poem de când eram mică

la începuturi de tot

Doamne-Doamne a promis că

atunci când mă fac mare

ne mutăm împreună

i-am scris în fiecare zi

la început eram politicoasă

mă rugam

mă semnam la final

apoi îi ziceam numai câte un cuvânt

Dragă Doamne,

azi-reclame luminoase

oraş în flăcări

lumânarea de la capul mortului

îi place să plece înainte

niciodată nu mă aşteaptă

mă tem de numele terminate în ana

dacă mă zideşte

peisaj citadin

cronotop claustrant

eu în fulguranţe

frica de a iubi

obsesia că nu te iubeşte

tramvai colorat şi babe în bus

în lift ai mereu căşti în urechi

persoana a doua e mai sănătoasă

Boris şi Svetlana, nu Tristan şi Isolda

Ila, nu mai fi o proastă

aşa se spune la târfe

am să-l zidesc eu

nu mă aşteptam să înţeleagă

la final scriam

am crescut mare

am crescut destul

nu mă mai încape lumea dacă mai cresc

te iau şi te pun pe umărul meu

hai, Doamne-Doamne, adormi pe umărul meu

hai, Doamne-Doamne, fă nani pe umărul meu

ţine minte, te aştept mâine la Capitolina

hai să ne mutăm împreună

singurătatea e un peşte înghiţit

tragicul acvariu plin de cuvinte

peştii înoată fericiţi aici

până când peştii mai mari

ca tine

îi înghit

nu sunt decât un Iona în burta ta, Doamne

şi, cum stam liniştită în sfântul pântec,

m-a mai înghiţit un nenorocit

„sapi o groapă într-o groapă“

a zis ea

eu am râs şi nu am dormit în noaptea aceea

de când am fost înghiţită recunosc mai rar că am greşit

se obişnuieşte omul şi cu greşeala

atât de mult

că se încalţă cu ea

e umed în peştele ăsta, Doamne

că se îmbracă în ea

e frig în peştele ăsta, Doamne

că se ascunde în ea

e ruşine e multă ruşine în peştele ăsta, Doamne

când eşti un înghiţit nu bei apă

nu mori înecat

nu mori spânzurat

cred sincer că toţi peştii cu burta în sus din acvariul acesta au murit, Doamne,

ca nişte înghiţiţi adevăraţi

de singurătate