Să batem la uşa şcolilor!
Robert Şerban
Ca să fie interesant, captivant şi să nu plictisească, învăţământul trebuie să fie interactiv. Şi să recurgă la joc, la jocuri, la joacă. Elevii trebuie captivaţi şi activaţi. Iar asta se poate face cu niţică imaginaţie şi cu niscai tehnică. Există astăzi computere, proiectoare şi internet, prin urmare accesul la imagine şi la sunet e lejer. Nu cred că mai poţi preda literatură astăzi fără să le vorbeşti elevilor şi despre viaţa acelui scriitor, fără să le arunci câteva pete de culoare din acea viaţă, fără să îl arăţi într-o fotografie, într-un film, fără să-l inviţi, dacă e viu, la o întâlnire.
Cine predă bine disciplinează bine. Am citit asta într-o carte de pedagogie prin 1986, când, elev de-a zecea fiind, am avut un conflict cu profesoara de istorie şi când era cât p-aci să fiu scos în faţa careului – mai ştiţi formula? – liceului la care învăţam. Doar că diriginta mea – care, iniţial, i-a ţinut partea colegei ei şi a vrut să mă cam… linşeze – mi-a dat dreptul (cucerit de faptul că directorul liceului ţinea la mine) să mă apăr, întâi, în faţa clasei. Şi cu fraza asta mi-am început pledoaria. Şi am demonstrat că modul în care acea profesoară preda nu avea niciun… cârlig. Şi de asta era gălăgie la ora ei: fiindcă preda prost! De asta e gălăgie şi dezinteres la anumite ore: profesorii nu ştiu să predea, sunt plicticoşi. Dezinteresaţi şi sastisiţi. Şi nu sunt reevaluaţi, aşa cum ar trebui să fie. Şi trimişi la alte munci, dacă cea de la catedră nu îi (mai) pasionează. Azi e mai simplu ca niciodată să faci orele interesante, dacă eşti dascăl. Căci, revin, ai cu ce. Internetul e plin de oferte care, decelate cu inteligenţă şi cu puţină imaginaţie, pot servi actului didactic. Îl pot face viu, dinamic, captivant. Îi pot da conţinut, îl pot face memorabil.
Dar poate că şi lumea literară ar trebui să vină în întâmpinarea şcolii. Poate că ar trebui, ca scriitori, să provocăm chiar noi întâlniri cu elevi, nu să aşteptăm să fim invitaţi. Să batem noi la uşa şcolilor, nu să îi aşteptăm pe profesori să ne caute. Să mergem noi la întâlnirile dascălilor de limba română şi să le arătăm disponibilitatea de a-i ajuta. De a le arăta şi lor că există scriitori contemporani. Şi că, incredibil, ei sunt vii. Că suntem vii şi că ne interesează limba şi literatura română!