Ion Bogdan Lefter, …din bibliotecă sau deocamdată lipsă…

Din biblioteca de-acasă continuă să iasă la iveală cărţi care se cer incluse în inventarul anglo-americanistic din „foiletonul“ meu „apostrofic“:

De pildă Shakespeare pe ecran (Editura Meridiane, 1976) a minunatului D.I. Suchianu şi a istoricului de film Constantin Popescu, secondant al primului în întreaga serie de 4 volume supraintitulate Filme de neuitat.

Nu mai ştiu dacă l-am văzut vreodată pe Suchianu în carne şi oase (s-a stins din viaţă pe 17 aprilie 1985; se născuse pe 2 septembrie 1895, deci a trăit 89 de ani, 7 luni şi jumătate). Însă pînă la mijlocul anilor ’80, cînd Televiziunea Română de stat (şi unică în epocă) şi-a redus programul la 2 ore pe seară, mai apăreau personalităţi culturale pe micul ecran.

Bineînţeles, Suchianu comenta filme. Tiradele lui, pline de vervă şi pitoresc, erau şarmante. Octogenar, cu o faţă mică şi foarte zbîrcită, „smochinită“, încît greu i se vedeau ochii abia mijiţi (poate din cauză de fotofobie), cu voce subţiratecă, arăta ca un bunicuţ bonom. Vorbea „în cascadă“ şi mai şi graseia. Efectul – delicios.

Decan de vîrstă al criticilor de film, avea în spate o lungă carieră începută încă din jumătatea a doua a anilor 1920, cînd pare să fi fost primul care a scris la noi despre cinema. A publicat apoi, în 1931, un Curs de cinematograf, devenind un pionier al teoriei celei de-a 7-a arte pe cînd multă lume nu intrase încă într-o sală de proiecţie. Tatăl său, cunoscut în protipendada vremii ca Ion Suchianu (prenume din acte: Hanes-Ogias, armean), fusese unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Caragiale, care-i dăduse atenţie micului Ion, fiul amicului. La vîrsta studenţiei, D.I. pleacă la studii la Paris, unde obţine o licenţă în Drept, Litere şi Filozofie şi un doctorat în Ştiinţe politice şi economice. Coleg de liceu la Iaşi şi de studenţie în Franţa cu Mihai Ralea, care, căsătorindu-se cu sora lui D.I., îi devine şi cumnat. Întors în ţară, colaborează la gazete şi publică şi cărţi pe tematici diverse: arte, societate, economie, politică. Joacă roluri interesante: între altele, oficiază ca magistrat, dar şi e membru al unei comisii naţionale de „cenzură“ a filmelor; intră şi în politică, ba la stînga, ba la dreapta, ba în Frontului Renaşterii Naţionale/ Partidul Naţiunii al lui Carol al II-lea; între timp predă diverse discipline în universităţi, la cea generalistă din Bucureşti, dar şi la Academia de Arte Frumoase şi la alte „Şcoli superioare“ din perioada celui de-al doilea război, între care chiar cea „…de Război“; devine în 1940 director general şi organizator al Oficiului Naţional Cinematografic, unde fondează şi conduce revista Film; face şi un pic de puşcărie sub comunişti; pentru ca după „reabilitare“ să rămînă la comentariul cinematografic.

În cărţile lui tîrzii, pe care le-am citit atunci, adolescent, student, june filolog şi literator aspirant, mare iubitor şi de cinema, mi-a atras atenţia strategia de evitare a eventualelor presiuni ale sistemului, solicitări ideologice sau intervenţii ale cenzurii: Suchianu inventase o simpatică teorie a „unităţilor de frumuseţe“ şi pe ele le „decupa“, alegînd din filme anumite momente, scene, detalii pe care le analiza entuziast, nemaiocupîndu-se de naraţiunile de ansamblu, în legătură cu care s-ar fi putut formula obiecţii propagandistice.

Un autor şi un personaj despre care n-am mai auzit vorbindu-se în ultima vreme, din păcate.

Evident, Suchianu a comentat multe filme englezeşti şi americăneşti. În Shakespeare pe ecran, cum zice titlul: shakespeariene!

Aş zice că anglo-americanist şi el, măcar într-o oarecare măsură…

Din shakespearologia internaţională:

2 cărţi ale faimosului britanic Stanley Wells traduse în româneşte: Shakespeare pentru eternitate (Editura Lider, 2008, după Shakespeare. For All Time, Oxford University Press, 2003) şi Este adevărat ce se spune despre Shakespeare? (Editura Scrisul Românesc, 2008, după Is it True what They Say about Shakespeare?, Long Barn Books, 2007; adiacentă: What Was Shakespeare Really Like?, Cambridge University Press, 2023).

Pe Stanley Wells l-am văzut în primăvara lui 2008, cînd Festivalul „Shakespeare“ de la Craiova a avut o „ramură“ bucureşteană, cu spectacole şi evenimente conexe, între care lansarea la Librăria Sadoveanu, de pe Bulevardul Magheru, a celor două cărţi ale sale traduse în româneşte. Mai fusese în România, invitat în repetate rînduri al festivalului, al Universităţii din Craiova şi al celei Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică – UNATC din Bucureşti, a conferenţiat, a primit titluri academice onorifice. Locvace, „povestitor“ şi el, elocvent, impunea.

Autor al unui inombrabil şir de cărţi despre Marele Will, de la Shakespeare: A Life in Drama (Norton, 1959), Shakespeare. The Poet and His Plays (Methuen Publishing, 1973), Re-Editing Shakespeare for the Modern Reader (Oxford University Press, 1984) etc., pînă la glumeţ-„comercialistele“ Looking for Sex in Shakespeare (Cambridge University Press, 2004) sau Shakespeare, Sex, and Love (Oxford…, 2010), toate cu republicări, reasamblări, cu noi şi noi focalizări, plus ediţii şi dicţionare Shakespeare lucrate în colaborare sau solitar, într-o producţie atît de abundentă, de parcă ar fi ieşit dintr-o uzină de shakespearologie…

Şi alte contribuţiuni autohtone:

Introducere în shakespearologie (Editura Univers, 1974; reeditată la Editura SimArt/ Aius, 2008) a lui Dan A. Lăzărescu (1918-2002), lansată la Craiova şi la Bucureşti odată cu cărţile lui Stanley Wells. „A.“ – prescurtare de la Amedeo. Jurist din elita liberală a primei jumătăţi de secol XX, deţinut politic sub comunişti, reabilitat, cultivat, pasionat de Shakespeare şi de istorie, cu scrieri şi publicaţii în ambele „domenii“. Revenit în politică la senectute, în decembrie 1989, în conducerea Partidului Naţional Liberal reînfiinţat. Prezenţă distinsă, deputat şi senator. Blamat spre finalul vieţii, după dezvăluirea colaborării sale cu Securitatea vechiului regim, recunoscută. Dan A. Lăzărescu – anglist sau nu?!

Shakespeare şi Eminescu (2006) de Grid Modorcea, autor manifestat într-o multitudine de genuri şi specii literare şi socio-umane. Cît de cît anglist?!

Shakespeare, înaintaşul nostru (2006) de Daria Dimiu, critic de teatru. Anglistă?!

Din păcate, n-am fost „pe fază“ cînd a apărut volumul Vlad Mugur, spectacolul morţii, Dosar gîndit şi alcătuit de Marta Petreu şi Ion Vartic (Biblioteca Apostrof, cu datare în continuitatea revistei: Anul XII, nr. 9 (136), [septembrie] 2001) – cuprindere panoramică a spectacolului-capodoperă testamentară al lui Vlad Mugur. Din Cuprins (descoperit în Internet!): o „fişă biospectacografică“ a regizorului, un „jurnal cu Vlad Mugur şi calfele sale“ de Ion Vartic, director atunci al Teatrului Naţional din Cluj, versiunea regizorală Mugur a textului shakespearian, un „memorial al repetiţiilor“ de Roxana Croitoru, deci un „making-of“, cum se spune mai nou, un set de interviuri cu Vlad Mugur, cronici de spectacol de Ion Pop şi Marta Petreu, portrete ale regizorului de Marina Constantinescu, Ion Vlad şi Justin Ceuca, un text de Anca Măniuţiu despre Hamlet-ul lui Peter Brook, mărturii ale actorilor din montarea lui Vlad Mugur „despre regizorul lor“.

O carte – vai! – lipsă din bibliotecă. Cu ajutor „apostrofic“, sper să „recuperez“…

Şi încă o ţintă, recentă: aflu că, după cele 2 volume cu… Fantomele lui Shakespeare (Editura Universităţii de Vest, 2022), pe care le-am semnalat, Pia Brînzeu a recidivat cu Shakespeare: între cer şi pămînt (aceeaşi editură, 2024), în care urmăreşte cele 4 elemente primordiale, Pămîntul, Apa, Focul şi Aerul, în opera Bardului.

Promit să n-o ratez!

Erată la articolul din numărul precedent al Apostrof-ului: Bineînţeles, în distribuţia Visului unei nopţi de vară, montat recent de Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie, poate fi admirată şi Dorina Chiriac.