ALEXANDRU IONAŞCU: MARXISMUL ŞI FRICILE DREPTEI

La aproape trei decenii de la prăbuşirea sângeroasă a dictaturii comuniste, spaţiul cultural din România începe să se echilibreze şi, după cum observa Mihai Iovănel în Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc, o serie de scriitori au preluat teme din zona stângii: interes pentru probleme sociale ca sărăcia şi inegalităţile şi volume de poezie care abordează probleme întâmpinate de femei într-o societate patriarhală şi plină de clivaje sociale.

Un bun exemplu este extraordinarul volum de poezie al Elenei Vlădăreanu, bani. muncă. timp liber., în care este surprinsă relaţia dintre munca din capitalismul neoliberal şi situaţia femeilor, cu toate responsabilităţile casnice şi familiale care li se cer şi timpul care li se răpeşte, alături de controlul asupra propriului corp: ,,Cum ce fac? Nici nu am timp să mănânc, de multe ori uit să şi beau apă. El nu mă crede. Mâncare, piaţă, călcat, curat, grădină./ Dacă s-ar plăti munca asta pe care o faci tu zilnic, cât ai cere? Să se plătească? Nu te crede nimeni. Doar o femeie ştie cu ce eforturi se ţine o casă.“ Poemele Elenei Vlădăreanu despre muncă, remuneraţie şi timp liber ating dificultăţile sociale de care se lovesc femeile observate de autoarea marxistă Silvia Federici, care, la mijlocul anilor ’70, milita pentru remunerarea muncii casnice şi reducerea orelor de lucru pentru ca femeile să nu mai depindă de salariul soţilor şi să poată dispune de propriul timp şi corp după bunul plac: ,,Most important, to demand Wages for Housework is to refuse to accept our work as a biological destiny, which is an indispensable condition to struggle against it.[…] But for us, as for waged workers, the wage is not the price of a productivity deal. In return for a wage we will not work as much or more than before, we will work less. We want a wage to be able to dispose of our time and our energies, to make a struggle, and not be confined by a second job because of our need for financial independence“. (a se vedea Silvia Federici, Revolution at Point Zero: Housework, Reproduction, and Feminist Struggle, pp. 37-38; şi Elena Vlădăreanu, bani.muncă.timp liber., pp. 45-46.)

La fel cum volumul Elenei Vlădăreanu nu iartă nici misoginismul din zona politică, fiind reproduse verbatim declaraţiile extrem de misogine şi de discriminatorii ale europarlamentarului polonez de dreapta, Janusz Korwin Mikke, şi expune clasismul intelectualilor conservatori de la noi, care ar dori ca serviciile sociale să nu mai fie accesibile pentru cei săraci şi votul să fie în funcţie de ,,educaţie, de job, de salar“. (Nu altceva cerea Horia Roman-Patapievici când scria, în Politice, că ,,garanţia progresului în România este votul cenzitar: România va evolua numai în măsura în care poporul, misera plebs, nu va avea acces direct la decizie.“)

Devine evident că, în condiţiile în care intelectualii de dreapta cred că lenea e cauza sărăciei (aşa cum arată şi Elena Vlădăreanu) şi se opun unor reforme deloc radicale, precum taxarea progresivă, laicizarea învăţământului şi a spaţiului public sau educaţia sexuală, scriitorii şi cercetarea literară trebuie să iasă din turnul de fildeş al autonomiei estetice şi să ţină cont de dificultăţile lumii actuale – inegalităţi, crize, degradarea mediului, recrudescenţa fanatismului religios, lupte pentru emancipare, drepturi egale şi acces universal la servicii sociale. Dacă în anii ’90 şi în mare parte în deceniul anilor 2000, orice exprimare a unor opinii cât de cât pozitive despre Marx şi marxism era atacată şi stigmatizată de un anticomunism lipsit de nuanţe (aşa cum arăta Ion Ianoşi în dialogurile cu Alexandru Ştefănescu), acum studiile marxiste sunt necesare diversificării metodologice şi chiar sincronizării cu cercetarea din universităţile occidentale şi nord-americane. De altfel, cercetarea marxistă nu este specifică Occidentului stângist din imaginarul conservatorilor (sau a teoriilor conspiraţioniste din mediile de extremă dreapta despre un presupus ,,marxism cultural“ care ar destabiliza ,,civilizaţia iudeo-creştină“), ci se predă în orice universitate din afară şi sunt parte integrală a orice înseamnă studii sociale, feministe sau culturale, catedre cu abordări marxiste existând în universităţi din Asia sau America Latină (pe toate continentele, de fapt). În special în America Latină, unde marxismul angajat a fost indispensabil mişcărilor de emancipare şi pentru drepturi civile ale comunităţilor indigene. Dar chiar şi în mediul academic din Occident, studenţii de la facultăţile de Litere ştiu că unul din cei mai cunoscuţi critici literari britanici este teoreticianul literar marxist Terry Eagleton, autor a patruzeci de cărţi, dar la noi are tradus doar Teoria literară. O introducere.