a12

Într-un ocean de brumă

Alexandru Jurcan

          Cândva Anne şi Gyl s-au iubit, însă el a plecat în Rusia. Fără veşti de la el, Anne străbate cu trenul Rusia, ca să-l regăsească pe Gyl ori pe sine însăşi… Peisajele defilează într-un ocean de brumă, călătorii se succed în compartiment, în timp ce Anne reflectează la iubire, viaţă, timp. Suntem, aşadar, în miezul romanului Le canapé rouge (Paris: Gallimard, 2007) de Michèle Lesbre, care şi-a prezentat cartea la Cluj, în cadrul Zilelor Francofoniei, în 2011. Michèle Lesbre s-a născut la Paris. A predat, a făcut teatru în trupe regionale, a publicat zece romane.
Până la Irkuţk, Anne se gândeşte la prietena ei Clémence Barrot, rămasă la Paris, căreia îi citea din cărţi celebre, acolo pe canapeaua roşie, simbol al respiraţiilor spirituale, al opririlor din fulminanta inerţie cotidiană. Pudoare, senzualitate, călătorie interioară în acorduri de muzică rusească, în vals de mesteceni şi pini – iată suportul căutării de sine, până când cenuşa iubirii nu va mai avea nicio urmă de jar.
Adesea sunt fascinat de abolirea distanţelor. Anul trecut beam cafele pe terasa „Marguerite“ de la Paris cu scriitoarea Dane Cuypers, care – iată – a fost la Cluj, mândră de cartea sa Tourments et merveilles en pays khmer, născută în urma călătoriei în Cambodgia, acolo unde mai bântuie şocul istoriei recente. Sărbătorile francofoniei au meritul major de a aduna spiritualităţi convergente într-un dialog pasionant. Despre întâlnirea cu Michèle Lesbre am scris în Observator cultural, în mai 2011. Încă de atunci, Liliana Şomfălean şi-a propus să traducă romanul în româneşte. Am citit Le canapé rouge în franceză, cu autograful autoarei. Pe coperta a patra, Jorge Semprun ne avertizează că nu vom putea uita povestea, impregnată de muzica rusească, universală.
Romanul Canapeaua roşie a apărut la Editura Echinox (Cluj, 2014). Nu uităm că Liliana a mai tradus din franceză Dictatorul sau Dumnezeu trucat de Alain Vuillemin, Destin de Amanda Sthers, dar şi cărţi româneşti în franceză: Liziera lui Petru Pintilie şi Schimb de oase de Alexandru Jurcan.
Michèle Lesbre demonstrează fără ostentaţie cum călătoria poate fi o soluţie. O terapeutică reverberată de confruntare, stabilizare, reconsiderare, vindecare, confirmare. Nimic nu va mai fi ca înainte, nici în trecut, nici în viitor. Nici Gyl, nici Clémence – vecina care o învaţă libertatea, fără de care „dragostea se sufocă, ajunge să se destrame“. Transsiberianul naşte senzaţia unei a doua despărţiri. O privire anonimă poate aduce revelaţii nebănuite. Igor din tren e „un fel de stalker al meu“, un veritabil catalizator. Se suprapun imagini din alte călătorii, într-un tangaj profan. Mestecenii culcaţi la pământ „păreau nişte uriaşi răniţi, pe care albeaţa trunchiurilor îi transforma în nişte siluete fugare“. Anne e datoare faţă de sine însăşi cu o călătorie în „tunelul de tăcere săpat de Gyl“.
Liliana Şomfălean realizează o traducere echilibrată, cu sinonime adecvate şi fraze limpezi, în deplin acord cu originalul, care respinge tot ce e artificios şi superfluu.