a36

Lucian Vasiliu

 

  1. Nu numai că le citesc, dar, de câţiva ani, le şi editez: în revista „Scriptor“ (de exemplu, Liviu Ioan Stoiciu, în serial) sau la editura „Junimea“, unde am adăugat colecţiilor reputate („Eminesciana“, „Historia magistra vitae“ etc.), câteva noi, dedicate jurnalului, confesiunilor, documentelor mărturisitoare restituite. Menţionăm colecţiile „Memoria clepsidrei“, „Manuscriptum-Mousaion“ şi „Colocvialia“, unde au apărut, între altele, volume semnate de Radu Negrescu-Suţu (Paris), Aurel Dumitraşcu, Gellu Dorian, Corneliu Ştefanache (în lucru, corespondenţă inedită, inclusiv cu Adrian Marino), Vasile Andru (jurnalul lui ultim, înainte de a pleca în lumea eternităţii), Victor Aciocârlănoaie (fost deţinut politic), Valentin Coşereanu („100 de zile cu Petru Creţia“), Dana Konia-Petrişor (urmaşa familiei paşoptist-junimist-interbelice Negruzzi), Mircea Radu Iacoban, Florica Dura (coordonator„Cartea de la Valea Vinului“), Ioana Diaconescu (două volume despre Mihai Ursachi şi, respectiv, Cezar Ivănescu în documentele Securităţii), sublocotenent Ioan R. Marinescu şi nepoata lui, Irina Nelson (s.u.a.), cu volumul-jurnal inedit „Note de război. 1916-în primul val“, Hans Bergel (Germania), Eugenia Bulat, Grigore Chiper, ambii scriitori din Chişinău. Etc., etc., etc.

 

  1. Confesiv este şi Homer, este şi Shakespeare, este şi Dostoievski.

Este şi Iacob Negruzzi („Amintiri din Junimea“), sunt şi Ion Creangă, Luca Piţu, Dorin Tudoran… Nu ştiu când ar trebui scris jurnalul (noaptea?, dimineaţa?, în detenţie?, la bucătărie? etc.) Poate îi consultăm pe Kafka,  pe Alice Voinescu, pe Mircea Eliade…  Cred că şi Iisus a scris jurnal, pe nisipul mediteranean. Şi Socrate, în convorbiri ateniene orale. Şi Iuliu Maniu, în gând, în celula de la Sighet… Jurnalul este şi mărturisire, şi rugăciune, şi reflecţie. Şi peste toate, respiraţie lucidă!

 

  1. Am scris, în juneţe. M-au speriat autorităţile, prin1980 şi am incendiat catastiful. Apoi m-au anchetat, avertizat, îndrumat: m-am revoltat din nou şi, cu toate riscurile, am început jurnale noi – le vor publica, post-mortem, copiii mei Luiza şi Cezar.

Am editat fragmente, la începutul anilor 1990, în presa literară… M-am oprit: prea mulţi curioşi contimporani (sic!).

Pe scurt: jurnalul, într-o a 3-a lui formulă, continuă (strict secret).

Nulla dies sine linea.