a31

Rodica Lascu-Pop

0. Traduc în mod obişnuit din franceză în română şi mai rar din română în franceză. Apariţia volumului de proză fantastică Povestiri neobişnuite (Editura Univers, 1987) de Jean Muno am trăit-o ca pe o miraculoasă împlinire: vreme de şase ani traducerea mea a zăcut prin redacţiile unor edituri, începând cu Dacia, a suferit amânări, tergiversări, pentru ca în final să apară, e drept cu serioase amputări (100 de pagini au fost cenzurate), şi să cunoască o foarte bună receptare critică; este primul scriitor belgian francofon pe care am avut bucuria de a-l introduce în spaţiul cultural românesc.
1. Consider că fidelitatea faţă de textul original este una dintre calităţile fundamentale ce defineşte actul traducerii şi marchează totodată diferenţa faţă de exerciţiul autotraducerii pe care îl practică unii scriitori bi sau plurilingvi sau de alte forme de rescrieri, adaptări, transpuneri; fidelitatea nu exclude creativitatea, o traducere de calitate restituie, fără a leza spiritul limbii-ţintă, tonalitatea textului literar.
2. Dincolo de relaţia contractuală, între autor şi traducător se creează o legătură de comuniune empatică, de încredere. Din experienţă, pot spune că am avut o colaborare armonioasă, susţinută de o bogată corespondenţă literară, cu autorii belgieni pe care i-am tradus. Unele chestiuni punctuale, legate de cultureme, de obiceiuri şi practici locale, au putut fi clarificate prin contactul direct cu autorul. Există şi situaţii în care lipsa încrederii autorului în competenţa profesională a traducătorului provoacă tensiuni şi ostilităţi – este cazul scriitorului ceh Milan Kundera; nemulţumit de  felul cum a fost tradus în franceză, el a ales să-şi revizuiască personal toate operele traduse.
Un aspect important ce merită subliniat este implicarea traducătorului, în calitatea sa de mediator cultural, în promovarea traducerii, prin organizarea de evenimente culturale şi academice (lansări de carte, lecturi publice, conferinţe, colocvii tematice, dezbateri) cu participarea autorului. Traducătorul este interlocutorul cel mai avizat pentru a stabili, printr-o colaborare instituţională eficientă (universitate, reviste, biblioteci, librării, Uniunea Scriitorilor), o punte de comunicare între autor şi cititor.