Oana Goia, Vestiar

• Între local şi european. 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloşca şi Crişan, coordonatori Ioan Bolovan şi Ioan Sebastian Bara, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2025.

Volumul readuce în centrul dezbaterii una dintre figurile fondatoare ale memoriei istorice româneşti. Sub semnul răscoalei din 1784, acest demers ştiinţific reuneşte perspective diverse asupra unui eveniment care a depăşit de mult cadrul local, devenind reper european de înţelegere a tensiunilor sociale şi politice din secolul al XVIII-lea. Dincolo de reconstrucţia riguroasă a faptelor şi de dialogul cu noile metodologii istoriografice, volumul urmăreşte şi felul în care Horea, Cloşca şi Crişan au fost integraţi în memoria colectivă, între document, legendă şi reprezentare culturală. Răscoala de la 1784 apare astfel nu doar ca eveniment istoric, ci şi ca formă de conştiinţă istorică activă, mereu reinterpretată între local şi european, între arhivă şi mit.

• Johannes Bobrowski, Semnele vremii. Poezii, traducere din limba germană şi note de Grigore Marcu, cuvânt-înainte de Andrei Corbea, Cluj-Napoca, Tact, 2026.

În poemele publicate postum ale lui Johannes Bobrowski, vocea lirică înaintează cu o gravitate discretă prin straturile memoriei europene, acolo unde istoria nu se încheie, ci continuă să pulseze sub forme fragile de amintire şi tăcere. Este o poezie a luminii domolite, în care peisajul devine martor, iar cuvântul o încercare de a păstra ceea ce riscă să se piardă. Traducerea lui Grigore Marcu conferă acestor texte o limpezime austeră, ca şi cum fiecare vers ar fi fost trecut prin filtrul unei atenţii etice: fidel nu doar sensului, ci şi vibraţiei lui interioare. Semnele vremii adună astfel fragmente de lume şi de memorie într-o poezie a reflecţiei calme, unde melancolia nu e retorică, ci formă de cunoaştere.

• Tomas Tranströmer, Ziduri de lumină. Poezii alese | 1954-2004, selecţie şi traducere din limba suedeză de Dan Shafran, Cluj-Napoca, Tact, 2026.

În poezia lui Tomas Tranströmer, lucrurile simple ale lumii – camere, drumuri, tăceri – sunt încărcate de o tensiune interioară care le face să funcţioneze ca nişte praguri între vizibil şi invizibil. De aici vine senzaţia caracteristică: o luciditate calmă, în care realitatea pare că respiră mai adânc decât de obicei. În Ziduri de lumină, această percepţie intensificată a realului se desfăşoară pe parcursul a peste o jumătate de secol de poezie, unde lumina nu explică lumea, ci o lasă să se arate, discret, în straturi de sens şi tăcere. Traducerea lui Dan Shafran păstrează această respiraţie a textului, această claritate care se instalează lent, ca o formă de speranţă fără stridenţă.