Vasile Gogea, Înălţarea lui Ringhişpil

După neaşteptata şi misterioasa dispariţie a lui Ringhişpil s-a discutat mult, s-au emis ipoteze, s-au imaginat scenarii şi s-au inventariat zvonuri, dar fără a se fi ajuns la o dezlegare acceptabilă a misterului. Oricît au întrebat, cei mai îndrăzneţi, conducerea (pe doamna doctor isiastru, în persoană) ori vreo asistentă, unde este Ringhişpil, primeau acelaşi răspuns: pacientul a fost externat. Atît!

Ringhişpil era unul dintre veteranii sanatoriului, revenea anual cîte două, trei luni la recuperare. Cei care ştiau deja cam în ce luni urma să se întîmple asta, anunţau că vine circul, adică Ringhişpil. Numele pe care îl primise aici avea, ca orice nume, o poveste. Fusese înrolat voluntar în războiul contra URSS şi, cînd s-a rupt frontul la Stalingrad, a fost luat prizonier. Apoi, mai tîrziu, cînd în lagărul de prizonieri de la Oranki li s-a promis „eliberarea“ celor care se vor înrola voluntari în divizia „Tudor Vladimirescu“, el a refuzat pe motiv că era soldat al armatei regale române şi are un jurămînt faţă de rege pe care nu înţelege să-l încalce. Şi a rămas în lagăr, în total vreo şapte ani, chiar după ce războiul se încheiase iar România devenise sora mai mică a marelui frate de la răsărit. Dar, acum nu mai era „prizonier de război“, ci deţinut politic.

Cînd a fost eliberat (prin 1951) şi s-a întors în ţară (o altă ţară, pe care nu o mai recunoştea) a constatat că nu mai are familie, nu mai are casă, se risipiseră toţi, care pe unde a dat Domnul după ce li se spusese că Iuăn e mort. Nu se putea angaja (fusese mecanic de tanc în război şi se considera calificat ca mecanic auto). Pensie de veteran nu primise pentru că nu luptase pe „frontul care trebuia“, şi se alesese şi cu un dosar de duşman al URSS… Astfel că, ajuns aproape muritor de foame, a reuşit să se angajeze la un bîlci ambulant, ca mecanic la scrînciob, ringhişpil, unde primea un salariu, avea casă şi masă asigurate. Se acomodase, pînă la urmă, cu viaţa asta de nomad, căci ce altceva mai era el însuşi, dacă nu un nomad clandestin?

Pînă într-o zi. Mai exact o noapte. Nenorocită noapte…

Ajunseseră cu „circul“ – azi i-am spune „parc de distracţii mobil“ – într-un sat din nordul ţării. Crezuseră toţi, din caravana lor, că vor face bani buni pentru că satul părea în sărbătoare, o sărbătoare ciudată în mijlocul săptămînii şi nescrisă în calendar, cu steaguri roşii arborate la primărie şi la căminul cultural, cununi uriaşe de brad verde pe la unele porţi… Tocmai avuseseră loc festivităţile de declarare a încheierii colectivizării în satul respectiv şi oficialităţile venite special de la raion şi chiar de la regiune pentru a marca importanţa evenimentului se aflau la o masă tovărăşească, prelungită mult, pînă în noapte. Cu aburii euforiei care îi cuprinseseră cu prilejul acestei noi victorii în lupta cu chiaburimea şi pentru colectivizarea socialistă a ţăranilor, Tovarăşii de la forurile superioare de partid au vrut să se documenteze mai temeinic, în mijlocul poporului, cum se distrează tovarăşii ţărani în zi de sărbătoare. Atunci, în miezul nopţii (totuşi, nu era vigilent să fie văzuţi, să-şi facă idei greşite despre ei şi despre partid, tovarăşii ţărani) însoţiţi şi de şeful de post de miliţie, au venit pe tăpşanul unde se instalase bîlciul, au trezit pe toată lumea şi au cerut să le pornească „instalaţiile“ (au cerut totodată să nu se aprindă luminile colorate, din motivele arătate mai sus): caruselul cu căluţi de lemn, leagănele-bărci… dar, mai ales, ringhişpilul…, cabana de tir fusese interzisă şi înlocuită cu aruncarea cu covrigul (cu premii)… Directorul circului transpira umil şi binevoitor pe lîngă ei, dar comiţînd grave gafe ideologice: … tovarăşa poate ar vrea să se dea în bărci… (răspuns: cum îţi permiţi, tovarăşe? …eu nu mă dau în bărci…) … tovarăşu’ n-ar încerca o tură pe un cal frumos de lemn… (răspuns: caii sunt nişte paraziţi… …vor fi înlocuiţi de tractoare, tovarăşe…) Au decis, în unanimitate, să se dea cu ringhişpilul, să vadă de la înălţime naşterea noului sat, „în lumina învăţăturii lui Lenin…“

Dezastrul care a urmat a luat locul elanului revoluţionar atunci cînd Ringhişpil a constatat că apăruse o defecţiune la motorul drăcoveniei şi n-o mai putea opri. Ancora roţii zimţate care antrena axul ringhişpil-ului se rupsese şi nu mai putea regla sau opri mişcarea de rotaţie a marii umbrele de spiţele căreia atîrnau în lanţuri scaunele. Degeaba urlau disperaţi (tovarăşul prim îi mai îmbărbăta, uneori, între două accese de vomat, pe ceilalţi, aşa cum cerea partidul: nu vă predaţi, tovarăşi… victoria va fi a noastră … nu vă predaţi...) cei ce se învîrteau la înălţime ferecaţi în lanţ, de mai bine de o oră, nu puteau face nimic: să scurtcircuiteze comenzile ar fi riscat fie o oprire bruscă şi o rupere a braţelor umbrelei rotitoare, fie un incendiu. Aşa că le-a explicat, cum a putut mai bine, tovarăşilor că trebuia să mai aibă puţină răbdare, pînă se va termina benzina rămasă în rezervorul motorului, puţină, nu alimentase de cu seară, pentru a doua zi… Ceea ce s-a şi întîmplat după încă o vreme. Ţipetele de sus se transformaseră în cumplite ameninţări. Cu stomacele pline şi vezicile la fel, unii dintre ei se scăpaseră în pantaloni şi cu grosul, şi cu udul... Verzi la faţă, dar roşii de mînie proletară l-au ameninţat pe Ringhişpil de sabotaj… acţiune duşmănoasă… complicitate cu bandiţii din munţi... Miliţianu’ l-a luat la post, apoi, adoua zi altcineva l-a dus la sediul Securităţii de la raion. Aici a fost anchetat şi acuzat că şi-a continuat acţiunile duşmănoase împotriva URSS din timpul războiului şi împotriva puterii populare din propria ţară… ş.a.m.d. În timpul anchetei, un securist, care ar fi putut să-i fie fiu, se distra punîndu-l, la comanda ring-şpil, să se învîrte într-un picior pînă cădea în cap… (Un martor anonim ar fi declarat securiştilor că banditul ar fi strigat în timp ce aceştia zburau aproape leşinaţi deasupra lui: aşa, tovărăşeilor, spre comunism în zbor…) Fără să fie judecat şi condamnat de vreo instanţă, a ajuns la Canal, unde a dat cu lopata şi a cărat cu roaba încă vreo doi ani. După această a doua liberare, bietul om, de cîte ori auzea rostit cuvîntul care îi adusese atîta necaz şi suferinţă, ringhişpilul, pornea să se rotească, scrîşnind cu un zgomot metalic, dureros şi înşurubîndu-se tot mai adînc în el, pînă la epuizare, oriunde se afla. Aşa a ajuns să fie internat periodic la sanatoriul de recuperare şi s-a ales cu un nou nume.

Să fi fost, dintr-o dată şi secret, „externat“ Ringhişpil?

Dar Panică (numit aşa deoarece susţinea că el poate prevedea şi anunţa din timp cînd s-ar declanşa vreo mare panică; inventase, chiar o bască antipanică, constînd într-o spirală din sîrmă subţire de cupru introdusă în interiorul ei, cu un capăt scos cîţiva centimetri prin sfîrcul din centru, ca o antenă captînd, asemenea unui paratrăznet, undele malefice, nelăsîndu-le să treacă prin creier) avea o altă explicaţie. El ştia!

Într-o dimineaţă, la micul dejun „servit“ într-o sală mare, puteau să încapă într-o serie (se mînca pe serii) în jur de două sute de oameni, Panică a venit la masa la care, de obicei, mîncam singur şi mi-a spus:

– Ai auzit ce se vorbeşte printre halatele albastre (adică, cei care nu erau la „închişi“ spre deosebire de cei de la „închişi“ şi „izolator“, cu halate negre) despre Ringhişpil… vorbesc prostii… habar nu au despre magie, ei doar cu hocus-pocus singmaringen… („mai mănînci felia de pîine? – nu, bine, o iau eu pentru mai tîrziu“) Dumneata, care eşti un ştiutor, înţelegi… pot să-ţi spun ce s-a întîmplat de fapt… dar nu mai spui nimănui, că-mi faci probleme şi poate se produce şi o panică… Eu l-am văzut pe Ringhişpil de mai multe ori… se strecura noaptea afară din pavilion şi se urca pe soclul părăsit de bustul pentru care fusese ridicat… aici, înainte fusese platoul de adunare al unei garnizoane de grăniceri unguri şi pe soclu era bustul unui amiral… acum cum vezi, e o livadă de meri… o grădină a Paradisului… („pot să iau şi bucăţica aia de marmeladă?“) …ei, cînd ieşea noaptea nevăzut, Ringhişpil se suia pe soclul ăla şi se învîrtea, aşa, cu braţele desfăcute, ridicîndu-le încet spre cer… am înţeles ce se întîmpla: se antrena… te-ai prins?

Am dat din umeri.

Ringhişpil devenise derviş!

(Fragment din romanul Sanatoriu Paradis, aflat în lucru.)