Panmongolism! Deşi sălbatic nume
Auzul mi-i de dînsul mîngîiat.
Vladimir Soloviov
Sînteţi destui. Noi – nesfîrşit puhoi.
Cercaţi: ne-om măsura cu vrăjmăşie!
Asiaţi sîntem, cu sînge scit în noi,
Cu ochi piezişi şi plini de lăcomie!
Voi veacuri vreţi, noi vrem un singur ceas.
Supuşi ca robii fără de prihană,
Cu scutură-n mînă, pavăză-am rămas
Între mongoli şi rasa europeană!
Pe nicovală veacuri aţi bătut,
N-aţi auzit tunînd lavina
Şi-un basm al prăbuşirii v-a părut
Şi Lisabona şi Messina.
Voi veac de veac priveaţi spre Răsărit,
Aţi strîns aici, la noi, mărgăritare;
Visaţi, rîzînd, doar tunul aţintit
Spre noi cu ţeava-i neagră, lucitoare.
Sorocul a venit. Năpasta-i grea.
Din aripi bat obide blestemate,
Şi într-o zi nimic n-o rămînea
Din noii voştri Poestumi poate!
O, lume veche! N-ai pierit. Pe chip
Văd că mai porţi durerea şi-ntristarea.
Opreşte-te-nţeleaptă, ca Oedip,
În faţa Sfinxului, dezleagă ghicitoarea.
Rusia-i Sfinxul. Triumfînd amar,
Un sînge aprig varsă în neştire.
În ochii tăi priveşte iar şi iar,
Cu ochii ei de ură şi iubire!
Aşa cum noi iubim, cu-adevărat,
Nimeni din voi, demult, nu mai iubeşte.
Ce-i dragostea pesemne c-aţi uitat:
Ea mistuie, ucide, pîrjoleşte!
Ni-i totul drag: al datei rece sens,
Ni-s dragi dumnezeieştele vedenii,
Noi înţelegem spiritul francez
Şi sumbrele, germanicele genii…
Noi ştim infernul străzii din Paris,
Veneţia ceţoasă ştim prea bine –
Miresme de lămîi pe-un ţărm de vis,
Şi Kölnul plin de fum şi de ruine…
Ni-i dragă plăsmuirea cărnii vii,
Duhoarea morţii nu ne înspăimîntă.
Ce vină-avem, cumva, de-o pîrîi
Scheletul vostru-n laba noastră blîndă?
Noi ne-am deprins să ţinem de dîrlogi
Sirepi focoşi, gonind pe deşelate.
În zbor năprasnic să-i lăsăm ologi,
Supusa sclavă să ne-asculte-n toate…
Veniţi la noi! Războiu-n minte-i viu!
Veniţi! Vă-ntindem paşnicile braţe!
În teacă paloşul! – cît nu e prea tîrziu –
Veniţi, tovarăşi, vom trăi ca fraţii!
De nu, să ştiţi, că nici nu ne-ar păsa!
Putem cunoaşte perfidia-ntreagă!
Şi veac de veac amar v-ar blestema
Urmaşii voştri slabi şi storşi de vlagă!
Vom rătăci prin codrul secular,
Lăsînd Europa voastră lăudată.
Vom sta deoparte. Ne-om întoarce iar
Spre voi cu mutra noastră asiată.
Porniţi acum, porniţi către Ural!
Veniţi! Spre luptă calea-i netezită!
Maşini cu duh de calcul intergral
Bătîndu-te cu hoarda necioplită!
Dar pentru voi nicicînd nu vom fi scut,
Vom sta tăcuţi şi n-om cădea ostateci!
Doar vom privi măcelul început
Cu ochii noştri tătăreşti, sălbatici!
Nu ne-om clinti cînd fiorosul Hun
Va scotocii pe morţi în buzunare,
Şi cai mînînd în sfînt locaş străbun,
Pe fraţii albi i-o pune în frigare!
O, lume veche, iarăşi îţi vorbesc.
Te chem acum! E cea din urmă oară!
La trudă, pace, la ospăţ frăţesc
Te-mbie lira mea barbară!
30 ianuarie 1918
Traducere de Mihail Djentemirov şi Mihail Calmîcu, din volumul Versuri alese (1956)