RADU CONSTANTINESCU: CĂLĂTORII INIŢIATICE

Călătorului îi şade bine cu drumul… iar literatura română este plină de astfel de „neliniştiţi“ care au preferat să lase tihna căminului în favoarea cutreierării mapamondului. Începând cu impetuosul spătar Nicolae Milescu şi cu boierul-cărturar Constantin Dinicu Golescu, continuând cu Bariţ, Bolintineanu şi Vlahuţă, apoi, în epoca modernă, cu Hogaş, Sadoveanu, Mircea Eliade, Camil Petrescu condeie strălucite au lăsat pagini memorabile despre această trudnică dar încântătoare preocupare. Comentarea unei asemenea tematici pline de misterul neprevăzutului nu i-a lăsat indiferenţi pe criticii literari, cele două volume ale lui Mircea Anghelescu (Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română şi antologia Călători români şi călătoriile lor) stând mărturie în acest sens. Li se adaugă acum un inedit volum semnat de Radu Ciobanu (Magia drumului, editura Limes, 2021) care preia ştafeta tematică de la reputatul critic bucureştean, reunind mai multe eseuri în siajul consideraţiilor privind scrierile despre călătorii.

Pentru a înţelege alchimia literară a construcţiei volumului, îmi voi permite să reproduc disocierea pe care Radu Ciobanu o face pe marginea termenilor care îi definesc pe neobosiţii globe-trotteri: „Spre deosebire de turist, care e dislocat de modă, de publicitate, de trendul voiajului consumerist asistat, călătorul se porneşte după o prealabilă etapă neliniştită şi dilematică, de-a lungul căreia aude chemarea inefabilă, poate chiar metafizică, a necunoscutului, a singurătăţii, a libertăţii în cele din urmă…“. Adevărata magie a drumului poate fi percepută, susţine autorul, nu de un turist copleşit de grandoarea peisajului, ci numai de un călător autentic pentru care drumul înseamnă iniţiere, descoperirea nu doar a unor teritorii virgine, ci, în primul rând, a labirinticei lumi a spiritului. Călătorul nu este descriptiv, ci reflexiv, în „comuniune cu lumea genuină“, meditând pe marginea experienţelor trăite.

Rezultă din cele spuse că ne aflăm în faţa unui volum – oglindă a călătorilor, şi nu a călătoriilor lor. Un volum în care consideraţiile pe marginea gândurilor şi neliniştilor lor, a reflecţiilor în faţa realităţilor cu care se confruntă prevalează asupra observaţiilor de natură turistică. Eseistul nu face altceva decât să identifice „ritualul“ călătoriei, „ocheanul miraculos“ prin care fiecare călător se apropie de visul său. De aici decurg şi opţiunile lui Radu Ciobanu în alegerea autorilor, cunoscuţi cititorului în urma publicării lor de către editurile din România. Ei aparţin unor culturi diverse – nordică, anglo-saxonă, franceză, desigur şi română –, precum şi unor epoci diferite, începând cu jumătatea secolului al XIX-lea de la Richard Kunisch (cel al cărui basm valah, cules în drumurile sale, îl inspiră pe Eminescu pentru Luceafărul) şi până în zilele noastre, la Jean d’Ormesson „bătrânul hoinar fermecător“, cu a sa Ciudată e lumea, până la urmă, ba chiar cu popasuri analitice pe marginea unor volume abia ieşite de sub tipar, precum Soro, lume al Anei Blandiana.

Fidel paradigmei amintite, călător şi nu călătorie, Radu Ciobanu extinde aria investigaţiei şi asupra unor scrieri care doar cu bunăvoinţă ar putea fi încadrate genului. Astfel, în marea familie a călătorilor este inclus şi George Topârceanu, deşi opera sa numără doar două lucrări tangente temei, scrise după tragica experienţă a Primului Război Mondial şi a prizonieratului din Bulgaria – Amintiri din luptele de la Turtucaia şi Pirin Planina. Nu sunt literatură propriu zis de călătorii, dar Radu Ciobanu extinde pe bună dreptate sfera noţiunii analizate şi îşi justifică opţiunea prin dorinţa de a deschide „o perspectivă asupra unei necesare analize de text aplicate asupra acestor memorii de război, care ar releva o vocaţie de călător refulată în virtuozităţi stilistice de o neobişnuită forţă sugestivă, aflate doar la îndemâna celor aleşi“. Nu altfel se întâmplă cu Axel Munthe şi a sa Carte de la San Michele (nici pe departe un volum de călătorii). Capitolul care îi este consacrat constituie o reflecţie asupra celor trei feţe distincte ale personalităţii sale (medicul, călătorul şi scriitorul), cât şi a semnificaţiilor pe care viaţa acestui doctor fără arginţi, „agnostic, dar cu un infinit respect pentru cei ce găsesc un suport moral în credinţă“ le-ar mai putea reverbera „în tumultul zgomotos şi trivial al zilelor noastre“. Poziţiile sale ferme, rmulate în urmă cu un secol, au ecou neaşteptat în actualitate, constată eseistul, vizând opţiunile extrem de moderne, vizionare chiar, cu privire la hipnoză, la problematica hiperdelicată a euthanasierii sau la atât de actuala dispută privind homosexualitatea.

Unul din cele mai reuşite eseuri este cel consacrat „străinului şi buimacului“ Virgil Nemoianu. Analiza Notelor sale de călătorie. Străin prin Europa, dar şi a ulteriorului Buimac pe cinci continente, îi prilejuieşte lui Radu Ciobanu creionarea unui portret veridic al criticului şi eseistului, înfăţişat cititorului român în două ipostaze. Prima, „cea care îi justifică severitatea faţă de sine – este a unui om mai mult blazat decât obosit, <mânios şi bănuitor>, care a văzut prea multe ca să se mai entuziasmeze la orice noutate.“ A doua ipostază, de autentic homo viator, este cea „a omului de cultură în tot firescul lui, lipsit de orice fiţe snoabe, cu o sinceritate şi un simţ al umorului constitutive… “, a călătorului care „gustă din plin «livreşti concupiscenţe» prin marile librării şi anticariate, trenează voluptuos prin muzee… “. Pentru cei care l-au cunoscut pe distinsul critic, portretul este de o fidelitate exemplară.

Dar pe unde îi mai duce curiozitatea pe călătorii lui Radu Ciobanu? Nicolas Werth, sovietolog francez, ajunge la Kolîma, cumplita colonie penitenciară a fostei Uniuni Sovietice din estul extrem; un alt francez, Sylvain Tesson, îşi asumă şase luni de recluziune într-o cabană pe malul lacului Baikal, singur, cu două lăzi lângă el, una cu cărţi, cealaltă cu vodka, apoi parcurge pe jos 6000 de km pe Axa lupului, din Iakuţia fostului Gulag sovietic şi până în India, pentru a-şi încheia (oare?) călătoriile refăcând, pe motocicletă, de la Moscova la Paris, la împlinirea a două sute de ani de la înfrângerea lui Napoleon în Rusia, itinerarul tragic al Marei Armate. Pagini pline de savoare sunt consacrate scriitorilor români: Marius Chivu îşi hrăneşte neliniştile în Himalaya şi, mai apoi, în Anzii peruani; Carmen Firan, călător imaginativ şi uşor fantast, aspiră să înţeleagă ipostazele timpului în jungla Guatemalei, în deşertul Atakama sau în austerităţile de piatră ale Nepalului; Ioan T. Morar explorează timp de două luni Noua Caledonie, încercând să producă o carte în…timp real.

Ataşamentul empatic al lui Radu Ciobanu pentru călătorul „profesionist“ transmis într-un stil elegant, în care colocvialulse topeşte firesc în meditaţie şi interogaţie existenţială, pasiunea şi tandreţea cu care se apropie de drumurile iniţiatice ale colegilor săi fac din acest volum o convingătoare invitaţie la lectură.