Alexandru Jurcan

Evadări constructive

Intru în orice librărie cu sentimentul unei regăsiri, cu magia de „acasă“. Un alt fel de catedrală. Văzând oferta generoasă de carte, mă întristez: nu voi putea citi decât o mică parte în limitele ingrate ale vieţii. Ca autor, simt ideea concurenţei şi faptul că n-ai cum să fii ales în vastul ocean literar…

Literatura originală stă tolerantă în spatele traducerilor. Parcă ar fi o adevărată Cenuşăreasă. Cândva, am scos o carte de-a mea dintr-un raft ascuns şi am adus-o mai în faţă. A doua zi a fost „certată“ şi relocată în luntrea sa resemnată.

Se citeşte tot mai puţin în România. Trăiesc în mijlocul elevilor şi ştiu. Tocesc rezumate. Programa de bacalaureat promovează conformismul şi lipsa creativităţii. Vizualul are prioritate, cărţile îi sperie pe tineri. Speranţa mea renaşte când mă aflu în Franţa: în metrou, în parcuri, fiecare are o carte sau o revistă. La noi, numărul de cititori scade, producţia editorială creşte. Calitatea textelor e incertă, dar primează pragmatismul unor edituri obscure. Un gând semi-distopic: când va dispărea electricitatea pe planetă, toate librăriile se vor goli. Adio filme, telefoane! Roata se-nvârte…

În Huedin este o librărie cu caiete şi alte rechizite şcolare. Totuşi, sunt nouă mii de locuitori. Într-o comună mai răsărită, afară scrie „librărie“, dar înăuntru e… second-hand! Afară-i vopsit gardul, înăuntru… Să nu uit: în multe librării din Paris, cărţile sunt însoţite de un carton pe care sunt scrise fraze despre carte. O prezentare succintă, o iniţiere. O provocare.