Mircea Moţ

1. Sentimentele cu care intram altădată în librărie le-am trăit acasă şi le-am lăsat acasă, unde, aşezat confortabil în faţa calculatorului, descopăr pe site-ul librăriei cărţile care mă interesează. Intru în librărie doar pentru a cumpăra cartea, dacă nu cumva am comandat-o, aşteptând să-mi vină acasă. Cum ştiu deja ce noutăţi au intrat în librărie, nu stau prea mult în spaţiul care începe tot mai mult să-şi piardă din sacralitatea de odinioară. Zăbovesc mai mult în cele două anticariate braşovene, „Aldus“, de lângă Biserica Neagră, şi „Simpozion“, din vecinătatea Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu“. Răsfoind pagini vechi, simt aici prezenţa marilor domni: Herr Thomas Mann, monsieur Albert Camus, gospodin Bulgakov!

Cum reacţionez ca autor? Pot să vorbească în locul meu prietenele de la librăria „Stefan Octavian Iosif“, Iulia, Daniela, Mădălina sau Mihaela. Sau domnul Marian, domn cu adevărat, ceea ce nu înseamnă că nu mi-e prieten şi nu are o nesfârşită răbdare cu mine. Pe ei îi întreb, detaşat, când intru în librărie: „Mai aveţi vreo carte de mine“?

2. Sincer, nu am reţinut raportul dintre autorii români şi autorii străini. Dar mă bucur atunci când văd pe raft, într-o semnificativă vecinătate, cartea unui scriitor român şi a unui scriitor din alte părţi ale lumii. Mă tem întotdeauna că prezenţa mea le-ar putea tulbura dialogul!

3. Se citeşte, fireşte! Important mi se pare ce se citeşte şi cum se citeşte! Convins că, el, cititorul, este cel care scoate cartea din condiţia de simplu obiect, nu mă îndoiesc deloc că de cititor depinde în ultimă instanţă însăşi soarta unei cărţi.

Reţin de la un Georges Poulet perspectiva asupra lecturii: „Actul lecturii (de la care se revendică orice gândire critică) implică coincidenţa a două conştiinţe: aceea a unui cititor şi aceea a unui autor“. Prin contactul cu opera, conştiinţa interpretului se oferă celeilalte conştiinţe, a operei literare, care „se grefează“ pe conştiinţa subiectivă a receptorului: „Ocuparea conştiinţei mele de către celălalt (celălalt constituit de operă) nu implică vreo privare totală de conştiinţa căreia i-aş cădea victimă. Totul se petrece, dimpotrivă, ca şi cum, din clipa în care mă aflu posedat de lectură, aş începe să împart folosirea conştiinţei mele cu această fiinţă pe care am încercat s-o definesc şi care este subiectul conştient ascuns în inima operei. El şi eu începem să avem o conştiinţă comună“. Începutul substanţialului studiu pouletian Fenomenologia critică este semnificativ tocmai din perspectiva acestei idei: „Înainte ca cineva să înceapă a citi, nu există decât un obiect de hârtie, care, prin prezenţa sa inerentă într-un loc oarecare, îşi afirmă doar existenţa sa de obiect“.

Mă bucur atunci când văd mulţi cititori în librărie şi mă îngrijorez în acelaşi timp. Nu s-a spus oare despre cititor că este un coautor: S-a spus! Oare câţi cititori pot face rău unei cărţi printr-o lectură neadecvată? Precum cel care spunea că este fericit eroul care şi-a găsit autorul menit să-i glorifice faptele, îmi place să cred că este fericit autorul care şi-a găsit cititorul pe măsură!

Chiar aşa, câte librării or mai fi în Braşov? Să le numărăm! În Piaţa Sfatului, chiar în ombilicul târgului (evit sinonimul de toţi folosit, ştiindu-mă delicat foarte), librăria „Humanitas“! Una! Lângă ea, mai retrasă, librăria „Ralu“. Două! Peste drum, librăria „Cărtureşti“. Trei! Ceva mai la vale, pe strada Mureşenilor librăria „Ştefan Octavian Iosif“. Patru! Pe strada Republicii, librăria „George Coşbuc“. Aşadar, cinci! Pe strada Mureşenilor, librăria „Ştefan Octavian Iosif“. Ai mai numărat-o! Iertare, nene Iancule! În mallul „Afi“, o altă librărie „Cărtureşti!“ .Şase! Librăria Bookcity, în „Coresi“, şapte, tot „Cărtureşti“, la ieşirea din urbe, în complexul „Carrefour“. Opt! Să nu uit „Okian“. Şi se făcură nouă!