Gellu Dorian

Cam asta e

Pe la finele anilor ’70, lucram la Colectura bib­lio­tecilor, un depozit special de carte din cad­rul Centrului de Librării Botoşani, consacrat bib­liotecilor, de la cele mai mici, şcolare, liceale, comunale, orăşeneşti şi judeţeană. Ba şi cabinetul de partid avea o bibliotecă, exista şi o bibliotecă medicală, alta de artă etc. Îmi trecea prin mână toată cartea apărută la editurile din România – erau şaisprezece edituri mari şi late. De la întocmirea comenzilor pentru anul editorial următor şi până la distribuirea lunară a coletelor cu cărţi, toate etapele de difuzare a cărţilor îmi erau cunoscute. În afara unui salariu modest, singurul avantaj era acela că puteam avea orice carte doream şi am şi profitat din plin de acest lucru. Apoi, până în primăvara lui 1990 am lucrat la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu“ din Botoşani, întâi la compartimentul metodic, hălăduind tot judeţul pe la cele şaizeci şi opt de biblioteci comunale şi încă vreo zece orăşeneşti şi speciale, apoi la o filială, ca în final să lucrez la secţia împrumut la domiciliu. A fost o experienţă deosebită, din care pot trage acum concluzia că, deşi librăriile acum sunt pline de tot felul de cărţi, nici pe departe adevărata difuzare de carte nu atinge acele cote, de acoperire a fondului de carte în primul rând în biblioteci şi apoi în gondolele librăriilor şi în al doilea rând în bibliotecile personale. Trecerea difuzării de carte de la cea fizică, reală, prin librăriile de carte, acum un fel de magazine mixte, de la papetărie la ceainării şi chiar marketuri de tot felul, din care poţi lua cartea de pe raft, la difuzarea online, prin comenzi pe diferite reţele sau site-uri, a creat şi comoditatea cumpărătorului, care, interesat sau pasionat de carte, îşi poate procura orice carte doreşte. Satisfacţia este alta. Una era să nu fii sigur că într-o librărie tradiţională, de altădată, la care te deplasai, să nu găseşti cartea sau, dacă aveai o relaţie, să ţi se ofere de sub tejghea, alta este acum să o ai sigur, dacă ai mijloacele tehnice la îndemână, să aştepţi să ţi se aducă, prin curierat rapid, cartea la domiciliu. Prin urmare, ca iubitor de carte, sub presiunea unor nostalgii, intri, negreşit, într-o librărie, acolo unde aceasta există, să te strecori printre gondole şi să citeşti cotoarele cărţilor, să răsfoieşti o carte, alta, să o pui la loc sau să o cumperi, dacă este cea dorită. Într-o librărie din zilele noastre, una dintr-un oraş mic, să zicem, oferta de carte nu este atât de diversă, pe cât se crede, pentru că librarul, limitat de spaţiul de depozitare pe care-l are, comandă doar anumite titluri, aşa cum el se pricepe, refuzând alte titluri greu vandabile. Poţi avea surpriza să găseşti în astfel de librării cărţi dispărute de mult de pe piaţă, încât, atunci când le întâlneşti, intri în ele curios, mânat de pasiunea ta pentru citit. Asta în calitatea de cititor, însă ca autor, nu numai în astfel de librării, dar şi în cele mai mari, care nu lucrează decât cu editurile mari, dacă nu eşti agreat de astfel de edituri, nu poţi avea bucuria să-ţi găseşti cartea în rafturile librăriilor. Doar atunci când ajungi la unul din târgurile mari de carte de peste an, să ai satisfacţia autorului care-şi vede cartea în circulaţie. De multe ori nici atunci.

Cred că abundenţa de carte, de care se face caz, este doar una iluzorie, pentru că în librării cartea staţionează mulţi ani şi creează impresia că librăriile sunt sufocate de carte. Cartea nu se mai cumpără cu frecvenţa sau în ritmul de altădată, din astfel de librării, ci mai curând cititorii împătimiţi o fac cu regularitate, apelând la comenzile online şi la curieratele rapide. Astfel s-au creat acele depozite, în care editurile îşi stochează cărţile, cum ar fi Libris, Elefant, Amazon etc. Înainte de 1989, cărţile care depăşeau un anumit termen de stocare în librării erau recartate într-un depozit central, de unde, la un preţ de 1 leu, se cumpărau de bibliotecile care doreau să-şi dezvolte astfel depozitele şi unele colecţii. În final, dacă nu mai circulau un timp, se dădeau la topit. Tirajele înainte de 1989 erau mari, însă editurile erau de stat, subvenţionate, puţine la număr. Acum numărul editurilor este atât de mare, încât, tirajele lor fiind mici, nu ajung toate titlurile în mâna cititorilor. În plus, bibliotecile, multe dintre ele, au devenit depozite închise, cu carte degradată, rămase mult în urmă, fără a fi la zi cu noile apariţii editoriale.

Din punctul de vedere al raportului literaturii române contemporane şi cel al traducerilor prezente în librării, aici strategia editurilor merge pe psihoza cititorului care crede că literatura străină este mai bună decât cea română, alegând, să zic, din zece titluri de carte, pe care le cumpără dintr-o librărie, şapte de literatură străină şi trei de literatură română. Această prejudecată este în detrimentul autorului român, ale cărui cărţi nu depăşesc uneori tirajele de semnal. În plus, pe lângă editurile importante, s-au format grupuri de autori, care fac politica editorială a acelor edituri, încât cu greu un autor mai puţin popular, dar valoros, nu are şansa să apară la acele edituri, ci să apeleze la edituri de nişă, pierzându-se în tiraje nesemnificative.

Chiar şi aşa, în România, deşi s-a creat impresia că nu se mai citeşte, că alte forme de satisfacţie culturală au luat locul dulcii zăbave, cum spunea cronicarul, procentul de cititori pare a fi constant, în sensul achiziţiei de carte, unii citind mult mai mult şi cu o frecvenţă la zi, în timp ce alţii o fac sporadic sau pur şi simplu au trecut la lecturi pe suport electronic sau chiar auditiv. E, ce este adevărat, mai mare lenea cititorului contemporan, furat de alte comodităţi şi satisfacţii imediate, faţă de setea şi bucuria cititorului de altădată de a deschide câte o carte pe zi.

În oraşul în care locuiesc, Botoşani, unde până în 1989 exista o Casa Cărţii, existau patru librării mari, acum nu mai e decât o librărie mixtă, rămasă din reţeaua fostelor librării, precum şi o librărie „Alexandria“ la Uvertura Mall, unde, de asemenea, găseşti doar cartea agreată de această reţea de difuzare, adaptată noilor forme de comerţ mixt, unde deverul, se presupune, este unul mare, iar cartea trebuie să stea în calea cititorului, eventual, interesat şi de acest obiect de consum.

Cam asta e!