a19

Locuitorul din text

Călin Vlasie

          Dacă e un cititor experimentat, ar trebui să aibă mai întâi motivaţie pentru informaţia pe care o alege. Ar da oricât numai să aibă acea informaţie vitală. Este iubitor de poezie, de roman, de teatru, de ştiinţă, de orice altceva – acea carte nu poate lipsi din arhiva lui interioară. Devorează ca un nebun tot ceea ce îl interesează, tot ceea ce ajută mai mult la propria lui pregătire. Lectura îl eliberează şi îi oferă certitudini. Fără aceste certitudini nu ar fi el însuşi.
Dacă e un începător, orice text cu care intră în contact e un prilej de identificare a propriilor lui interese, a propriei lui deveniri. Textul e un fel de oglindă prin care priveşte cu uimire la sine însuşi – îşi descoperă propria fizionomie, particularităţile proprii, mimica proprie, amuzantă, tristă, îngândurată, ludică, nervoasă… Cartea/textul este o fiinţă care îl ia cu grijă de mână şi îl plimbă printre realităţi, gânduri, idei – „personaje“ uluitoare cu care începe să comunice. Întâi în limba adamică a păsărilor, animalelor şi plantelor şi mai apoi în limba poveştii cu început, desfăşurare şi deznodământ. Cu premise, demonstraţie şi concluzii. Între copil şi savant nu-i nicio deosebire: amândoi trăiesc în poveste, într-o realitate ireală sau într-o irealitate reală.
Cititorul meu ideal este cel care locuieşte în text. Revelaţia lui maximă îl transformă în final în text. Iar tot ce-i împrejurul său e o prelungire a textului. Această subtilă transformare nu vine din cantitatea de text pe care o devorează, ci din intensitatea experienţei de lectură.