Ion Bogdan Lefter, Final anglo-americanistic

Din Bucureştiul în care m-am născut şi trăiesc a pornit la drum explorarea mea anglo-americanistică „serială“ şi tot aici o închei.

Dar textele noastre „zboară“ de colo-colo şi văd „lumina tiparului“ şi-n alte locuri decît cele în care le scriem, drept care aş putea spune şi că… din Clujul Apostrofului a pornit la drum „serialul“ şi tot aici/ acolo iată-l încheindu-se! M-am mai referit şi la alte puncte de pe harta noastră culturală şi anglo-americanistică şi am revenit mereu şi în urbea de pe Someş nu doar ca rubricard al minunatului (în sine) şi generosului (cu mine) Apostrof, ci şi aşa-zicînd „narativ“, preluînd de aici/ acolo informaţii, personaje, situaţii de ieri şi de azi, căci, după Bucureştiul meu natal, Clujul a contribuit şi el, cu mari merite, la istoria domeniului.

Şi continuă s-o facă şi în timp ce cronicarul improvizat al breslei se pregăteşte să-şi încheie lucrarea. De la Cluj a decolat şi în cutia noastră poştală din Bucureşti a aterizat în februarie 2026 romanul lui Ştefan Melancu Ithaca, mon amour, intertextualizant cu Ulise-le lui Joyce, cum am notat după ce-i citisem fragmentele publicate – fireşte – în Apostroful din a cărui redacţie face parte (i-am mai găsit unul apărut cu cîţiva ani în urmă, în România literară nr. 16 din 2022, şi poate că vor mai fi fost risipite şi alte secvenţe în avanpremieră prin reviste pe care nu le-am văzut). Între timp a venit şi-a trecut ediţia 2026 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, la care Ithaca, mon amour şi-a avut lansarea bucureşteană, după cea clujeană. Descins în Capitală pentru eveniment, Ştefan Melancu l-a avut de-a dreapta sa pe autorul evocării momentului, căci îmi făcuse onoarea de a mă invita să-i prezint cartea. Roman de mari fineţuri joyceano-transilvano-gorjene (amestecînd marele model, marea pasiune literară cu spaţiile transcarpatine traversate de protagonist). June scriitor şi universitar, el, Alexi, alter ego-ul autorului, ţine cursuri despre Irlandez şi-şi împleteşte amorurile concrete cu cel livresc, provocator de sofisticate amestecuri real-ficţionale, de reverii ameţitoare şi de reflecţii şi mai ambetante. Proză de clasă în Ithaca, mon amour!

Acelaşi Ştefan Melancu semnase un eseu intitulat Joyce şi povara genialităţii în numerele 1 şi 3/ 2026 ale revistei Apostrof, la împlinirea a 85 de ani de la despărţirea autorului lui Ulysses de pămînteni. Portret biografic, psihologic şi literar schiţat de un erudit în materie, concentrat către final asupra figurii Luciei Joyce şi a relaţiei tată-fiică în viaţă şi în proiecţiile din ţesătura operei lui, cu o amplă descriere a romanului Lucia, folle fille de son père de Eugène Durif (2022), în care ea capătă voce şi monologhează tot joycian, fireşte că joycian. Interesant, provocator, impresionant.

Puncte de pe hartă? Pe lîngă Bucureşti, Cluj şi celelalte oraşe universitare cu module anglo-americanistice, iată!: Dublin, Trieste, Zürich, Paris, Ivry-sur-Seine şi pe unde i-au mai purtat paşii pe Joyce-tatăl şi pe fiică, pînă la spitalul-sanatoriu din Northampton unde ea s-a sfîrşit…

Înaintea Bookfest-ului, la Festivalul de film de la Cannes, în Gala de pe 23 mai, Cristian Mungiu primeşte pentru a doua oară trofeul cel mare: 2007 – pentru 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile; 2026 – pentru Fjord. Regizor de film cu patalama, absolvent în 1998 al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti (titulatura de-atunci a actualei Universităţi Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică – UNATC), dar după studii iniţiale de… anglo-americanistică la Universitatea din Iaşiul natal!

„Puncte de pe harta lumii“ şi-n titlurile la care mă gîndesc pentru o carte „de călătorii“. Ţinînd cont de importanţa a două mari oraşe pentru mine sau în ordinea cronologică a drumurilor către Vest, cînd am putut ieşi din ţară, după prăbuşirea regimului comunist: fie Amsterdam, Washington şi alte puncte de pe harta lumii, fie Paris, Londra, Viena, Washington, Amsterdam şi alte puncte pe harta Euro-Americii ori tot …a lumii. Londra şi Washingtonul – pe listă. Sau voi alege alt generic, dacă va fi să fie?!

Articolul prim al „serialului“, publicat în Apostrof în august 2021, l-am prelungit cu secundul, apoi cu terţul şi… nu m-am mai oprit pînă-n iunie 2026! De mai multe ori am anunţat „finalul“, de pildă la coada episodului din iulie… 2023, dar n-a vrut el, „serialul“! Recurg la o personificare glumeaţă, căci fireşte că nu pot spune nici eu – nici nimeni – că mi-a ieşit o carte „involuntară“ sau care „s-a scris singură“: autor îi este cel care o semnează, chiar el a muncit-o! Şi totuşi… subiectul „s-a cerut“ dezvoltat, episoadele s-au adunat, s-au înşirat ca mărgelele pe aţă şi-am ajuns unde-am ajuns. Dîndu-mi repede seama – cum am şi spus de mai multe ori – că-mi plătesc o datorie morală faţă de meseria pe care am trădat-o, nemaipracticînd-o după anii de stagiu ai absolventului de Facultate (dar şi atunci am avut o normă profesorală „mixtă“, doar jumătate din orele mele fiind de profil anglistic, celelalte – de Română). Pe urmă – un pic de predare la Universitate, Engleză la Filozofie şi la Drept (am povestit ce şi cum), şi doar momente de scurte reveniri, ba cu cîte o prefaţă la vreun autor american, ba cu cîte un articol cu subiect din domeniul de formaţie. În rest – un dezertor aparent lipsit de scrupule. Ei bine, le-am avut şi le am, dovadă „serialul“!

Pe traseul Timişoara-Iaşi, unificator al altor „puncte de pe harta patriei“, a „călătorit“ şi noua carte a anglo-americanistului bănăţean Mircea Mihăieş, autor al Editurii ieşene Polirom: Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă, în formatul şi cu copertă similară precedentelor sale opuri „de specialitate“, ale trilogiei sale joyciene, despre care am scris. S-a lansat tot la Bookfest-ul de la începutul lui iunie 2026. Povestea domeniului şi deci şi a „serialului“ e deschisă, nu se opreşte, va continua şi după ce cronicarul va fi pus un punct „nu chiar final“, mai degrabă „provizoriu“…

Ecouri ale „serialului“ incluse chiar în el, aici, la final! Datînd – de fapt – de multişor, de pe la începuturile sale.

Un citat din episodul inaugural a fost preluat după doar cîteva luni pe coperta a IV-a a cărţii lui George Volceanov Un Shakespeare pentru mileniul trei: istoria unei ediţii, apărută la un an după Întoarcerea la Marele Will sau Reconsiderarea canonului shakespearian (2020, 2021), ambele la Editura Tracus Arte, iarăşi în acelaşi format şi cu coperţi asemănătoare, ca de „serie de autor“. Colegul nostru citise bucuros ce-am scris despre noua integrală în româneşte a operei Bardului şi mă rugase să fiu de acord să preia un pasaj pe coperta cărţii a doua. Cum să nu?! Cînd am primit-o şi-am deschis-o, m-am văzut pomenit şi pe prima pagină a Prefeţei, unde autorul declară că eu l-aş fi încurajat să treacă la fapte, ceea ce – recunosc! – nu mai ţineam minte: „…s-a adăugat îndemnul pe care mi l-a adresat cu ani în urmă Ion Bogdan Lefter cu ocazia unei lansări, la Tîrgul de Carte Gaudeamus: «Ar fi interesant ca îngrijitorul ediţiei să scrie, la un moment dat, şi istoria acestui proiect editorial»“ (p. 9)…

Al doilea ecou rapid al „serialului“ a venit din partea Lidiei Vianu, care mi-a fost profesoară la Engleză. Marta Petreu, pe-atunci redactoriţă-şefă a Apostrofului în 2021 şi pînă cînd s-a retras din proprie voinţă, primise de la ea un mesaj de mulţumire după ce trecusem de la ediţia Shakespeare-Volceanov la Arhiva Leon Leviţchi valorificată editorial de Contemporary Literature Press, care publică „on-line“. Doamna Vianu menţiona şi faptul că era primul comentariu asupra Arhivei… care fusese scoasă la iveală cu începere din 2018. Cu alte cuvinte, nimeni n-a scris nimic despre fondul consistent de manuscrise rămase de pe urma unui mare anglist! Curînd, în noiembrie 2021, Contemporary Literary Press a primit un premiu din partea APLER/ Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, ceea ce s-ar putea să fi fost şi efectul semnalării mele, nu-i aşa?!

*

În fine – final de „serial“. Dar nu abandonez rubrica, Jurnalul de cărţi continuă: despre ce se mai publică pe meleagurile noastre, despre starea literelor româneşti contemporane…