a22

Alexandru Jurcan

          Utopiile mă bântuie la uşa acestei întrebări incitante şi încep să visez, să-mi doresc un amfiteatru grandios pentru scriitori, cu o bibliotecă anexată, cu lansări ardente, cu scriitori din lumea întreagă venind aici, având camere rezervate pentru sejur cultural. Cum Budai-Deleanu îşi imagina raiul, aşa văd şi eu un peisaj cultural compozit, dar valoros, cu lumini spirituale, cu schimburi de idei, cu ambiţii realizabile.
Numai că, deodată, devin defetist şi mi-e teamă de sonoritatea lingvistico-bombastică a proiectului, care poate sucomba în vorbe fără acoperire, în acţiuni minore. Să mai acord o şansă? Şi cum stăm cu traducerile ? Cum vor citi străinii operele noastre? Sunt ei interesaţi? Personal, citesc mult, vreau să cunosc planeta literară, dar tinerii… Cum putem evita superficialitatea relaţiilor culturale? Cum integrăm moştenirea literară în fluxul internaţional? Mereu se repetă aceleaşi deziderate într-un limbaj de lemn altoit.
Aştept de la acest proiect axarea pe esenţial, pe durabil, pe noutate. Atâtea acţiuni culturale agonizează prin simpla bifare rapidă. Mulţi colegi scriitori ar trebui să aibă şansa călătoriilor, să aibă vederea de ansamblu a universului literar.