Monştrii din adînc

 

N-am putut înţelege niciodată cum a funcţionat:

relaţia lor era insondabilă.

Ne spuneam unul altuia poveşti ca din Ovidiu

despre şantaje şi dominarea de rău augur.

Curiozitatea noastră era o bărcuţă

care oprea la o latitudine calculată

şi ancora, în vreme ce noi ne aruncam

peste bord în costume de scufundare

şi batisfere, cu lanterne şi harpoane,

scafandri stîngaci ai imaginaţiei.

– Nights in the Iron Hotel (1983)

 

Scorii

 

Discuţia era gata, aşa c-am ascultat ploaia

clămpănind pe acoperiş. Amîndoi eram deraiaţi.

Priveam venele ieşite-n evidenţă pe gîtul ei

în timp ce spunea din nou poantele unui comediant negru.

 

Faţa lui s-a crispat şi s-a cutat după o doză de cocaină,

s-a maimuţărit despre cum arde şi o ia la goană pe străzi…

Inima mea oportunistă ticăia, picioarele noastre răşchirate

pe canapea, ţigările mele, vechea-nflăcărare a nuanţei ei de henna.

 

Cum puteam să dorm, cînd ştiam că-n cealaltă parte a oraşului

ea se purifica aşa cum o fac femeile nefericite,

numai daună şi disperare, tînjind după pedeapsă,

vînînd fire despicate pînă la 5 dimineaţa?

– Acrimony (1986)

 

Bocet pentru Crassus

 

Cine-mbătrîneşte-n cincizeci de pagini din Plutarh:

cutume, preziceri, campanii, Marius la 60 de ani,

tot în formă, tras la fiare pe Campus Martius?

 

Sigur nu-s eu, apropiindu-mă de 30, luînd o viaţă pe noapte,

cu capul pe un raft de cărţi, alte cinci rafturi deasupra capului,

iar pe pat fie un clasic, fie un chilipir?

 

– Citesc despre Crassus, care deţinea aproape toată Roma.

Crassus, al treilea bărbat, al treilea triumvir,

termenul secund al oricărui calcul.

 

Crassus, pionierul asigurarderii,

cu sclavii săi arhitecţi şi sclavii pompieri,

tare-n arginţi, tare-n proprietăţi, tare-n personal.

 

Crassus, care şi-a legat numele de-o fecioară vestală,

dar numai cu mintea la casa ei din suburbii.

Crassus al pîinii şi suburbiilor şi circurilor,

 

făcut consul pentru circurile sale, Crassus

impresario, nu Crassus imperator, Crassus

care a-ncercat să rupă nexul politico-militar.

 

Crassus, inventatorul vacanţei la demipensiune,

pitit o lună-ntreagă într-o peşteră de pe ţărmul Spaniei,

primindu-şi hrana trebuincioasă pentru cină şi două sclave.

 

Crassus, ale cărui steaguri nu se vor înălţa în ziua hotărîtoare,

care şi-a părăsit ascunzişul în haină neagră,

al cărui cap a fost retezat la o zi după cel al fiului său.

– Corona, Corona (1993)

 

XXXX

 

pentru Larry Joseph

 

„que lo único que hace es componerse

de días;

que es lóbrego mamífero y se peina…“

– Vallejo^[1]

 

Mă piş în sticle,

strîng scrumul de ţigară-n căuşul palmei,

arunc mucurile pe geam

sau le sting în chiuvetă.

 

Mestec alimente neperisabile,

fructe uscate, pîine de secară, pastramă uscată.

Am 40 de ani. Deblochez cu unghiile întrerupătoru-nţepenit,

să-i dau holului o pauză.

 

În ciorapi, cu piciorul – pedanterie scrupuloasă –

împing la loc, pe cea de-a unsprezecea treaptă, mocheta desprinsă.

Mai tîrziu s-ar putea să trîntesc nişte uşi

şi să petrec sub un copac o seară ploioasă.

 

M-am identificat cu vulpea gălbuie de lîngă linia de cale ferată,

am urmărit în tăcere focul de artificii pe Tamisa,

am văzut două stele căzătoare prefăcîndu-se-n cenuşă deasupra Londrei

şi mi-am pus o dorinţă.

 

Nu-mi pot aminti cînd am scris ultima oară o scrisoare

sau am răspuns la telefon. Le zîmbesc

vînzătorilor din magazine şi şoferilor de autobuz şi mamelor tinere.

Îmi iau ochii.

 

Mă gîndesc neîncetat la bani, iar moliile îmi rod hainele:

chestia despre bunurile pămînteşti era adevărată.

O jumătate de oră, printre palpitaţii, am privit

doi copii de care eram sigur că-s ai mei.

 

Cea mai mare parte din zi fie stau culcat,

fie dorm. N-am citit aşa de multe cărţi

cu atîta nesaţ de cînd eram un puşti.

Nopţile sînt dificile. Uneori ţip.

 

Sînt arţăgos, fermecător, lasciv, de neconsolat, debil.

Ţin radioul pornit la fel de mult ca tatăl meu,

luîndu-l cu mine dintr-o cameră-n alta.

Îmi place vorbăria lui monotonă.

– Approximately Nowhere (1999)

 

Noapte

 

E-n regulă,

Dacă nu cumva te simţi singur sau eşti atacat.

Această ciudat de anevoioasă

Reajustare de sine. Spălatul rufelor, cumpărăturile,

Scurgerea orelor, telefonul – dacă nu-i o greşeală –

Ce sună totdeauna doar pentru tine, în caz c-o face.

Noaptea – tu decizi

Între băutură, sau cărţi, sau zăcut acolo

Întins pe spate, sau ghemuit.

 

O stinghereală a sărăciei.

– One Lark, One Horse (2018)

 

Traducere de George State

 

 

^[1].    César Vallejo, A murit eternitatea mea: Opera poetică, traducere de Dinu Flămând, Bucureşti: Pandora M, 2022, p. 403: „că nu face decît să-şi aranjeze/ zilele;/ e un lugubru mamifer şi se piaptănă…“. Vers din poemul „Consinderando en frío imparcialmente…“ („Examinînd la rece, imparţial…“), publicat în volumul postum Poemas humanos (1939).