Simona Popescu

Viaţa online doar s-a adăugat celeilalte. Nu e pierdere, e adaos. Ciudat, dar ceva din „structura“ de înţelegere şi comunicare cu Lumea prin online s-a infiltrat, în cazul meu, şi în vis. Poate o să vorbesc cîndva pe larg despre asta.

Net-ul (şi) cu informaţii atît de preţioase, uneori, sau, altfel, inaccesibile – texte, cărţi întregi, site-uri de literatură, de artă etc., nu mai vorbesc de YouTube-ul cu muzici – făcea deja parte din cele de zi cu zi. Retrasă în carapacea mea, venea, prin ecran, lumea cea frumoasă la mine, se umplea camera şi se umplea mintea de sound-uri minunate, de imagini, de voci, de prezenţa unor necunoscuţi care-mi deveneau apropiaţi (şi ei nici nu ştiau!).

Totul s-a intensificat de cînd cu pandemia. Dialogul cu prietenii s-a înteţit. Cel puţin în primă fază. Întîlniri pe Zoom, iniţiate într-o clipă, cu unii cu care nu reuşisem să mă văd de luni de zile, căci fiecare e atît de ocupat! Se poate întîmpla ca o conversaţie online să fie, uneori, mai bogată şi mai profundă decît una obişnuită. Trebuie să ai răbdare să-l asculţi pe celălalt pînă la capăt, fără întrerupere. Ai faţa lui pe ecran, în prim-plan. Îl priveşti fără stinghereală în ochi. Apropierea e, uneori, paradoxal, mai mare cînd oamenii se află la distanţă. Apropiere ca şi fizică, deşi virtuală. Între ecran (unde e chipul celuilalt) şi tine, o distanţă de trei palme. Timpul se dilată, poate pentru că spaţiul se îngustează.

Cursurile de la Litere (Bucureşti) le-am ţinut pe WhatsApp, cîte două ore, în intervalul fixat în orar. Am scris despre scriitori şi cărţi în direct, cum ar veni, spontan, în funcţie de reacţia studenţilor care au prins mai mult curaj să se desfăşoare decît la întîlnirile obişnuite. Din cursul de la anul III – „Ce e un autor?“ – ar putea ieşi de-o carte. A mers foarte bine şi cursul de scriere creatoare de la Master. Două ore de discuţii şi scris, pregătite cu cîteva zile înainte (link-uri spre cărţi şi spre filme, capturi de texte din varii scriitori etc.) – scris contracronometru (viteza e, uneori, magie!, aveau dreptate suprarealiştii) pe teme date. Fiecare în casa lui, dar împreună, ca în clasă! Cu studenţii de la cursul facultativ de scriere creatoare pe Facultate am reuşit să organizăm două festivaluri de literatură – unul de poezie, celălalt de proză – la care am avut şi invitaţi. Nu ştiu dacă ne-ar fi ieşit aşa bine offline. Ba chiar nu ştiu dacă ne-am fi mobilizat. Entuziasm la cote neobişnuit de mari. Stranie – şi îmbucurătoare – solidaritate. Nu ştiu cum o să meargă totul acum, cînd vom trece pe platformele recomandate de Universitate. Vedem…

În altă ordine de idei, sigur, zona online e una crepusculară, deschisă nu doar fake-news-urilor, ci şi fake-urilor de toate felurile, inclusiv culturale, dacă vreţi. Mi-am făcut, din curiozitate, pentru prima dată, un cont de Facebook, sub acoperire, pe care l-am desfiinţat după trei zile! O lume în care ierarhia e stabilită mai degrabă de activismul în reţea, de autopromovare, de necunoscuţii care admiră mai mult pisica sau copilul scriitorului decît pe scriitor sau textele lui. O lume străină, complet paralelă cu mine. În primele săptămîni de pandemie am început, împreună cu cîţiva studenţi de-ai mei de la cursul de scriere de anul trecut, un roman pe WhatsApp. Ne pica bine să fim împreună. Ne luam cu ale noastre, mai uitam de ce e afară. Două luni de comunicare zi de zi şi, uneori, dincolo de miezul nopţii. Cu ocazia asta, am făcut personajului meu, o fată care studiază japoneza, un cont pe Instagram. Am pus acolo cîteva fotografii şi l-am îngheţat. Dar fata, personajul meu, şi-a făcut mulţi followers, musai să le ofere din cînd în cînd inimioare, necondiţionat, aşa e frumos. De ceva vreme nu l-am mai deschis. Totuşi, e ceva tulburător pe Insta. O lume de imagini. Curgînd continuu, din lumea largă. Fără cuvinte (mai mult fără!). Oameni de tot felul pe care parcă îi cunoşti, în spatele imaginilor. O să scriu poate cîndva despre cîţiva dintre ei. Despre, de pildă, Le Chasseur de Trefle: cu trei culori, din sute de liniuţe trasate zilnic cu nesfîrşită răbdare face mereu alte şi alte modele, naraţiuni, personaje. „Scriitură“ care se autogenerează continuu. Le Chasseur de Trefle, mon semblable… E vorba aici de cultură? Aş zice… viaţă. Viaţa e interesantă sub toate formele ei.

Cît despre cultura înaltă online… Aş înlocui „înaltă“ cu… „adevărată“. Lucrurile se complică. Despre asta, cu altă ocazie.