Ay, ay, AI!

1. Am studiat, în liceu, opera dinamitardă a lui Baudelaire, stimulat de rafinata noastră profesoară de franceză, doamna Balan. Învăţasem pe dinafară, în original, poemul albatrosian. Dar, îl rosteam şi în traducerea lui Alexandru A. Philippide (1900-1979), pentru care aveam o preţuire specială.

Tatăl poetului, traducător şi academician, respectiv Alexandru I. Philippide (1859-1933), lingvistic junimist celebru, era bârlădean, precum tatăl meu interbelic.

Am parcurs cu bucurie rară, în urmă cu un an, o carte excepţională, apărută în două volume de colecţie bibliofilă, respectiv Baudelaire, Opere, vol. I-II, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Autoarea tomului: Simona Modreanu, prof. univ. dr., eseistă profundă, traducătoare eminentă, actualmente şi manager al prestigioasei edituri Junimea, precum şi al revistei Scriptor, Iaşi. Coordonator al proiectului dedicat lui Baudelaire a fost acad. Eugen Simion, în anii 2000-2022. Dna Simona Modreanu a fost laureata anului 2024, pentru remarcabilul op, primind Premiul ,,Lucian Blaga“ al Academiei Române.

În perioada când am fost muzeograf literar şi lucram la substanţiale fişe de patrimoniu cultural, l-am re-descoperit pe Baudelaire, tradus prima oară în limba română, de junimistul ieşean Vasile Pogor – Fiul, în revista Convorbiri literare, anul 1870, respectiv cu poemele ,,Ţiganii călători“ şi ,,Don Juan în Infern“.

Revenind strict la chestiune: nu cred că s-a perimat statutul tălmăcitorului/ translatorului/ tâlcuitorului. Dimpotrivă, avem remarcabili traducători contimporani (sic!), care continuă bunele noastre tradiţii interbelice (Arghezi, Pillat, Fundoianu, Ion Barbu, între alţii), dar şi (relativ) postbelice, de-am numi doar câţiva dintre cei peste 100 de traducători autohtoni din creaţia baudelairiană: Doinaş, Caraion, Geo Dumitrescu, C.D. Zeletin, Octavian Soviany. Cu distanţă uriaşă faţă de ,,traducerile“ sovietizate, când scriitorii, erudiţii interbelicului interval, supravieţuiau dificil, supuşi croşetelor ideologice de tip kremlinez.

2. Astăzi, Florile răului înfloresc altfel, chiar şi în aria, experimentală, provocatoare, miraculoasă a inteligenţei mai puţin emoţionale. Nu aş putea memora cu plăcere varianta albatrosiană oferită acum. Mi se pare glacială. Nicio inteligenţă artificială nu cred că ar putea ,,scrie“ precum Dimitrie Cantemir, Ion Budai-Deleanu sau Marin Sorescu, să zicem!

Oare poate concura mirabila AI cu paginile semnate de Nora Iuga, Ana Blandiana sau de Marta Petreu?

– Ay! Ay!, AI, ar exclama, ludic, Federico García Lorca!