Paul Celan
în traducerea lui George State
10 poeme din Silnicia luminii
(1970)
Cine-a venit de partea ta?
Ciocîrliforma
piatră dintru pîrloagă.
Niciun son, doar lumina muribundă o
sprijină.
’Nălţimea
se-nvîltorează,
chiar mai violent
ca voi.
Todtnauberg
Arnică, buruieniţă,
licoarea din fîntîna cu
zarul în stea,
în
colibă,
el, în carte
– al cui nume-a luat ea-n primire
’naintea celui al meu? –,
el, în această carte
înscris, rîndul despre
o speranţă, astăzi,
pentru al gînditorului, în
inimă, un cuvînt
sur-
venitor,
fascină forestieră,-nvălurată,
orhidee şi-orhidee, pe rînd,
cele crude, mai tîrziu, la drum,
limpede,
cel ce ne conduce, omul
care le-aude şi el,
pe jumătate
călcatele poteci
de bîrne în turbărie,
jilav,
mult.
Unui frate în Asia
Autotransfigurate,
tunurile
se-nalţă la cer,
zece
bombardiere cască,
o mitralieră-nfloreşte
tot atît de sigur ca pacea,
un pumn de orez
îţi moare-n chip de prieten.
Eu te mai pot vedea: un ecou,
palpabil cu tactile
cuvinte, pe creasta lui
adio.
Chipul tău se tulbură-ncet,
cînd dintr-odată
luminează ca lampa de clar
în mine, în locul
unde cel mai dureros Nicicînd se rosteşte.
Numai
copii unici
cu fine, mlăştinoase
mirosuri de mamă în gît,
meniţi ca arbori
– ca negri arini –,
inodori.
O extrahalcă de noapte
e partea
fiului ne-
vătămat,
făcut prizonier de
departe.
O voce, în mijloc,
capătă chip cucurigînd.
Hală de
producţie:
efecte de orbire, în crepuscul,
– de tine, închipuie-ţi,
se sprijinea mîna vindecătoare de sub tre-
sărinda lucire –
cuvîntul cel protector
în casca presurizată,
un semn în frază,
ca instrument de-aerisire.
Sudură-a sufletelor, arc electric.
În carcase:
reanimarea
rimatelor, frumoaselor
foale de metal.
Întretăiat, cordonul de porumbei,
dispersate,
puterile florilor,
presupus vinovat,
corpul delict Suflet.
Treptat cu o faţă de clovn,
oglindită de neant,
boiala Adevăr, albastră de frig,
în gura colţuroasă,
pudra de polen degerat pe lucioasa calotă craniană,
jur-împrejurul subţirii bucle de-ntrebare Negru,
sprîncenele, sprîncene: crescînd,
doi piepteni de-antene gigantice, doi,
– tu, din plin ţesălata,
din plin resimţita noapte zgrunţoasă Mereumereu –,
deja-n zbor, arcuite,-afară din fulgul de lume,
nici încolo, nici încoá.
Puncte cumulus, noaptea,
pe marile distanţe,
în aşteptare de zei,
poalele tale, munte-ncreierat,
în al inimii Tu,
de ei împrejur
spumegate.
Din volumul Paul Celan, Opera poetică (II), în pregătire la Editura Polirom