2018/n5/a14

Documente George Coşbuc

– inedit –

Cine-ar mai fi crezut că la aproape o sută de ani de la moartea poetului de la Hordou se mai găsesc pe ici-colo manuscrise răzleţe, care vin să ateste munca de elaborare a unora dintre creaţii, modul în care tânărul Coşbuc îşi concepea chemarea scriitoricească şi modul în care găsea de cuviinţă să răspundă unor îndemnuri colegiale de a-şi demonstra capacitatea de invenţie. Sunt mărturii ale unor colegi din perioada studiilor clujene, când poetul a fost provocat să-şi demonstreze talentul improvizaţiei. Probabil că multe din aceste încercări, scrise în grabă pe petice de hârtie, să fi ajuns la unii dintre colegii năsăudeni sau la rudele apropiate, care mai târziu le-au valorificat prin arhivele statului. În atare împrejurări, cred că au ajuns şi unele manuscrise în colecţiile Arhivele Statului din Cluj-Napoca, unde am descoperit 5 file scrise cu cerneală, pe care poetul a improvizat mai multe versuri, pe care nu le-am găsit niciunde înglobate într-una din poeziile sale, astfel că le socotim inedite. De când datează ele? Având în vedere că manuscrisul conţine şi cele două versuri de început ale poeziei Cântecul fusului şi anume: „Eu mi-am făcut un cântec/ stând singură-n iatac“ ne putem repede lămuri că e vorba de anul 1893, când poetul a publicat această poezie în „Tribuna“ de la Sibiu din 28 februarie/12 martie/, ceea ce ne trimite, prin urmare, la perioada sibiană a poetului. Apoi, mai putem lua în discuţie faptul că versurile poeziei de mai sus par înrudite cu altele, scrise de el în aceşti ani, precum Mânioasă, Nu te-ai priceput, Rada, Numai una!

Poezia, care ar putea fi intitulată Cearta mamei, e construită în jurul unui dialog dintre mamă şi fată, iar disputa dintre ele e provocată de împrejurarea că aceasta ia de fiecare dată partea fratelui, pe motiv că el e flăcău şi ea fată, căci ştiut este că în familiile de ţărani din Ardeal faptul că o familie care avea feciori era mai preţuită din capul locului decât cele cu fete. Pentru a combate părerea mamei, fata vine cu argumentul că treburile casei sunt tot atât de importante precum cele ale câmpului, şi dacă o casă e curată şi se coace pâine la timp este pentru că acolo fata casei a făcut toate acestea. Versurile poeziei sunt cursive, replicile fetei, care se ceartă doar imaginativ cu opiniile mamei, vin să contureze chipul unei fete de la ţară deosebit de muncitoare şi dedicată muncilor gospodăriei, capabilă să dărâme prejudecata mamei privitor la discriminarea la care ea e supusă. Cu excepţia unor mici stângăcii, care pot fi lesne corectate, poezia poate intra în laboratorul creativ al lui Coşbuc ca una parţial finisată. O reproducem în întregime, aşa cum am reconstituit-o noi din manuscrisul coşbucian, aflat la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, fond Coşbuc, ms. 41

Mircea Popa