a19

Ioana Bot

          Vi s-a întîmplat în ultimele luni să luaţi un autobuz clujean, din cele verzi şi lungi pe care scrie „RoissyBus“ sau „Aeroport Charles de Gaulle – 10 minutes“, şi care de fapt te hurducăie pînă-n Someşeni, în Floreşti sau pe la malluri de cinisme şi de lene? Aţi visat într-însele la Place de Versailles, la Jardins de Luxembourg sau la Cîmpiile Elizee, înainte de a coborî la staţia Traian, după gară pe dreapta? Foarte probabil. Ei bine, textele dintr-însele au devenit şi mai ermetice; după voltairian-neştersele „Avancez vers la fin du bus!“ sau „Validez votre ticket ici!“, după exterioarele supralipite cu „Hai la Dedemann“ sau „Grădini imobiliare cu credite uşoare“ (deh, în orice român se ascunde un mic Meşter Manole obsedat de construcţii şi cărămizi…), pe ferestrele lor s-au adăugat citate lungi şi simetrice: la dreapta uşii de urcare în română, la stînga uşii – într-o altă limbă, de preferinţă creştin-occidentală, adică – pe înţelesul turistului, se subînţelege, venit într-un oraş atît de cultural încît pune citate literare pe ferestrele mijloacelor de transport. Prin inspiraţie divină (sau există un app şi au uitat să indice linkul?), turistul trebuie să înţeleagă cine e autorul (poate la Kafka sau Ioan Paul II s-or mai pricepe), să se lumineze că e un autor local şi apoi, mînat de curiozitate, să caute a-l ceti in extenso. Pe o bere festivalieră, în vara asta, la oricare dintre terasele culturale sau insomniace ale urbei noastre, că turistul nu se va prinde? Pe două beri (în aceleaşi locuri), că nici traducerile de la stînga uşii nu îl vor dumiri (unele din ele par chiar ieşite de sub clapele lui Google translate, dar asta e altă poveste…) cît să mai ceară?
Conceput iniţial cu totul altfel şi de către altcineva (după cum a reieşit de pe certăreţele noastre bloguri şi virtualii noştri pereţi), nostrificat (aşa am înţeles) de către conducerea instituţiunilor urbei, abilitate cu pregătirea „capitalei culturale europene“, aplicat pe nişte fonduri continentale şi generoase, proiectul acesta „cultural“ (şi mai ales realizarea lui) dă măsura a ceea ce ni se pregăteşte, a felului în care unii zic, alţii scriu, alţii fac, plăteşte cine poate şi apare în primul rînd la poză cine dă mai bine din coate. Noi ştim că „cotu-i frate cu românul“, parcă aşa ne învăţau poeţii din vechime, nu?
Le-aş dori celor care l-au pus în practică să aibă parte de cîteva drumuri, măcar, cu autobuzele citante, pe străzile mereu săpate de urgenţa absorbţiei fondurilor europene, însoţind nişte turişti străini, veniţi să ne cunoască ţărişoara noastră, cel mai cel oraş al ei şi pe noi ca nişte lei. Şi să trebuiască să le explice acelor nevorbitori de română, dar isteţi şi curioşi, ce sunt ele, cine le-a scris şi de ce – după 25 de ani de la moartea celui mai citat fiu al patriei – cultura română continuă să se scrie cu citate improprii locului unde culturnicii zilei le-au pus.
Iar în tot acest timp, eu – eu îmi doresc să fiu în cu totul altă parte, unde autobuzele au geamuri cristaline ca o barbă spălată de crai (n-am găsit alt citat), unde trotuarele se adună ca rîul rece în delta fierbinte (nici aici). Căci de la acest fel de „capitală europeană a culturii“ nu aştept nimic. Nici măcar să vîndă cărţi în loc de bere sau să înţeleagă diferenţa dintre un panou cu poze coborîte din power-pointurile noilor şcoli de comunicare şi o fîntînă cu apă potabilă şi formă citabilă pe singura zonă pietonală ce ni s-a dat.