a24

 Marc Delouze

          Marc Delouze s-a născut la Paris. Trăieşte între Paris şi Bourgogne. A publicat primul volum în 1971, Amintiridin Casa Cuvintelor. Din anii ’80, refuzând să „facă pe poetul“, se instalează într-o tăcere editorială de douăzeci de ani. În 1982 creează Parvisurile Poetice. Este cofondator şi consilier literar al festivalului Vocile Mediteranei (Lodève). Este creatorul Festivalului Permanent al Poeziilor în Arondismentul XVIII (din 1990). Publicaţii recente: Yeou, Pieton al pământurilor, poem (La Passe du Vent), Lumea vorbeşte, roman (Verdier), 14975 de zile între, Poezii în fază terminală şi Amintiri din Casa Cuvintelor (La Passe du Vent). Poemele următoare sunt traduse din volumul 14975 jours entre poésies en phase terminale (2011) et Souvenirs de la Maisons des Mots (1971), Ed. La Passe du Vent, 2012.

bucătărie poetică

Sânul tău dulce e pentru corpul meu
Ceea ce versurile mele sunt pentru suflet
                    Bobby Lapointe

şi repeţi şi repeţi
te repeţi
întotdeauna aceleaşi cuvinte întotdeauna
aceleaşi adevăruri
copiezi plagiezi jefuieşti
fără să ştii sau ştiind asta
primeşti trimiţi treci de la unul la altul
cartoful cald al poemului
niciodată timpul niciodată gustul
de a te hrăni într-adevăr cu el
nu reţii decât arsura
frumoasa cicatrice pe care o exhibezi
sau acest ambalaj
aruncat în faţa lumii
al unui aliment atât de rar încât nimeni
nu a ştiut vreodată să-i găsească
reţeta

Să nu dormi

Pierdut în sânul vastei lumi
Rătăcit în mijlocul tău

Pe pielea ta incandescenţa apusului
Luna rece pe gâtul tău

O lume în tine îşi face oficiul de călău
(afară o altă lume te ignoră)

Lumea pe care o mâncai
de acum te digeră

Blândeţea teribilă de a sfârşi

În ochii tăi ziua îşi ascute lamele de ras
În urechile tale fructul tăcerii tăiat în două
În gura ta o sirenă care anunţă pericolul cu bateriile moarte

Timpul alunecă sub tine ca o scară rulantă
care coboară atunci când tu ai vrea să urci

Nu înaintezi
te epuizezi

Cadranul care te aşteaptă chiar acolo jos
nu mai sfârşeşte să-şi obosească rotiţele de oţel

Vei duce astfel zile mătăsoase de dantelă uitată
până la izvorul mirării tale

Lui Pier Paolo Pasolini îi place Caravaggio

şi vocea mea în gura-i este cea, firavă şi nehotărâtă, a
Cântăreţului la luth susurând în sunetul unei corzi ciupite

„eliberează-mă de prea multa tinereţe
spală-mă de prea multa candoare
ochii mei sunt fructe

forţează-mi gura
vezi: limba mea este un fruct
muşcă din bruma buzelor mele
bea siropul surâsului meu

obrajii mei sunt fructe
bărbia şi gâtul meu
şi curba umărului meu
suge laptele din pieptul meu prepuber
(şi pieptul meu este un fruct)

muşcă din pulpa mâinilor mele
striveşte-mi degetele deschide-mi rinichii
cufundă-te în carnea mea crudă
nu nu mă cruţa
frumuseţea lumii este atât de fragilă
(Sankt Petersburg, Muzeul Ermitaj, iunie 2003)

Narcis în Hamlet

Îţi pipăi capul
îţi atingi fruntea
apeşi
simţi osul
tatonezi în jurul orbitelor
îţi simţi pomeţii
urmezi duritatea până la nas
osul
craniul
îl atingi

te învârţi înspre urechi
cobori
şi simţi
dinţii înfipţi în os
apoi mergi de-a lungul mandibulelor
agăţate grosolan
de craniu
continui

puţin câte puţin te priveşti fix
şi te vezi aşa cum în veşnicie
te va mesteca pământul

te linişteşti:
ceea ce e dur în tine
va dura mai mult decât tine

Prezentare şi traducere de Letiţia Ilea