Dumitru Ţepeneag, Pagini de jurnal (III)

23 martie 2019

Cristescu mi-a promis că-mi trimite o maşină să-mi care la Bucureşti tablourile. Nu ştiu cum e mai bine. E mai bine să le ducă la Muzeul Literaturii, unde vor fi şi expuse. Când? Habar nu am. Probabil că n-are rost să mai aştepte. Trebuie să mă gândesc. Să mă sfătuiesc şi cu Cristescu. Oricum, totul depinde de el.

Mimi se ocupă foarte bine de Mona. Se duce aproape în fiecare zi la ea. Ar mai fi şi Sanda. Marie-France e ea însăşi bolnavă. Se pare că abia merge. Iar Mona nu e bine deloc. Am găsit-o abia reţinându-şi lacrimile. Are nişte dureri îngrozitoare.

25 martie 2019

Mă simt mai bine. Pot să merg fără cârje. Nici măcar de baston nu am nevoie. Îl iau, aşa, de fandoseală. Mâine o duc pe Mona la spital. Începe tratamentul.

27 martie 2019

Mona încă n-a început tratamentul propriu-zis. E încă în faza de pregătire. Iar durerile nu contenesc; nici măcar nu scad în intensitate. Nu suportă morfina, nici măcar medicamentele bazate pe morfină. Nu ştiu ce trebuie făcut. Cancerologii de la spital nu se ocupă de dureri. Ba mai mult, au nevoie ca bolnavul să sufere: în funcţie de dureri îşi dau seama dacă tratamentul imunologic îşi face treptat efectul. A dat telefon Sorin Alexandrescu. Vine la Paris cu Laura. I-am spus că nu suntem în formă; mai ales Mona, care, pe bună dreptate, nu are chef de vizite. O să mă întâlnesc eu cu ei. A venit maşina de la Bucureşti şi a luat tablourile.

12 aprilie 2019

Am fost cu Mona la doctor pentru prescrierea unor doze sporite de morfină. O dor oasele la fel de tare, durerea n-a încetat. Mi-e milă de ea… Şi nu ştiu ce să fac. Mimi se duce la ea aproape în fiecare zi, după birou. Când nu e Mimi, vine Oana. Câteodată şi Sanda.

19 aprilie 2019

Mimi a plecat la Veneţia. Cu Victor, bineînţeles, şi cu Alessandro. Mă bombardează cu poze: Victor pe marginea unui canal, Victor în gondolă, la ea în braţe, la Alessandro. E drăguţ. Sigur că e drăguţ. Ba e chiar frumos. E marea lor ispravă în viaţă! Ce să zic? Că de fapt mi-e milă? E o prostie. Că putea să facă mai mult? Marie-Christine avea talent muzical, ureche perfectă… Are 41 de ani, e grasă, nu-i place slujba pe care o face. Maică-sa are cancer. Acum îl strânge cu disperare pe Victor în braţe. Şi încearcă să nu plângă.

Pur şi simplu am uitat să notez că Notre-Dame a luat foc. Panică, pompierii neputincioşi, Trump urmăreşte cu interes evenimentul. Macron e patetic. Nu e foarte grav. Catedrala n-a ars nici măcar pe jumătate.

23 aprilie 2019

Am fost cu Mona la spital pentru a doua şedinţă de imunologie. Ieri o durea îngrozitor. Morfina n-o ajută cine ştie cât. Trebuie să mărească doza. Am stat cu ea până când a venit Oana să mă înlocuiască. Oana se poartă minunat. Nu mă aşteptam să fie atât de inimoasă, atât de săritoare.

25 aprilie 2019

I-am scris lui Frédéric Boyer: „Cher F.B., je vous propose un rendez-vous la semaine prochaine. C’est à vous de choisir le jour et l’heure. Quant au lieu, je vous prie qu’il soit ailleurs que dans le bureau de Paul. Merci de votre compréhension“. [Dragă F.B., vă propun să ne întâlnim săptămâna viitoare. Dumneavoastră alegeţi ziua şi ora. În ceea ce priveşte locul, vă rog să nu fie în biroul lui Paul. Vă mulţumesc pentru înţelegere.] Până la urmă am căzut de acord să ne vedem pe 8 mai, la Café Rostand.

Les insectes sont l’avenir de l’homme. [Insectele sunt viitorul omenirii.] Des scientifiques se réunissent à Paris pour convaincre les États que la perte de biodiversité menace l’agriculture. [Oameni de ştiinţă se întâlnesc la Paris pentru a convinge statele că pierderea biodiversităţii ameninţă agricultura.]

28 aprilie 2019

Paştele ortodox, bineînţeles, la Mona: ouă roşii cumpărate de la sârbi, pască adusă de Marie-France cu o zi înainte. A venit şi Sanda. Victor s-a jucat tot timpul cu un lego. Atmosferă nu prea pascală. La un moment dat, Marie-Christine a observat că maică-sa are gleznele umflate. Flebită! M-am dus cu ea la farmacie să cumpărăm ciorapi speciali (uneori se pun şi în avion când zborul e prea lung). Mă îndoiesc că Mona o să-i suporte.

30 aprilie 2019

Mona ţinea morţiş să iasă din casă. Să se plimbe. M-am dus la ea să n-o las singură. Abia păşea, sărăcuţa! Am făcut cumpărături. Apoi am intrat într-o farmacie să-şi ia tensiunea. Simţea că ceva e în neregulă. Poate că din cauza asta a ţinut să iasă din casă. Farmacista, foarte amabilă, i-a pus aparatul în jurul braţului: 12/20. Ar trebui să chemăm „salvarea“, a spus farmacista. Mona nu voia. Până la urmă, farmacista i-a telefonat doctorului din cartier (care e şi doctorul Monei) şi a obţinut să ne primească. Nu aveam decât vreo 500 de metri de făcut. Doctorul ne-a primit peste rând: 14/22! A chemat „salvarea“. M-am dus cu ea, bineînţeles. Din când în când Mimi ne telefona. Ne-am dus la Cochin, la Urgenţe. Grevă! Mai precis, un fel de semi-grevă. Mai întâi a consultat-o o infirmieră, uşor neliniştită. Doctorul era ocupat. Trebuia să aşteptăm. Spre ora 19 a venit Mimi. Pacientul nu are dreptul decât la un singur însoţitor, de la o anumită oră. Am plecat. Săraca Marie-Christine a aşteptat până după miezul nopţii, când doctorii au decis că Mona poate pleca acasă. Tensiunea se datora durerilor. Inima e sănătoasă.

5 mai 2019

Am fost câteva zile la Saint-Pair. Am luat caietul cu mine, dar n-am notat nimic. Ce să notez? Am tradus câteva pagini din eseul lui Van Riet – Dumnezeu în gândirea lui Hegel. Asta ca să fac ceva… Am ieşit pe ţărm să culeg pietre şi scoici pentru „picturile“ mele. Cristescu n-a deschis încă „expoziţia“. O va face când ajung eu acolo.

mai 2019

M-am văzut cu Frédéric Boyer la Café Rostand, unde mă duc de obicei cu Michel. Dacă nu simpatic, în orice caz amabil. A citit Jurnalul. Îi place. Părea să-l intereseze. Nu cred că Mise en scène e pe gustul lui, dar nu prea are încotro: Paul le-a comandat, cu contract în regulă, textele au fost traduse şi aşteaptă de mai bine de un an să fie publicate. Boyer nu e deloc grăbit să le publice. Nu poate la toamnă (de ce?). Le va propune în ianuarie 2020. Până atunci aşteaptă ca Virgil Tănase să facă un fel de prefaţă la Jurnal.

Nu mi-au murit doar criticii (cum zicea Paul), ci şi cititorii. Şi mai ales editorii.

10 mai 2019

Noaptea trecută, când m-am ridicat din pat ca să mă duc la WC, nu mai nimeream uşa, totul se învârtea în jurul meu. Am ajuns cu chiu cu vai în camera Benitei, care a telefonat la Salvare. M-au dus la spital (tot la Cochin). Am stat sub perfuzie până a doua zi, după-amiază, când mi-au dat drumul acasă.

La ora 16 aveam întâlnire cu Virgil, care locuieşte lângă spitalul Cochin. Am contramandat.

Duminică e ziua de naştere a Monei.

11 mai 2019

I-am trimis lui Cristescu următorul mail:

„Dragă d-le Cristescu, de vreo zece ani ţin un fel de «jurnal» pe care l-am botezat «La spartul târgului». Până acum s-au strâns 18 caiete de câte 80 de pagini fiecare. La început nu voiam să public din «jurnal» în timpul vieţii; pe urmă, văzând că viaţa mi se prelungeşte peste medie, m-am gândit să public din când în când câteva pagini. Au apărut deja vreo zece pagini în Apostrof şi vor mai apărea.

Primele nouă caiete le-am depus la Biblioteca Academiei, caiete manuscrise. Aproape toate cuvintele sunt retranscrise pe ordinator. Vreţi să vă trimit câteva? Să vă faceţi o idee? Şi să decideţi dacă vă interesează să le editaţi. Când vin la Bucureşti discutăm. Cu prietenie“

Nu s-a grăbit să-mi răspundă.

13 mai 2019

Ieri am fost la Mona, unde au venit şi Mimi, Victor, Alessandro şi Sanda. Mona a făcut mari eforturi să se ţină pe picioare. E groaznic.

M-am văzut cu Virgil la cafeneaua din Daguerre. Nu e sigur că vine la Bucureşti.

16 mai 2019

Am sosit la Bucureşti împreună cu Michel, dar fără Martine, care avea o înmormântare importantă – prietena ei cea mai bună a murit.

N-am prea avut timp să ne odihnim: era deja programată o şedinţă de discuţii condusă de Lefter, care nu prea îmi e simpatic, pentru că a fost coleg de clasă cu Ileana Dimov, el gestionează posteritatea lui Dimov?! Mai erau de faţă Mircea Martin, aproape neschimbat, şi Ion Mureşan, din ce în ce mai gras din cauza băuturii şi mai îmbătrânit.

Michel s-a descurcat excelent: vivace, trecând de la una la alta, sprijinindu-se cu vioiciune pe zeci şi zeci de citate din alţi poeţi şi mai ales filozofi. Respect şi admiraţie de jur împrejur.

Pe urmă, la cină, a băut fără frică şi a mâncat bine. L-am condus la hotel în excelentă formă.

17 mai 2019

L-am luat pe Michel de la hotel, am dejunat şi am aşteptat să aibă loc la B.C.U. decernarea premiilor. Nu aveam nicio emoţie, Cristescu s-a ţinut de cuvânt – premiul l-a avut Michel: premiul Arghezi, cel mai mare poet român din secolul XX, din păcate prea puţin tradus în Europa şi mai ales în Franţa.

Intraductibil? Ca şi Dimov?

18 mai 2019

O altă şedinţă de discuţii în jurul lui Deguy. Desigur, acest colocviu de poezie nu se rezuma la Deguy; s-au ţinut în diverse alte locuri lecturi şi discuţii, poate chiar cu o asistenţă mai numeroasă decât la acelea la care am participat. Trebuie să recunosc că nu eram deloc în formă, abia am deschis gura. La această ultimă şedinţă era în juriu şi Eugen Simion. Michel a vorbit aproape numai el: puţin cam dezlânat, trebuie să recunosc, dar cu vervă şi având succes.

De coada noastră s-a ţinut şi Alina Ledeanu, care conduce Secolul XXI. Ultimul număr al revistei i-a fost consacrat lui Michel Deguy.

Am profitat de prezenţa Alinei Ledeanu şi i l-am abandonat ei pe Michel, care voia să viziteze palatul lui Ceauşescu.

Eram într-adevăr obosit. Şi plictisit.

20 mai 2019

M-am văzut cu Moza Martin, spaniolul care predă de câţiva ani la Universitatea din Bucureşti. A găsit un editor în Spania pentru traducerea cărţii mele „Zadarnică e arta fugii“. Se pare că acest (mic) editor a fost impresionat că public la P.O.L. şi la Dalkey Archive.

Moza Martin e un tip foarte bine: cultivat şi cu gust literar remarcabil. Am stat puţin de vorbă la o cafenea de lângă Universitate, pentru că a început ploaia: o adevărată vijelie. Am ajuns acasă ud leoarcă. Sper să-l revăd. Vreau să-l invit la mine, să-i arăt traducerile Monei din Cortázar, Llosa şi alţi spanioli. La Axolotul lui Cortázar am contribuit şi eu.

L-am invitat la vernisaj, pe 24 mai, la Muzeul Literaturii.

22 mai 2019

Am fost la „muzeul“ Pavel Şuşară să mă întâlnesc cu Constantin Abăluţă, care a participat cu asiduitate la întâlnirile cu Michel. Şuşară era de faţă şi ne-a arătat câteva săli cu picturi, printre altele, ale lui Mihail Trifan şi Florin Niculiu.

Am căzut ca musca în lapte. Nu ştiam nimic de muzeul ăsta „privat“, inaugurat de curând (în sept. 2018). Am dat acolo de Carmen Muşat, care a acceptat să anunţe vernisajul expoziţiei mele. Am plecat cu ea, cu maşina; l-am abandonat pe bietul Abăluţă, care ar fi vrut să stăm de vorbă la un pahar.

Îmi pare rău pentru el, dar nu mă simţeam bine; nici nu ştiu cum am avut curaj să mă duc până acolo, pe Intrarea Viitorului (frumos nume!), undeva între Bd. Dacia şi Calea Moşilor.

Ca să fiu sincer, m-a enervat şi faptul că n-a pomenit nicio vorbă despre vernisajul meu în faţa pictorilor şi a criticului de artă Şuşara. „Pictură de scriitor“, scrie pe afişul făcut de cei de la Muzeul Literaturii. Dar pictură… Cristescu a plecat în Italia. Se întoarce luni, după vernisaj. Dacă nu stai în România, e greu, e foarte greu din toate punctele de vedere. Sunt din ce în ce mai puţin vizibil. Nu mai public (nimic nou), nu mai am rubrică în vreun ziar. Ce pretenţie să mai am? Sunt bătrân şi absent…