a32

Trei piese ale nihilismului poetic englez

William Cowper (1731-1800) este un poet preromantic care anticipează operele lui Coleridge şi Wordsworth. A fost internat într-un spital de boli nervoase între 1763 şi 1765, după care s-a convertit la creştinismul evanghelic. Multe dintre textele sale pot fi explicate prin pendularea între nebunia înţeleasă ca damnaţiune şi mântuirea creştină.
Arthur William Symons (1865-1945) este autorul Mişcării simboliste în literatură (1899), carte care a introdus simbolismul (francez) în spaţiul literar anglo-saxon, influenţându-i puternic pe W. B. Yeats şi T. S. Eliot. Baudelaire şi Verlaine sunt numai doi dintre antecesorii lui Symons. În 1909 suferă o criză nervoasă, după care se retrage din viaţa culturală.
Lionel Pigot Johnson (1867-1902) este autorul capodoperei post-baudelairiene The Dark Angel. A dus o luptă chinuitoare cu alcoolismul şi homosexualitatea reprimată. În 1891 s-a convertit la catolicism.

William Cowper
Versuri scrise în vremea nebuniei (1774)

Ura şi răzbunarea – destinul meritat
Ce grabnic trebuie împlinit –
Aşteaptă prompte şi abile
Să mă cotropească.

Damnat sub Iuda; mai josnic
decât cel ce şi-a vândut Stăpânul pe câţiva arginţi!
De două ori l-am înşelat pe Isus; sunt ultimul răufăcător,
Cel mai infam pângăritor.

Omul mă dezminte şi Zeul mă reneagă,
Numai în iad şi-ar găsi mizeria mea culcuş;
Dar şi infernul se leapădă de mine şi-şi ţine ferecat
Botul bălos.

Ce soartă crudă! Peste tot primejdie;
Stors, pierit şi tremurând de spaimă,
M-aşteaptă dacă sunt înfrânt
Pedeapsa lui Abiron.

Pe el l-a pedepsit sceptrul crunt al Dreptăţii furibunde
Când s-a deschis pământul şi l-a înghiţit cu scrâşnet;
Iar eu îmi ispăşesc sentinţa într-un mormânt de carne
Fiind îngropat în mine.

 

 

 

 

 

 

Arthur Symons
Fumătorul de opiu (1889)

M-am scufundat şi blând mă-nec.
Muzica dulce ca parfumul şi suava lumină
Aurită de la minunăţia culorilor sonore
Mă-nfăşoară în linţoliul ei pe veci.
Nu mai există timp. Mă-nchid, şi totuşi zbor.
Iar noaptea mă-mprejmuiesc erele apuse.
Am stors plăcerea dintr-un milion de epoci.
În amintire găsit-am viitorul.

Şi-am închiriat mansarda asta mică
C-un pat de paie şi c-un scaun scobit.
Mi-e trupul rupt ca zdreanţa unui cort
Am doar un dumicat de pâine din care-a muşcat guzganul
Şi pipa de opiu. Mai am furia, disperarea şi regretul
Sufletul vândut la cămătari şi spiritul frenetic.

 

 

 

 

 

 

Lionel Johnson
Nihilism (1897)

Printre nemuritoare lucruri pe care nu le-a atins vreo mână
Printre nepieritoare făpturi zidite de mâini moarte
Între cer şi pământ e surghiunită
Viaţa omenească: de viaţă îmi este frică.

Unde sunt lucruri tihnite şi tăcute
Unde sunt făpturi ruinate, decăzute
Mă voi calma gustând răceala morţii.
Acolo unde ceru-i fără stele, înnegrit.

Doar repaos! doar repaos! Şi-ntuneric
Lungul, blândul întuneric! Să ne-abţinem de la gând!
Nu mă bucur de viaţa-mi: doar infinitul mormânt
Îmi aduce pacea pe care am căutat-o atât.

Căci toate lucrurile pe care le fac prost sau degeaba;
Şi tot aerul nenorocit pe care-l consum:
Sunt ca sunetul unui clopot surd,
Care cronometrează avansul lent al morţii fără greş.

Prezentare şi traducere de Ştefan Bolea