Virgil Raţiu

O schiţă, Ştire explozivă, din volumul Portavionul cu cauciucuri de vară de Cornel Udrea [Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024], deschide căi de analize necesare şi urgente asupra fenomenului ce a cuprins şi România, cititul şi necititul, ori refuzul lecturării de carte tipărită (precizarea este necesară). Schiţa descrie o rebeliune/ revoltă a cărţilor dintr-o librărie (volume de toată mâna, inclusiv dicţionare), care sparg din interior vitrinele librăriei, năvălesc pe străzi, privesc iscoditor, răscolesc, îi trag de mânecă pe elevii chiulangii, tuliţi de la ore, dau năvală în Parlament, dau buzna în sediile partidelor politice şi aduc acuzaţii grave politicienilor şi guvernanţilor precar şcoliţi şi agramaţi etc. Evident, revolta se lasă cu ,,măsuri“ coercitive asupra sufletelor-carte, din partea celor vizaţi, învinuiţi.

Din vremea pandemiei covidelii, practica ,,lucrului“ şi ,,studiului“ online, digitalizarea serviciilor (munca de acasă, plata facturilor online) au fost răspândite şi implementate cu de-a sila, politic, de către corporaţiile mondiale, de ministerele, instituţiile şi agenţiile din fiecare ţară. Mai înainte de toate astea, au fost lansate alarme repetate, diferite statistici, sub rigoarea anunţării unui dezastru intelectual global care ne paşte, cu privire la scăderea an de an a numărului de cititori care frecventează librării şi biblioteci…, însă fără vreo urmare…

Cunosc bine ce înseamnă prezenţa unei librării în viaţa publică, a unui municipiu, oraş sau orăşel. Am fost librar-librar în judeţul Bistriţa-Năsăud. Cunosc ce implică munca de librar care, odată, era considerată profesie, cum a bibliotecarului; astăzi această ocupaţie fiind ,,înregistrată“ la rubrica retailer. Declinul vânzării de carte a apărut odată cu răspândirea rapidă a internetului şi mai ales a comerţului online. În perioada maladiei globale Covid-19, practica cumpărării online (a fiece produs) a crescut fără precedent. Din acele timpuri librăriile au început să resimtă cu adevărat recesiunea în comerţul cu cartea. Aceasta (recesiunea) s-a manifestat încă din anii 2000 şi s-a accentuat odată cu dezinteresul faţă de carte manifestat în şcolile şi universităţile româneşti (şi nu numai), treptat, conducând la închiderea unor unităţi care comercializau carte şi manuale. Spre exemplu, în Bistriţa (oraş cu o populaţie sub 85.000 de loc.), în 2010, mai funcţionau 3 librării mari (iniţial, au existat 6), unde frecvent erau organizate atractive întâlniri cu scriitori, cu cititori. În prezent, în Bistriţa mai este funcţională o singură librărie, şi aceasta cu spaţiul închiriat Editurii Humanitas. Atât. După 2015, alte librării din judeţ au fost închise treptat ca urmare a scăderii drastice a vânzărilor. Nu cunosc amănunte despre starea librăriilor din Cluj, o metropolă, dar sunt convins că aici unităţile de carte supravieţuiesc la limită, şi aceasta, sigur, cu asumarea unor mari riscuri din partea librarilor.

Realitatea scăderii alarmante a cititorilor de carte, neîndoielnic mi-a indus un sentiment de instabilitate, cel al ,,inutilităţii“ ca scriitor. Nu am fost, în timp, un harnic autor în trimiterea la edituri a noi şi noi scrieri, astăzi însă scriu sub impulsul evident asumat, numai pentru mine, pentru sertar, conştient, fiindu-mi imposibil să abandonez ,,acest sport“ care, mai părinteşte decât părinţii mei naturali, m-a făcut om: cititul, cititul şi scrisul. De publicat voi mai publica volume, sigur. (Precizez faptul că, până în prezent, nu am publicat niciun volum pe cheltuiala proprie, cum se practică de către unele edituri, cu excepţia plachetei de versuri de debut – 1976.) De altminteri, odată ce am schimbat domiciliul mutându-mă la Cluj, am renunţat la colaborarea cu presa politică şi am ,,găsit“ într-o publicaţie populară spaţiul şi titlul unei rubrici, care să mă reprezinte. Gândul ,,ascuns“ a fost clar: Ca să-mi apară numele undeva, măcar din când în când, să nu creadă prietenii şi cunoştinţele că între timp ,,am dat colţul“.

Scăderea drastică a numărului de cititori mă îngrijorează din multe pricini. Evidenţa, însă, o ,,deplângem“ public inutil, un remediu garantat nu se întrevede. Finanţe, pe multe paliere, sunt ioc! Educaţia din familie şi mai cu seamă educaţia din şcoală pentru deprinderea dragostei de a citi, şi nu numai de a citi, ci şi de a comenta, de a împărtăşi ceea ce ai citit şi ai acumulat, sunt căi determinante pentru ,,formare“. Apariţia internetului şi a mijloacelor de comunicare online nu au neapărat legătură cu scăderea numărului de cititori de carte tipărită. La început, aceasta a fost impresia. Dar, nu. Vina o poartă educaţia, învăţământul, ,,momelile“ IT şi IA, chiar îndrumările din familie, indiferent de practicile ,,implementate“ (sic!).

Cititul a orice fel de fleacuri pe mai-micile ecrane (smartphone) este una, iar cititul unei cărţi (uneori) cu creionul în mână nu pot fi comparate. Lectura cu creionul în mână nu e obligatorie pentru fiecare, însă, a însemna pe hârtie o idee din când în când, un gând pentru a le putea transmite într-o discuţie/ dialog oarecare, pentru a le împărtăşi, te poate dispune unei stări euforice de mulţumire, de temeinicie, cum altele nu există. Simplul schimb de mesaje (scurte ori mai lungi) prin sms sau WhatsApp etc. este doar pur automatism, ,,robotică“.

Editurile continuă să tipărească titluri noi cu speranţa că, totuşi, cititorii nu vor dispărea. Pe ici, pe colo, se supravieţuieşte încă, dar cu câtă trudă şi jertfă numai editorii ştiu. În fapt, sunt ,,pâinea“ existenţei lor. De asemenea, aspectul că traducerile din literatura universală se găsesc în număr mai mare decât producţia de carte a scriitorilor clasici şi contemporani autohtoni, nu constituie motiv de îngrijorare. Dimpotrivă, scriitorii şi cititorii au, pe larg, cu ce/ cu cine anume să compare! În prezent se constată creşterea din ce în ce a preferinţelor pentru cartea de informare, de cunoaştere, de cercetare indiferent de opţiuni, de la metafizică la ştiinţă, în detrimentul literaturii de ficţiune. Iar poezia e poezie. Dar nu e nimic rău în asta. Siguranţa constă în faptul că, privind în general şi de la mare distanţă – vorba lui Nichita Stănescu – cititorul, indiferent de calea urmată, tot cu Dumnezeu se va întâlni odată şi odată.

Aşadar, în vizibilitatea mea, ca remediu, rămân educaţia din familie şi cea din învăţământ (dacă acest ultim domeniu, în zilele noastre, mai intră în sfera de preocupare a vreunui om politic de pe la noi…). Ceea ce este de înţeles din revolta cărţilor din librărie (scrisă de C. Udrea) este necesitatea unei revoluţii sincere a poporului, cu mic, cu mare, în carne şi oase, faţă de halul în care a fost adusă România, ţara noastră, în timp de 35 de ani de către clasele politice! Altă salvare nu există…

Citiţi Zorii unei revoluţii. Dovezi ştiinţifice ale existenţei lui Dumnezeu de Michel-Yves Bolloré şi Olivier Bonnassies şi veţi constata ce teribilă poftă de viaţă vă va cuprinde fără să vă daţi seama…