OLIVIU CRÂZNIC: O ISTORIE ALTERNATIVĂ A NAZISMULUI ŞI A COMUNISMULUI

Liviu Radu (născut în 1948, la Bucureşti; din nefericire, a plecat dintre noi în anul 2015) a fost publicist, traducător (a tradus operele unor nume importante pentru istoria literaturii universale, apreciate în România – de pildă, Isaac Asimov, Neil Gaiman, Dean Koontz, Abraham Merritt, China Mieville) şi scriitor prolific (membru al Uniunii Scriitorilor din România), multipremiat (inclusiv cu un premiu acordat de Societatea Europeană de Science-Fiction).

În anul 2014, Florin Corneliu Pîtea a publicat, la Editura Millennium Books, monografia bibliografică O introducere în opera lui Liviu Radu, dedicată acestuia. Printre volumele publicate de Liviu Radu (nu mai puţin de 23 la număr), s-au remarcat în mod deosebit romanele: Trip-Tic (Editura Dacia, 1999), Opţiunea (Editura Pygmalion, 2004), Armata moliilor (Editura Nemira, 2012) şi La galop prin piramidă (Editura Nemira, 2013), respectiv volumele de proză scurtă: Constanţa 1919 (Editura ProLogos, 2000), BabL (Editura Diasfera, 2004), Povestiri fantastice (Ed. Millennium Press, 2008), Ghicit de seară – 77 de povestiri foarte scurte (Editura Tritonic, 2010).

A publicat şi nonficţiune: Manipularea maselor. Cazuri celebre din ultimul mileniu (Editura Cartea de buzunar, 2005).

Raportat la teoria literară, Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade (publicat într-o primă ediţie de editura Eagle Publishing House, în anul 2011; noua ediţie a apărut la Editura Vremea, în anul 2018, în cadrul colecţiei icar coordonate de Michael Haulică) aparţine stilului funcţional beletristic, curentului literar al realismului imaginar, categoriei estetice a fantasticului, genului literar epic, speciei literare (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) a antiromanului ştiinţifico-fantastic, subspeciei literare a ştiinţifico-fantasticului alternativ, sau, pe scurt, „altSF“ (hărăzit istoriilor realiste – care ar fi putut să se petreacă cu adevărat în lumea noastră; a nu se confunda cu ştiinţifico-fantasticul ucronic, „ucroSF“ – în cadrul căruia ne sunt prezentate istorii nonrealiste, care nu ar fi putut să se petreacă cu adevărat în lumea noastră, de pildă „istorii“ modificate prin intervenţia unor fiinţe extraterestre sau supranaturale, ori prin intermediul unor dispozitive ştiinţifice imaginare).

Din punct de vedere al compoziţiei, Chestionarul ne este înfăţişat sub forma a zece întrebări ridicate de către „Centrul pentru Studierea Crimelor Totalitarismului“, la fiecare dintre acestea răspunzând cele trei (anti)eroine: secretara lui Adolf Hitler, secretara lui Rudolf Hess (adjunctul lui Hitler) şi secretara doctorului Josef Mengele (temutul şi detestatul „Înger al Morţii“ care a condus experimentele macabre în lagărul de concentrare de la Auschwitz, scăpând apoi de pedeapsă prin fuga în America de Sud, unde a murit din cauze naturale în anul 1979, la vârsta de 68 de ani).

Formatul de tip „chestionar administrativ“ ales pentru operă justifică predominanţa perfectului compus (caracteristic rapoartelor oficiale) în naraţiune. În ceea ce priveşte subiectul antiromanului, acesta îl constituie ascensiunea şi decăderea lui Adolf Hitler, într-o istorie alternativă în care admiraţia sa pentru Iosif Vissarionovici Stalin îl determină pe „caporal“ să desfiinţeze Partidul Nazist (Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist) şi să se alăture Partidului Comunist, preluând ulterior puterea prin intermediul comuniştilor germani şi sovietici.

Ipoteza de lucru pe care ne-o propune Liviu Radu este plauzibilă din punct de vedere doctrinar, existând numeroase asemănări între naziştii (naţional-socialiştii) şi comuniştii (internaţional-socialiştii) primei jumătăţi a secolului al xx-lea. Însă autorul nu ţine cont (intenţionat?) de un aspect foarte important, care i-ar putea răsturna teza: Hitler îi considera şi pe slavi ca aparţinând raselor inferioare – ceea ce ar fi făcut, în fapt, improbabile admiraţia pentru Stalin şi dorinţa de cooperare, pe termen lung, cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (după cum, de altfel, ne-a şi dovedit istoria).

Pe acest fundal de natură speculativă (bine documentat – Liviu Radu a fost un pasionat al trecutului omenirii, despre care a şi scris nu de puţine ori, lăsând în urmă opere remarcabile), asistăm la o istorie a Europei secolului al xx-lea (şi a întregii lumi, de altfel) care diferă, în ceea ce priveşte amănuntele, de istoria reală, dar care, privită în ansamblu – după cum ne atrage atenţia, la un moment dat, chiar autorul –, seamănă destul de mult cu realitatea cunoscută. Între amănunte, descoperim şi drame mărunte, iubiri abandonate, delaţiuni meschine, devianţă sexuală (menţionată, nu descrisă) ş.a.m.d. Dincolo de detalii, dimpotrivă, ni se relevă o analiză rece şi iscusită a totalitarismului, în contrapondere cu o măreaţă filosofie a libertăţii – chintesenţa Chestionarului.

Un episod deosebit de interesant din cadrul volumului îl constituie vizita în ţara noastră a secretarei lui Hitler, îndrăgostită de un diplomat român – prilej excelent pentru autor de a compara Germania totalitaristă şi comunistă (foarte asemănătoare cu… România totalitaristă şi comunistă pe care unii dintre noi şi-o amintesc) cu România liberă şi capitalistă (foarte asemănătoare cu… America la care visam cu toţii în „Epoca de Aur“). Un schimb de replici tranşant scoate perfect în evidenţă antiteza în cauză:

„– (…) nu sunt convinsă că, din punct de vedere ideologic, orânduirea voastră e mai grozavă decât cea din ţara mea [spune secretara lui Hitler, n.n.]. Poate că mă înşel…

– Te înşeli, şi te înşeli rău de tot, m-a întrerupt Popescu, dar fără să insiste.“ (p. 155).

Un alt citat, de importanţă crucială pentru revelarea mesajului antiromanului, îl găsim tocmai la final: „(…) marile crime au fost săvârşite întotdeauna de oamenii cumsecade din vecini, de foştii colegi de şcoală primară, de oameni care, de obicei, vă ajutau cu amabilitate să înlocuiţi un cauciuc de la bicicletă…“ (p. 253), prin aceasta autorul utilizând tactica „ouroboros“ pentru a ne conduce gândul înapoi la prolog: „Amintiţi-vă. (…) Pentru că anumite lucruri nu trebuie uitate. (p. 5)“

Tomul are o copertă plastifiată lucioasă, creată de Horia Nicola Ursu, care ilustrează latura politico-istorică a operei. Este tipărit pe hârtie albă, de calitate superioară, rezistentă în timp, şi este bine redactat şi tehnoredactat (unele „scăpări“ există, dar sunt rare şi nesemnificative). Recomandăm Chestionarul ca fiind beletristică în primul rând bine scrisă, apărută într-un format îngrijit. Nu este cea mai bună carte a regretatului Liviu Radu (Opţiunea ocupă, în opinia noastră, acest loc) şi nu se adresează, poate, oricui. Dar îi va încânta, fără îndoială, pe cei vizaţi: pe cititorii care îşi amintesc comunismul sau care vor să afle mai multe despre „Epoca de Aur“, pe cititorii pasionaţi de istoria celui de al Doilea Război Mondial, pe cei interesaţi de doctrine filosofico-politice ori pe cei fascinaţi de speculativismul ştiinţific.