Oana Goia, Vestiar

• Alex Moldovan, Stabilizatori de stare, Alba Iulia, Editura OMG, 2025.

„Un volum teribil, al durerii unui tată care, pentru că nu are soluţii, adică nu are cum să-şi ajute fiul, a ajuns la limită şi a dat şi dă zilnic cu capul de ea. Versurile sunt lapidare, tăioase. Fără cuvinte mari. Numai fapte, durere, sarcasm, ironie şi autoironie. Vrem autenticitate, vrem adevăr vital în poezie? Le avem în Stabilizatori de stare“, scrie Marta Petreu. Un volum al vivisecţiei suferinţei, din pelicula căreia ies stările greoaie ale autorului, care deşi „n-a făcut armata/ tot se simte în fiecare zi ca pe front“. Poemele nu sunt doar vorbe „mari ca un cer ce se deschide/ cât o groapă în care să încapă/ tatăl lui Alex“, ci un instrument la capătul căruia Alex Moldovan găseşte – prin scris – „fericirea lichidă“, stabilizatorul de stare.

• Liri Chapelan, Viaţa de după moartea mediilor. Persistenţă, rezistenţă, reinvenţie, prefaţă de Christian Ferencz-Flatz, Cluj-Napoca, Editura Tact, coeditare cu Bucureşti, U.N.A.T.C. Press, 2025.

Cartea lui Liri Chapelan propune un răspuns provocator la întrebarea dacă cinemaul contemporan a devenit un bătrânel morocănos, care bom­băne din marginea scenei pre­zentului sau, dimpotrivă, mai păs- trează în el un potenţial revoluţionar – poate chiar unul care se sprijină tocmai pe tehnologiile considerate demodate. Autoarea se scufundă în diversitatea proiectelor artistice, cinematografice şi academice actuale, care fie critică paradigma dezvoltării modern-occidentale, fie adoptă şi revalorizează conştient tehnologiile considerate învechite, explorând conexiunile subtile dintre ele şi modurile în care acestea comunică între ele. Fiecare dintre microstudiile reunite în volum este, în sine, o bijuterie analitică: pătrunzătoare, riguroasă, captivantă şi sensibilă la cele mai fine nuanţe – fie că este vorba de figuri marginale şi dificile, precum Eugène Green, de experimente ale avangardei artistice, sau de cineaşti comerciali contemporani, precum Christopher Nolan. Toţi sunt trataţi cu aceeaşi acribie şi cu aceeaşi subtilitate analitică, chiar dacă, fireşte, nu întotdeauna cu aceeaşi simpatie.

• Emanuel Copilaş, Biletul la control? Politici de tineret în România socialistă, prefaţă de Constantin Schifirneţ, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2025.

Prezentul volum este o cercetare detaliată şi monografică a evoluţiei tineretului în societăţile occidentale postbelice, extinzându-se până la analiza organizaţiilor de tineret din perioada socialistă, care au fost principalii promotori instituţionali ai politicilor de tineret. Abordarea autorului nu este una optimistă, subliniind fenomene care erau necunoscute înainte de 1989: şomajul în rândul tinerilor, care a atins cote alarmante, dificultăţile majore de a achiziţiona locuinţe proprii şi limitarea drastică a accesului tinerilor din mediul rural la învăţământul superior. Cartea Biletul la control? Politici de tineret în România socialistă se prezintă drept un studiu ştiinţific extins, având un caracter monografic clar, care analizează cercetările realizate de CCPT şi explorează condiţiile tineretului românesc în perioada comunistă. Autorul a realizat lucrări fundamentale privind evoluţia tineretului în acea perioadă, pe care le integrează într-o perspectivă mai largă, completată de analizele finale asupra dinamicii politicilor de tineret din perioada post-1989.

• Savu Popa, Arborele îndoielii. Nuvele şi povestiri, Bucureşti, Editura pentru Artă şi Literatură, 2025.

Povestirile onirice sunt la intersecţia dintre cotidian şi visare, balansându-te între nelinişte şi o cuceritoare căldură. „Şi povestirile din Arborele îndoielii, fiecare cu identitatea ei, cu intriga şi finalurile surprinzătoare, cu personaje schiţate ori bine conturate, au această învăluitoare şi cuceritoare căldură, care face să nu te îndoieşti de talentul literar al autorului lor“ – Robert Şerban. „Prozele lui Savu Popa, schiţe şi povestiri, sunt spectaculoase evadări din realitate în vis (…) În fond, toată cartea este o demonstraţie de povestaş care ştie că nu trăim ce trăim, ci trăim ceea ce ne putem imagina că trăim, aşa cum numai poveştile îl modifică pe cel care le spune, dar şi pe cel care le ascultă. (…) Cartea aceasta nu se citeşte, ci se trăieşte. După ce a fost purtat cu talent prin oniric, cititorul e lăsat singur în faţa realităţii – poate cea mai grea încercare“ – Adrian Alui Gheorghe.