a16

Icu Crăciun

1. Mierla neagră, de Radu Ţuculescu (Cartea Românească, 2015). Influenţa muzicianului, absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima“ din Cluj – Secţia vioară, asupra stărilor sufleteşti ale personajelor şi asupra atmosferei în care se mişcă acestea, în funcţie de anotimpuri, şi-a pus decisiv amprenta şi în acest roman, fiecare zgomot, ciripit de zburătoare, cădere de frunză având ritmuri şi tonalităţi sesizate şi simţite cu totul aparte, deoarece urechea lui poate percepe cele mai subtile sunete; iată de ce, dacă aş scrie o cronică acestei cărţi, aş intitula-o „Muzică şi culoare“. Cititorului anonim, dornic să regăsească persoane şi locaţii cunoscute de el, îi readuce în memorie pe celebrul Lulu, mascota Clujului de altădată (în carte, Marele Oraş), viaţa de internat – în roman, cel „al greieraşilor“ din fosta mănăstire franciscană, care au, la rândul lor, drept mascotă pe Dodo, corbul inteligent ce poate reproduce cuvinte, dar şi note muzicale, Cetăţuia şi altele. Şi, deasupra tuturor, personajul emblematic, pedagogul Prada, unul dintre cei mai ticăloşi şi mai îndoctrinaţi oameni de utopia comunistă întâlniţi în literatura română.
2. ISPĂŞIRE, DE Ian McEwan, într-o excelentă traducere a Profesorului meu, Virgil Stanciu (cartea a apărut în trei ediţii, la Polirom: 2003, 2008 şi 2014, eu citind ediţia a 3-a). De fapt, datorită Domniei Sale l-am descoperit pe acest autor britanic contemporan, născut în 1948. Îi citisem înainte Câinii negri şi Amsterdam şi văzusem ecranizarea după carte în regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvay şi Vanessa Redgrave în rolurile principale. Dincolo de intriga aparent neînsemnată pentru marele public şi de zugrăvirea minuţioasă a moravurilor societăţii engleze din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, din timpul şi după marea conflagraţie, există, spre final, câteva pagini tulburătoare, scrise la persoana întâi, care mi-au răscolit sufletul, reamintindu-mi de regretata mea mamă; una dintre protagonistele romanului, Briony Tallis, ajunsă la bătrâneţe, este diagnosticată cu maladia Alzheimer, începe să-şi descrie reacţiile premergătoare bolii, dar şi după ce aceasta va înainta necruţătoare, până la pierderea totală a memoriei. Cuvintele mamei mele (atinsă de aceeaşi maladie) mă urmăresc şi acum: „Domnule – mi se adresa mie şi ne aflam acasă –, am avut şi eu un băiat, dacă vine, spune-i să mă scoată de aici, că asta nu-i casa mea!“