Revista Revistelor

România literară 47-48 este, fără îndoială, un număr de colecţie datorită amplului Dosar E. Lovinescu care reuneşte comunicările prezentate în această toamnă la Simpozionul organizat de Uniunea Scriitorilor din România şi de Academia Română cu prilejul centenarului unei cărţi fundamentale a marelui critic: Istoria civilizaţiei române moderne. Aniversarea oferă unor critici şi istorici literari prilejul de a-l evoca global pe Lovinescu însuşi, propunând o nuanţată şi exactă analiză, din variate unghiuri şi perspective, a vieţii şi activităţii sale literare.

Sub titlul E. Lovinescu, „învinsul situaţiilor oficiale“, Paul Cernat radiografiază contextul politic, social şi literar care l-a împiedicat să acceadă la funcţiile şi demnităţile pe care şi le-a dorit şi pe care le merita. „Ambiţios şi cu conştiinţa propriilor valori, notează autorul, Lovinescu a suferit enorm de pe urma acestor eşecuri care, probabil, i-au grăbit sfârşitul.“ Examinând „contextul teoriilor lovinesciene“, Angelo Mitchievici consideră că acesta a dialogat „într-un mod fecund-polemic cu ideile epocii sale“ şi „s-a opus cu argumente care stau şi astăzi în picioare reducţionismului etnicist şi formulelor totalitare, aşa cum au fost ele îmbrăţişate de o însemnată parte a cărturarilor de marcă ai perioadei interbelice“. Surprinzătoare şi deschizătoare de noi piste de abordare a subiectului este analiza lui Vasile Spiridon. El confruntă punctul de vedere lovinescian cu teoriile actuale despre globalizare şi postcolonialism, precum şi cu cele culturale critice despre identitate şi hibridizare şi consideră că „proba timpului a demonstrat că mutaţiile survenite nu au dus la o despărţire de lovinescianism, întrucât evoluţia în contemporaneitate apare firească tocmai în virtutea teoriei sincronismului“. O abordare similară propune şi Varujan Vosganian, printr-o analiză lucidă şi dureroasă, obiectivă şi neiertătoare a teoriei lovinesciene a sincronismului aplicată la momentele-cheie ale istoriei noastre naţionale, afirmând că „Trilogia lui Lovinescu nu e o carte a resemnării. Sincronismul este o viziune a speranţei, o şansă pentru naţiunile aflate în pragul emancipării“. Nuanţe suplimentare la portretul criticului aduc Ion Stanomir, care îl defineşte pe Lovinescu drept „un liberal-conservator“, şi Mihai Zamfir – impresionat „de miracolul Lovinescu“, al cărui spirit a început să domine din nou panorama literară românească la finele secolului XX.

Sumarul numărului dublu include şi un inedit studiu de istorie literară, complementar celui publicat în numărul anterior, datorat lui Carmen Brăgaru şi dedicat lui Nicolae Pillat, fratele mai mic al poetului Ion Pillat, precum şi o povestire a sa (poate chiar debutul!) din anul 1909. (R.C.)