CIPRIAN VĂLCAN: IRONIA CANIBALULUI
Întorcîndu-mă de la cumpărături, văd un bătrîn neverosimil de slab cu un tricou violet pe care scrie :
Young
Rich
Rebel
Crazy
Îmi spun că am de a face cu un incorigibil visător…
***
9% dintre francezi cred că Pămîntul e plat.
Nu poate să fie vorba despre nişte bieţi ignoranţi, ci despre ultimii nostalgici.
***
Citesc că, în anul 1531, fregata La Pèlerine a adus din Brazilia în Franţa trei mii de piei de leopard, 300 de maimuţe şi 600 de papagali „ştiind deja cîteva cuvinte franţuzeşti”…
***
Nu toţi artiştii sînt săraci, aşa cum ne-am obişnuit să credem: Michelangelo a primit echivalentul a 60 de kilograme de aur pentru pictarea Capelei Sixtine, în vreme ce Rimbaud, aflat în Africa, purta 8 kilograme de aur la chimir…
***
Viţelul cel gras e doar pentru burghezi.
Fiului rătăcitor i se dă întotdeauna cu tifla.
***
Va veni o vreme cînd lumea va fi stăpînită de un tiran ce va obişnui să-i citească doar pe Cehov şi Kafka.
***
Cei care ard cărţile nu le ard niciodată pe toate.
De aici li se trage pieirea…
***
Orice muscă ajunsă pe nasul unui papă se va crede negreşit mai de soi decît suratele ei obişnuite să se înfrupte dintr-o latrină.
La fel ca pe toate treptele naturii, există o ierarhie strictă şi printre mîncătorii de rahat.
***
Aflu că Proust a scris, sub pseudonim, o serie de cronici elogioase la propriile sale cărţi.
N-ar trebui să mă mir – scriitorii sînt gata să şi ucidă pentru puţină atenţie…
***
Pentru cei mai mulţi dintre oamenii de azi, adevărata catastrofă e tocmai întîrzierea catastrofei, indefinita amînare a sfîrşitului.
***
Să vorbeşti toată viaţa despre incomparabila demnitate a omului şi să mori ca un cîine…
***
N-ar trebui să ne mirăm că scandinavii se sinucid în număr atît de mare – ţinînd seama de clima de care au parte, e mai degrabă un miracol că nu-şi pun cu toţii ştreangul de gît.
***
Oamenii Nordului au senzaţia că Satan e omniprezent, insinuîndu-li-se în sînge. Ei cred că se poate trăi fără prezenţa lui Dumnezeu, dar nu şi fără prezenţa Diavolului.
***
Pentru oamenii din Nord, căutarea Sudului e expresia nostalgiei unei lumi fără Diavol, a unei lumi în care răul e estompat de imaginea liniştitoare a cîmpurilor de lavandă.
***
În Sud, Diavolul sfîrşeşte într-o turmă de porci ce se aruncă în mare.
În Nord, Diavolul e un ghimpe ce se înfige tot mai adînc în carne.
***
Marea literatură a secolului xx e cinematografia scandinavă: Dreyer, Bergman, Lars von Trier.
***
În Sud, demonii devin leneşi, sînt atinşi de farniente.
În Nord, demonii sînt înfriguraţi, febrili, incapabili să se oprească.
***
E preferabil să le lăsăm demonilor jocul cu simţurile mai degrabă decît să-i îngăduim în suflet.
Un demon ce-şi face culcuş în noi e aproape imposibil de expulzat.
***
Dacă ar fi trăit ceva mai la nord, Flaubert ar fi fost Luther.
***
Savonarola, cel mai mare duşman al Diavolului, a fost condus de Diavol pînă pe rug. Cu toate acestea, n-a încetat să creadă pînă în ultima clipă că tocmai Diavolul era mesagerul ce-i fusese trimis.
***
E bizară atitudinea noastră în raport cu cei care eşuează încercînd să se sinucidă, căci îi trimitem, invariabil, pe toţi la psihiatrie, prezumînd astfel că în spatele intenţiei de a renunţa la viaţă nu poate să stea decît un inevitabil deranj mental. Nu ni se par suciţi cei care se agaţă cu orice preţ de viaţă, decrepiţii incapabili să renunţe la existenţa lor mizerabilă, ci doar aceia pe care moartea nu-i sperie.
Probabil că lucrurile se vor schimba în societăţile malthusianiste ale viitorului: sinucigaşii vor fi decoraţi, tentativele nereuşite de sinucidere vor fi socotite acte de bravură, iar autorii lor vor fi încurajaţi să încerce din nou să-şi pună capăt zilelor. În schimb, bătrînii care vor insista să trăiască dincolo de vîrsta socotită rezonabilă pentru o moarte decentă vor beneficia în mod obligatoriu de consiliere psihologică, iar aceia care vor dovedi un ataşament ruşinos pentru viaţă vor avea parte de tratamente specializate în diversele spitale de psihiatrie.
Pentru oamenii viitorului, nu va mai fi ciudat să încerci să-ţi iei viaţa, ci va deveni de neînţeles să-ţi doreşti să trăieşti prea mult, căci longevitatea va fi considerată o dovadă de egoism inacceptabil, un semn de prost gust.