Războiul cel mare 1914-1918

De la primele pagini ale volumului bibliofil conceput de Mircia Dumitrescu, Războiul cel mare 1914-1918. Calvarul prizonierilor români în Alsacia, Lorena şi nordul Franţei, apărut într-un tiraj de 33 de exemplare în aprilie 2019, te izbeşte izul lumii care a pierit în acei ani: din cele şaisprezece state beligerante, doar trei dintre ele sunt republici, restul fiind imperii şi regate. Seismul Primului Război Mondial a redesenat harta lumii, iar această operă distructivă s-a făcut cu sângele unor oameni, care au sfârşit, de cele mai multe ori, într-un mormânt anonim. 2344 de prizonieri români au murit în Alsacia şi Lorena fiind supuşi unui tratament barbar, care anticipează oroarea Holocaustului, de către autorităţile germane. Ei sufereau teribil de foame şi de frig. De pildă un martor declara: „Vecinul meu l-a văzut pe unul [un prizonier român n.n.] desfăcând cu unghiile balega de cal şi adunând boabele de ovăz“. Jean Nouzille consideră că frecvenţa exacerbată a deceselor din lagărul unde au fost internaţi prizonierii românii (mortalitatea din lagărul român a fost de 50% în 1917, în timp ce în lagărele similare din Franţa nu depăşea 1%!) este explicabilă prin excesul de zel, pe şleau spus, de ura nemţilor faţă de reprezentanţii unei naţii care a ieşit din neutralitate în 1916, angajându-se împotriva Triplei Alianţe. Feldmareşalul Von Hindenburg observa că „nici una din puterile mici precum România nu a avut ocazia să joace în istoria lumii un rol de decizie atât de important şi într-un moment atât de favorabil“. Germanii „n-au vrut să înţeleagă că interesele supreme ale României erau în Transilvania“, clarifică Nouzille. Emoţionantă povestea lui Ion Dospina, bunicul matern al lui Mircia Dumitrescu, unul din morţii noştri, înhumat în cimitirul eroilor din Soultzmatt. Lista celor 2344 de morţi, mulţi dintre ei neidentificaţi, este o litanie punctată de cele zece ilustraţii originale tipărite pe hârtie manuală şi semnate olograf de Mircia Dumitrescu. (S.B. & A.V.M.)