Gabriel Chifu, laureatul Premiului Naţional de Proză Ion Creangă – Opera Omnia

În perioada 26 februarie – 1 martie 2026, a avut loc, la Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, cea de a IX-a ediţie a manifestărilor Premiului Naţional de Proză Ion Creangă – Opera Omnia, Evenimentul, organizat pe baza unui parteneriat între Consiliul Judeţean Neamţ şi Uniunea Scriitorilor din România, are un palmares care onorează distincţia. Câştigătorii primelor opt ediţii au fost Nicolae Breban, D.R. Popescu, Gabriela Adameşteanu, Eugen Uricaru, Dan Stanca, Gheorghe Schwartz, Petru Cimpoeşu şi Mircea Cărtărescu. Ca şi la ediţiile anterioare, în urma unui sondaj la care au participat 21 de critici şi istorici literari din toată ţara şi din toate generaţiile, au fost nominalizaţi opt prozatori: Gabriel Chifu, Ioan Groşan, Bedros Horasangian, Florina Ilis, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti, Dumitru Ţepeneag şi Varujan Vosganian. Acesta, însă, s-a recuzat, precizând că poziţia sa publică impune discreţie şi măsură în raport cu astfel de onoruri. În urma deliberărilor, juriul, alcătuit din Mihai Zamfir, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Adrian Alui Gheorghe, Adrian Lesenciuc şi Ioan Holban, l-a desemnat pe Gabriel Chifu drept câştigător al ediţiei 2026 a Premiului Naţional de Proză Ion Creangă – Opera Omnia.

Programul manifestărilor a fost extrem de bogat, omagiind literatura română contemporană şi pe reprezentanţii săi. La Casa Memorială Ion Creangă din Humuleşti a avut loc ceremonia conferirii titlului de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ laureatului ediţiei precedente, Mircea Cărtărescu. Au avut loc întâlniri ale scriitorilor invitaţi cu elevi şi cadre didactice de la Colegiile Naţionale Calistrat Hogaş şi Petru Rareş din Piatra Neamţ, precum şi de la Colegiul Tehnic Ion Creangă din Târgu Neamţ. În ziua de 1 martie, la statuia lui Ion Creangă din Piatra Neamţ, operă a sculptorului Ion Vlasiu, scriitorii şi reprezentanţii autorităţilor locale au depus coroane de flori. (L.F.)