POEME DE ALEXANDRU FLORIN RĂDULEA
a cumpăra un zbor
a venit îngerul şi mi-a spus:
– nu vrei să-ţi dai bocancii jos şi să zbori?
eu nu am fost în stare să-i răspund;
cuvintele pe care le-aş fi putut răspunde
se ridicau spre văzduh, precum sufletul unui muribund.
a venit îngerul şi mi-a spus:
– nu vrei să te descalţi şi să zbori cât mai sus?
– cum să zbor? am întrebat ulterior
– să zbori, aşa, în mintea ta de vinecior
că, oricum, ai acolo spaţiu din belşug;
îmi spuse îngerul cu un oarecare prieteşug.
iar eu, naiv şi curios din fire, am întrebat
– şi unde să zbor, mă rog?
– spre binele tău
mi-a răspuns îngerul, înălţându-se uşor.
sărutări metalice
nu rostesc niciun cuvânt, căci
gâtul mi-e plin de cuie.
când înghit, simt cum fiecare vârf
glota plumburie mi-o săgeată şi-o încuie
sunt atât de împământate şi tăioase
încât niciun omuşor
– cu patentul lui cărnos –
nu biruieşte-a le descoase.
sunt atât de abundente şi numeroase
încât nici aerul nu pătrunde pentru a-mi ajunge la oase.
când mi s-a spus să beau apă, în speranţa că vor fi fiind slăbite şurubăriile, am făcut-o.
dar mie-mi sunt sorocite, pesemne,
alunecări mai dramatice.
apa nu a reuşit să străpungă piesele feroase,
astfel, rămânând blocată în acest mecanism,
îmi va rugini fiecare şurub şi piuliţă,
fiecare vertebră şi fiecare cartilaj.
gâtul meu incolor începe să mucegăiască;
simt cum Mărul lui Adam dă să putrezească
şi corzile cum se înnoadă, constituind structuri spiralice.
şi toate astea ca urmare a sărutărilor tale metalice.
un bouquet mélancolique
eşti o fântână prin care curg lacrimile mele.
eşti un buchet de muşeţel şi caramele.
eşti un peisaj pe care zarea-mi îl cuprinde.
eşti o prezenţă de spirit care m-aprinde
şi, totodată, o plasă şireată care m-ar prinde.
cuvintele-mi să mi se disîntorpioneze:
aud „suferi“ în loc de „nuferi“,
„insomnie“-n loc de „iasomie“ şi
„melacolie“-n loc de „magnolie“
întrebat fiind ce mi se-ntâmplă,
– nimic, răspuns-am cu mâna la tâmplă.
întrebat fiind dacă sunt sigur,
– da, răspuns-am…
– sunt extrem de singur