a21

Ion Pop

          Candidatura Clujului la statutul de „capitală culturală europeană“, dorit peste câţiva ani, este, desigur, o iniţiativă frumoasă şi ambiţioasă. Numele  de „capitală culturală a Transilvaniei“ oraşul nostru şi l-a câştigat de multă vreme şi este în multe privinţe îndreptăţit, mai ales de forţa academică, universitară a „Atenei de pe Someş“. S-au petrecut aici în ultimii ani multe schimbări demne de luat în seamă, viaţa culturală a Clujului a căpătat dimensiuni noi şi promiţătoare: avem un festival de film de mare prestigiu internaţional, TIFF-ul, a apărut, de doi ani încoace, şi unul al filmului de scurtmetraj, care are deja participări prestigioase de peste hotare, Teatrul Naţional organizează în fiecare toamnă „întâlniri internaţionale“ pe cale de a deveni o tradiţie, Teatrul Maghiar  cunoaşte succese însemnate cu ale sale „Interferenţe“, câteva festivaluri muzicale precum cel dedicat lui Mozart ori „Cluj Modern“ şi-au dovedit constanţa valorică, „Zilele Clujului“ se desfăşoară şi ele regulat, ca şi festivalul de carte „Transilvania“…
Şi totuşi, ceva nu e în ordine în pretenţioasa noastră urbe. În primul rând, marele obiectiv cultural, numit, cred,  Centrul Cultural „Transilvania“, cu un proiect arhitectural de multă vreme realizat, întârzie nepermis de mult să se şi edifice, după ce ani de-a rândul nu s-a găsit spaţiul adecvat, pe când alte locuri au fost ocupate între timp de tot soiul de edificii, sportive, comerciale, birocratice… În lipsa acestui mare centru, pe care orice oraş european care se respectă îl posedă de mult, viaţa noastră culturală are mult de suferit. Orchestra Filarmonicii „Transilvania“ îl merita de ani buni, mai ales după peripeţiile generate de stupidul conflict cu vechea conducere a Universităţii… Acolo ar putea fi găzduite şi galeriile de artă acum pierdute din pricina unor retrocedări dubioase de clădiri, şi se vor fi având în vedere şi săli de conferinţe, spaţii de expunere a cărţii şi atâtea altele. Până una-alta, fosta galerie de artă plastică din centru stă închisă în aşteptare de chiriaşi profitabili, într-o clădire cu moştenitori controversaţi, iar situaţia e şi mai gravă pentru valorosul Muzeu de Artă, cu statut incert, ameninţat cu evacuarea…
Câteva „locuri ale memoriei“, precum cafenelele frecventate de scriitorii clujeni în ultima jumătate de veac, de exemplu „Arizona“ ori „Croco“, au fost pierdute pentru cultură – nimeni nu s-a găsit să intervină din partea municipalităţii pentru ca ele să nu fie şterse din amintirea clujenilor… Filiala foarte activă a Uniunii Scriitorilor a avut şi cred că mai are probleme legate de siguranţa spaţiului în care funcţionează, iar o revistă până nu demult foarte vie a scriitorilor clujeni şi nu numai, ca Tribuna, a căzut de la o vreme pe mâini rele, alungându-i pe toţi scriitorii care se respectă; conducerea judeţului Cluj susţine conducerea ei de către un personaj respins de majoritatea comunităţii scriitoriceşti din ţară, dar cu proptele politice încă rezistente…
Cred că nu greşesc spunând că organele municipale şi judeţene nu par interesate de unele manifestări importante – am amintit festivalul şi concursul internaţional al filmului de scurtmetraj, care se descurcă cum poate, ca să mai stea în picioare… Rezistă însă, falnică în urâţenia ei jignitoare pentru istoria şi spiritualitatea naţională, statuia lui Avram Iancu, mostră de kitsch nedemn de un mare oraş de cultură. Dispar plăcile comemorative de pe clădiri unde au locuit scriitori şi alţi oameni de vază ai Clujului intelectual…
Ar mai fi multe de spus – sentimentul că Clujul nu-şi preţuieşte cum se cuvine valorile nu-l avem de azi-de ieri… E, parcă, o fatalitate care a făcut ravagii sub regimul comunist, când prea mulţi dintre tinerii de mare talent au trebuit să părăsească Cetatea neluaţi în seamă, şi fenomenul pare să continue. Între pretenţii şi realitatea faptelor există încă, din păcate, un decalaj grav. Dacă ţinem să devenim o adevărată „capitală culturală europeană“, trebuie să ne schimbăm – vorbesc de autorităţi – atitudinea şi să trecem cu adevărat la fapte.