a21

I; II; III; IV; V

 

 

Rosa Planas Ferrer

Rosa Planas Ferrer (Palma de Mallorca, 1957). A absolvit, la Universitatea Insulelor Baleare, Facultatea de Spaniolă (1979) şi Catalană (1997). A publicat poezie, proză scurtă şi romane, lucrări de critică şi istorie literară (Literatură şi iudaism, 2006; Ramon Llull şi alchimia, 2014). A lucrat ca manager cultural şi a fost comisar al mai multor expoziţii de artă. Colaborează periodic cu ziarul „Última hora“. Selecţia de faţă face parte din Carte din viaţa inferioară, în curs de apariţie. (Xavier Montoliu Pauli)

I

Pe un scaun din papură

un fir

a pierdut jerseul

cât mâna ţesea

Timpul

O biserică într-un tablou

cu drum şerpuind

Soarele

în pieptul lui Toma d’Aquino

                Soarele

pe pervazul ferestrei

                găinaţ de porumbei

Trei degete incandescente răsucind clanţa uşii

o căsuţă din Eivissa făcută de mâini străine

În luptă,

un cal din lut

înfruntă cărţile din rafturi.

II

Deasupra gunoaielor cărţile

trimit un fum albastru de arsenic

paginile prinse în untul unui sandviş

Gianni Schicchi răsună în stradă,

muştele trec

Învierea concentrează sângele într-o panglică de iubire

Un scaun uriaş ocupă spaţiul

între el şi perete trebuie gândit

cum să te mişti într-un inel de praf.

Cărţile sunt eclipse în cameră.

III

Pe masă o piatră

sclavă a gravităţii

atrase în leagănul lemnului.

roata se-nvârteşte

în patul memoriei

mă aştepţi, nu mai depinzi de trup,

nici de vechea relicvă care atârnă pe perete.

Muzica mă ascultă

pianul se caţără cu stinghereala sticlei.

Ferestrele ard, iar eu, amorţită în memorie,

lipsită de-apărare în sârma în care se legănă

o inscripţie din litere şterse

poate-or trăi sufletele

în inelele de fum

învălătucite pe mobile

în orgiile de nemărturisit ale notelor

numele tău înecat în forma apei

frigul

îngheaţă pupilele

şi cuiburile se congelează.

camera se ridică precum o navă

o dungă de cretă pe cer

spinii din inimă cresc spre înăuntru

în cealaltă parte

eu sunt umbra casei.

IV

                timpul impune

imaginea unei lumi tainice

                în ea copacii nu sunt

unde-i aerul

                şi norii se-aseamănă taţilor lor

Un şchiop mişcă frunzele cu picioarele înţepenite

Roata maşinii se reazemă de perete

                În trupul unui bărbat în mijlocul străzii

sunt încă de construit clădiri

                maşini goale pe trotuare

                În lumea din 1965

aveam opt ani

                şi nimeni nu locuia dincolo de balcoane

doar frunzele de palmieri se uscau între fiare

Nu pot uita c-am uitat

V

frunze pe marmură

                un val de căldură vine din bucătărie

                  cu miros de supă

                ne înconjoară mici ceţuri

                                un tren trece pe sub uşă

                                                în garaj încap de-a curmezişul trei maşini

Traducere de Jana Balacciu Matei