a22
Să renunţ de Marta Petreu
Să renunţ să renunţ
la soare la mare la sare la nisipul din lună
la starea de bine la maşină la prieteni
la siropul de zmeură roz aproape roşu care însiropează zilele rele
la tocuri înalte la plimbarea de mînă pe ceaţă
la zahăr la oameni la seri cu nasu-n computer
la scrisori la jurnal da l-am sfîrtecat caiet cu caiet ca pe-o vată pe băţ
şi l-am pus pastă de viaţă tocată
dospită cu suflet
la pubelă
la visuri la planuri care se ţes de la sine
seara înainte de-a cădea-n somn ca o piatră ce cade din spaţii
la somn e uşor
mă trezesc marţiană la două cîteodată la patru
compar întunericul de pe mereu alte meridiane-ale spaimei
percep cîteva sute de nuanţe de beznă
la ideea de sens la vederea de sus la sensul giratoriu al vieţii
la vînt şi la brumă la alunele verzi la brotăcelul şi el verde
de pe mîna întinsă a mamei
la cafea la filme la ştiri de la cunoştinţele mele
la sare la sare la lacrimi oho! ce n-aş fi dat azi-dimineaţă
să pot plînge ca lumea pe stradă
la lumina ascuţită a stelelor pe care degeaba o caut pe bolta adîncă de toamnă
deşi acum în noiembrie ar trebui să fie perfectă
la minotaur la pijamaua roşie de pînză subţire
la porţia de mîncare decorată din farfurie
la aşchiile de sticlă ce mă străpung dis-de-dimineaţă prin suflet
şi mă fac nu să ţip – nu
eu ştiu să zîmbesc la durere –
ci să simt la cub urîtul fundamental
de-a trăi
aşa neîndemînatică şi doldora de lacrimi ca oceanul de sare oceanică
la lucrurile fără pereche pe care le fac dintr-o mişcare
trăncănind cîte-n lună şi-n stele exact atunci cînd sînt disperată
la bărbatul pe care-l iubesc anume în zile cu ploaie
la şansa
la onoarea cum ar zice pascal de-a fi gîndită cu de-amănuntul de-un altul
la amintirile mele la toate
la adevăr şi dreptate
la amintiri la amintiri la amintirile de astăzi de ieri
la frică
frica de viaţă care mi-e piele
frica de ridicol
cînd se ştie că prin drept natural
omul are din prima secundă da chiar de la ieşirea din uter
chiar din balta de sînge de mamă
dreptul de-a fi ridicol la puterea a patra
la răzbunarea pe cei care mi-au jucat bătuta morţii
pe retină
pe diafragmă
pe meninge
la sinele meu care la o adică e sferic ca o globulă de sînge
şi roşu
cu gust bine dozat de principii amare
ca şi cum ar fi împletit din hematii adormite
la levănţică la cuie la metrul tatei pe care-l ţin la vedere pe masă
la ciocanul pe care l-am pierdut acum cîţiva ani
undeva în spatele cărţilor din bibliotecă
era tot al tatei
la grija pentru ai mei cei pe care-i mai am nu-s mulţi dimpotrivă
la perechea de pantofi roşii botoşi deloc noi
la ghetele negre cu şireturi fosforescente
la imuran calciu şi-alte hapuri ostile la hainele scumpe
la cura de îngrăşare la voinţa de-a fi
m-am născut ştiind că nu am dreptul şi aşa mai departe
şi aşa mai departe
fleacuri de fiinţă umană
fleacuri de românia
fleacuri
vînturate în mine ca-n maşina de pleavă
la bach la mozart la wagner la ceaikovski
la valsuri la auroră la suflet la gheaţă
la urletele mele vai îmi dau seama că n-am mai urlat
din adîncul plămînilor de vreo sută treizeci de ani
la iarnă la vară la iluziile mai înalte ca pelinul din sera mea de iluzii
încă o dată la răzbunare pentru că eu sînt un tufiş
tuns geometric
cu ghilotina imperativului categoric
iar cînd să plătesc cinstit
mi se face silă silă de cei pe care ar fi potrivit şi foarte etic
să-i ating peste bot
da silă de mica larvă umană feroce
pe care m-aş putea răzbuna proporţional cu fapta făcută
aşa am învăţat eu din etica nicomahică
însă degeaba
la răzbunare am renunţat încă dinainte de-a ieşi la lumină
oho mama maria
la logică la suspine la ştiinţa despre facerea lumii
la tot ce este o zi a martei cînd mă-nşfacă de chică stenahoria majoră
şi urîtul cosmic mă traversează non-stop precum fondul de radiaţii
ori mă prinde corb interstelar în aripe
şi se hrăneşte din mine cu clonţul ciugulind meticulos fibră cu fibră
ca vulturul de-aramă-al lui zeus
în starea asta pot face la minut lucruri deştepte
durerea mereu scoate din mine arii înalte
şi-aşa
sînt împinsă de la spate cineva îmi suflă-n urechea din creier
renunţă renunţă
la matria asta putredă şi desfigurată
găurită de molii
şi de cel puţin un milion de căpitani dolofani
plini de bani
foarte dulci foarte toxici
la matria asta mulsă ca o vacă
de comandanţi cu ghiuluri pe suflet ce domnesc
peste mafii şi clanuri stabile ca elipsa terrei în spaţiu
şi se lăţesc linţoliu naţional peste viaţa noastră cotidiană
ori la nume numele meu care-i al meu sută la sută
8-9 noiembrie 2018