUŢ

Giulia Măriuţ (data naşterii 14.10.2000) este finalistă la Licart în 2018, participantă la al doilea work-shop de poezie Super.

reuşesc cu greu să mă suport când văd conturul obiectelor prea clar.

dimineaţa e vremea când sorb scârba de sine direct din bidon,

dimineaţa răţuştele de plastic alunecă pe după cadă şi ne lăsa singuri, cu siguranţele arse.

singuri,

cu feţele reflectate

în tranziţiile scurte cu ecran negru lucios.

dimineaţa e vremea când îmi învelesc toate dovezile existenţei

şi mă debarasez de ele dezgustată,

ca de nişte clătite nereuşite,

rase de pe tigaie şi aruncate în bolul câinelui,

apoi le răstorn în saci menajeri,

rupţi din rolă cu dinţii.

îmi iau inima şi o îngrop în spatele hambarului,

o acopăr grijuliu cu nailon,

ca nu cumva să o ciuruiască grindina sau razele uv.

resturile lor aşteptă acolo liniştite până miercuri dimineaţă,

când va veni maşina de dus gunoiul, iar ploşniţele vor mişună printre ele satisfăcute.

am zile când mă uit la propria reflexie ca la o chiuvetă plină de vase nespălate.

atunci nu mai rămâne decât să-mi aburesc oglinda cu apa de la duşuri.

rădăcinile de păr nevopsite şi celelalte trăsături distinctive dispar pe loc,

rămâne doar apartenenţa la categorii.

momentele astea sunt prielnice înţepenirii,

e ca atunci când mama spăla parchetul

şi nu ne lăsa sa călcăm pe jos.

sunt înconjurată din toate părţile de spaţii proaspăt spălate care nu se mai usucă.

dacă apropii capul îndeajuns,

pot vedea dâra de albuş din spatele frigiderului,

cojile de ou fărâmiţate între degete.

spaţiul ăsta trebuie curăţat urgent,

altfel nu va mai rămâne loc

pentru viitoarele cofraje scăpate din neatenţie.

altfel se iau masuri,

altfel se scoate din priza incubatorul.

dacă apropii capul îndeajuns,

pot simţi încă pulsul puiului dezgheţat.

încerc să-l localizez cu precizie.

(ăsta e unul dintre puţinele lucruri

pe care le-am învăţat prin observaţie.)

mama îmbiba mopul în soluţie pronto.

ea ştie ce să facă

să miroasă frumos în urma noastră.