a32
Poeme de Alexandru Seres
Cad lucruri în prăpastie
Se aruncă de sus de foarte sus
un ghem de sfoară
din capătul căreia un necunoscut
va face un laț
trebuie să învăț din nou
să arunc lucrurile de sus de foarte departe
să le privesc cum cad în prăpastie
fără oprire
*
E ridicol să spui moarte
Dar nu mai contează acum
cât de mult ai vrut să fii o piatră într-un râu
sau poate o pauză
în mijlocul unei îmbrățișări
te-a făcut să renunți e ridicol
să spui moarte
de parcă un nebun ar putea aduna
într-un cuvânt o grămadă de pietre
în chip de memento
*
Litanie putredă
Nimic înseamnă nimic
umbre ale metaforei plutind ca o ceață
encomioane ode erezii
ochelari cu lentile groase guri strâmbe
rostind împiedicat o litanie putredă
șiruri lungi de vorbe împușcând aerul viol și venin
o mater dolorosa crema cremelor iuxta crucem lacrimosa
cum vrei tu să ne înlănțuim cu o durere
o lacrimă asfixiată un grohăit mecanic
recitând pe patul de moarte iuxta crucem tecum stare
slava slăvilor ut portem christi mortem
cum vrem noi să ne săpăm singuri o groapă
din care să ieșim triumfători ca din pântecul mamei
nimic înseamnă nimic
viol și venin un morman de cuvinte
epitalamuri ode erezii
șiruri lungi de vorbe împușcând aerul
o mater dolorosa crema cremelor
așa vom sfârși hoituri pe un pat de bălegar
rostind o litanie putredă
*
Printr-un ochi magic
Vai totul e un pretext pentru zănatici
vedeţi cum istoria şi-a tras plapuma peste ochi
se aude cum sforăie şi noi umblăm tiptil
printre porţelanuri delirăm cu spor
vai totul e un pretext
pentru zănatici de teapa lui žižek
ori alţi elvişi ai teoriei culturale
precum badiou ce n-au băut
până la fund paharul de cucută
să-şi dea pletele pe spate delirând
cu spor despre malversaţiuni metastaze
şi abisurile istoriei big brother is the big other
rahaturi conceptuale diavoli multiculturali
cu desfăşurări de strategii retorice aiuritoare
şi-atunci vine adevărul şi face o gaură în perete
ne holbăm dincolo printr-un ochi magic
cu balele curgând
*
Sevraj
Stând ca un bătrân posac scrutând semnele plictiselii
am aruncat cărțile vinul sfințit o poșircă
totul trebuia să decurgă firesc așa era normal
în loc de asta trecând prin același tunel scrutând
semnele plictiselii
am aruncat vinul sfinţit am citit
toate cărțile strigând aleluia
asta e viața o curvă
o nimfomană cu decolteu strălucitor
cu țâțele dansând în ritm de samba
unduindu-și șoldurile legănându-se ademenitor
până începi să speri să crezi să visezi
absorbit de nirvana buricului ei
pe punctul să atingi climaxul
îți trage o palmă zdravănă
îți scoate o măsea
îți dă un șut în fund un pumn în plex
te lasă fără aer fără somn fără vise
cu un țiuit prelung în urechi
*
Un nebun pe-o frânghie de aer
Mi-a zis cineva să scriu o poezie am scris
dar nu pentru el desigur pentru tine
fiindcă un ochi care mă privește din urmă e mai mult
decât pot suporta el nu mă lasă
în pustiul acesta singur să zac
ținând un morman de cuvinte în brațe
dar vine un nebun pe-o frânghie de aer şi începe să dicteze
nu mai scrieţi nu vă mai sacrificaţi
nu mai zâmbiţi nu mai procreaţi
lăsaţi pustiul să vorbească lăsaţi nisipul
să crească în clepsidră doar tăcerea
vă mai poate mântui cândva
o să vă răzbunaţi cu toții pe marele saltimbanc
trecând printre blocuri pe-o frânghie de aer
dar până atunci aveţi sufletul meu
un glob de sticlă prin care vă las să priviți