Alexandru Jurcan, Cvasiobiectele lui Saramago

Dacă vreodată vrem un corespondent literar genial la problema alienării, atunci trebuie să citim/recitim opera lui José Saramago. Au apărut şase povestiri la Polirom, 2025: Cvasiobiect, în traducerea elaborată a Siminei Popa. Saramago – premiul Nobel pentru Literatură, 1998. O operă vastă, gigantică, inconturnabilă, obsedantă. Interesantă sinteza tulburătoare a povestirilor, redactată de însuşi Saramago: „Dictatorul a căzut de pe scaun, arabii nu mai vând petrol, mortul e cel mai bun prieten al celui viu, lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi, când vezi un centaur, dă crezare ochilor, dacă râde o broască de tine, treci pe malul celălalt al râului… toate sunt obiecte… cvasiobiecte“.

În povestirea Scaunul, căderea e dilatată, în stil au ralenti. Textul e un pamflet la evenimentul care a declanşat finalul dictaturii de dreapta din Portugalia, în 1968, când prim-ministrul Oliveira Salazar cade de pe un scaun şi suferă leziuni cerebrale. Un scaun în plină cădere, iar „detunătura se va auzi mai târziu, surdă, înfundată ca un corp care cade… să-i dăm timpului timp“. Dar ni se face milă de un duşman înfrânt? Să fie moartea „o scuză, o iertare, un burete, o leşie pentru spălat crime?“. Ca într-un vis recurent, traiectoria scaunului desenează forme sibilinice.

Toate prozele sunt combinaţii bizare, dar solide, subversive. Parodie. Satiră. Oniric, suprarealist, absurd. Parabole cu colţii îndreptaţi spre dictatură. Frisonantă, de neuitat, povestea apocaliptică din Lucruri. Un funcţionar de stat observă cum dispar obiectele din jur, într-o gradaţie macabră. Dispare uşa blocului, treptele de la scări, dispar clădiri, nimic nu poate fi ţinut sub control şi totul devine un coşmar naţional, o culpă comună. Funcţionarul locuia singur, era burlac, se considera un om mulţumit. O ironie abrazivă îşi face apariţia: „ţara administrată excelent, funcţiile bine plătite, guvernul capabil şi cu bogată experienţă de reformă industrială“. Buletine de ştiri şi comunicatele guvernului, plus ideea că toţi cetăţenii „trebuie să respingă zvonurile, exagerările, manipulările“. Poate guvernul să gestioneze situaţia? De ce trebuie să arate cetăţenii palmele? Clădirile se clatină şi scârţâie. Despre climax nu voi sufla un cuvânt. Povestirea aceasta, pe care n-o ştiam, mi se pare o bijuterie literară, soră cu Metamorfoza kafkiană.

Un adevărat thriller despre o alienare subită: povestirea Embargou. Un bărbat e captiv în propria maşină, care nu-l mai ascultă, preia controlul, se plimbă pe la toate pompele de benzină, nu se supune comenzilor. Bărbatul opreşte, totuşi, maşina, deschide portiera, dar nu poate coborî. Absurd, mister, plus ideea că tehnologia domină umanul, îl înstrăinează de propria lui esenţă. Îngrijorare şi spaimă: era prizonier în maşină, „ca într-un vis cavernos“. În 2010, regizorul Antonio Ferreira a realizat un film, inspirându-se din Embargou.

În Reflux, un rege se teme de moarte, nu suportă vreo procesiune funerară şi construieşte un cimitir cu ziduri gigantice, ca să ascundă semnele morţii. Normal că toate cuferele ţării „plăteau integral cheltuielile giganticei iniţiative“. Un cimitir „unic, central şi obligatoriu“. După terminarea construcţiei, au început dezgropările din miile de cimitire existente, adică „metri cubi peste metri cubi de oase, scânduri putrezite, corpuri împrăştiate, dezmembrate de zdruncinăturile excavatoarelor“. John Updike afirma că Saramago, asemenea lui Faulkner, „poate insufla viaţă oricărei poveşti, oricât de neverosimilă ar părea la prima vedere“. În Revanşa, suntem în mediul rural. Un tânăr, după o întâlnire cu prietena sa, asistă la castrarea unui porc. Imediat face calea întoarsă şi se aruncă în braţele iubitei. Un fel de…revanşă. Cu povestirea Centaurul revizităm mitologia greacă. Despre existenţa ultimului centaur pe pământ.

Saramago studiază din unghiuri diferite relaţia omului cu obiectul, criticând societatea umană. Dacă oamenii sunt nişte supuşi defetişti, atunci se revoltă lucrurile. Povestiri alegorice, fantezii ce prelungesc realul, suprarealiste, SF, despre problema identităţii şi a raportului adevăr-ficţiune, natură şi fantastic. Un volum de neratat.