a29

Poeme de Biel Mesquida

Făptură verbală

I

Cad ferestruici din amurg:

întâi una, apoi toate împreună.

II

Iarmaroc de-auriuri în oglinzile

dintr-o casă de-acelea unde nu cântă

nici cocoş, nici fecioară şi dinţi stricaţi
în gura unei scene abandonate.

III

Dacă ceasul toamnei ar fi o tranşee.

Dacă norii ar înnegura ochii

cărării sleite de-atâta lirism

şi curcubeiele s-ar aprinde fulgerător de iluzii

ca aceea ce descrie viaţa ortopterelor.
Dacă iubirea m-ar lăsa ţintuit

în braţele delirului cel mai lucid.

Dacă iubirea ar fi ne’ncetată

ca o otravă de nedescris.

De-ar fi bine să reuşeşti să mori

pe nesimţite, cum s-ar zice: Deodată.

Adolescentul de sare

Îţi târai frumuseţea pe plajă

pe-ntuneric şi apa se grăbea

să-ţi şteargă paşii alene insinuaţi

lângă spumă.

De când lumea erai, în timp ce mijlocu-ţi subţire

se scufundă printre dorinţe şi stele.

Omoplaţii pledează când te-apleci să mângâi

o scoică căzută de pe stânci

o iei, apoi, şi-o ascunzi în pielea slipului lângă

încreţitele valuri ale pufului

şi lângă imensa mărime a plăcerii.

Oglindă făcută din miraje

                Vor degetele lui de sare.

Să ţeşi şi să desţeşi urzeli

de pe-o oglindă brodată în piele.

Să destrami imagini

iubite fără iubire, timp

vânat de joncturile celui mai efemer,

celui mai lucrat vers.

Cine nu ştie ghicitoarea?

Mori şi vei şti.

Strategiile amintirii

II – Voi deschide în tine noi orificii

În bătălia iubirii şi te voi răni / voi deschide în tine orificii noi / unde n-ai fi crezut niciodată / c-ar putea intra în trupul tău

III – Trupurile înfierbântate

Renaştem uneori în viaţă / Scrii cum simţi / Ştii, cunoaşterea acestui fapt / nu e validată de articole ştiinţifice / ele nu spun nimic despre focul plăcerii trupurilor înfierbântate / locul exact al morţii şi epifaniei

IV – Aducere-aminte

Vreau o viaţă lentă / să treacă zilele fără teamă / cu seninătatea anotimpurilor / ce-ajung de fiecare dată la timp / cu humusul memoriei nutrindu-le fără oprire / Vreau o viaţă lentă / ca dragostea să crească prin toate simţurile / să nu lase loc niciunei morţi cotidiene

V – Frumuseţea ea singură

Ştie să intre în cuvintele / în joncturile unui vers / în drumul unui sunet, în scânteia aşteptată / care ia totul

IX – Transfuzie

Inventez drumuri nici de mine ştiute / refac poteci distruse / caut spărturi negăsite / mă pierd şi nu mă pot reface / înfig tot ce-i intim în argea / sexul nu-i niciodată în zadar / aş vrea aici toată patima / cu care s-or scrie lucruri trecute /prin întreg trupul pământesc / al cuvintelor dragi

Atlas din umbre

II – Voi dezspune versuri / Voi dezscrie alfabete / Voi dezşterge texte lapidare / până ce n-oi mai putea / de sunete

IX – Limba-i ca un cal de rasă / ce trebuie cunoscut profund şi cu hăţurile-n mână / făcut să meargă la un nou pas / spre a descrie peisaje invizibile / spre a cânta muzici necunoscute / spre a numi lucruri fără nume / şi cuceri sonorităţi

XI – Rareori / vezi fulguraţiile / trebuie să-ţi fie ochiul viu – să fii viu aş spune – / ca să le-apuci / Scurte dăţi / lucrurile scânteiază / când rugina / se duce până la fund / şi apar / materie şi transparenţă / ca fulgerul / electrice

Dea ex machina

Să nu crezi, frumoaso, că-nşeli pe cineva

cu caligrafia atentă a poemelor tale.

Calliroe, tu vrei să maschezi un adevăr

ce te dezavantajează: imperfecţiunea

formelor tale. Spus mai pe şleau

scumpo: mintea-ţi netoată

paralizează orice fior în vers

şi publici sonete ce vomită avortoni

pe care, impudică, şi-asta-i o dezmierdare,

îi laşi să se descompună în faţa ochilor

unui pustiu de Cititori. Din fericire.

Traducere din catalană de
Jana Balacciu Matei