James Fenton s-a născut în 1949 şi a studiat la Magdalen College, Oxford. A publicat versuri – cel mai recent, Yellow Tulips: Poems 1968-2011 (2012) –, critică de teatru – You Were Marvellous: Theatre Reviews from the „Sunday Times“ (1983) –, reportaje – All the Wrong Places: Adrift in the Politics of the Southeast Asia (1988) –, critică de artă – Leonardo’s Nephew: Essays on Art and Artists (1998) şi School of Genius: A History of the Royal Academy of Arts (2006) –, prelegeri – The Strenght of Poetry: Oxford Lectures (2001) –, un volum de articole despre grădinărit – A Garden from a Hundred Packets of Seed (2001) –, librete şi adaptări – The Love Bomb and Other Musical Pieces (2003), The Orphan of Zhao (2012) şi Don Quixote: A Play with Songs Adapted from the Novel by Miguel de Cervantes Saavedra (2016) [Don Quijote: O adaptare a romanului lui Miguel de Cervantes Saavedra, Tact, 2024] –, precum şi An Introduction to English Poetry (2002). De asemenea, a alcătuit diverse antologii (din lirica lui William Blake, Samuel Taylor Coleridge, D. H. Lawrence) şi a editat The New Faber Book of Love Poems (2008).

Vînt

E vîntul, vîntul într-un lan cu grîne.

Mulţimi imense fug de un enorm prăpăd

În jos de văi adînci, oaze-nverzite,

În jos prin splendida urgie-a vîntului.

Familii, triburi, popoare, turme

Au auzit, văzut ceva. O speranţă

Sau o neînţelegere s-a-ntins peste grui,

Tot îndrugîndu-i tufei poveşti de foc şi sabie.

Vedeam trecînd mileniul într-o clipă.

Pămîntu-i dus, graiuri s-au ivit şi rupt.

Lordul s-a pripăşit în est,

Fratele-i vru Africa şi-un blid cu aloe.

Secole, minute după, te-ntrebi

Cum de-a mers de fierărie-aşa departe-o plăsea.

Ei vor cînta: „Ca pleava eram purtaţi

De vînt“. Ăsta-i vîntul într-un lan cu grîne.

Într-un carnet

Deasupra unui rîu, copacii atîrnau,

Case din lemn de-a lungul vadurilor sale,

O ceaţă se ridica cînd se lumină,

Rotirea-n cerc a rîndunicii matinale

Nicicum nu lua-n seamă adierea lină

Ce şoptea dinspre sălciile-plîngătoare.

Era un stăvilar lîngă rariştea pădurii,

Unde o barcă mică era prinsă-n funii.

Iar noaptea încă mai zăbovea sub streşini.

Prin case plutitoare familii se mişcau,

Supa se pregătea pe plite de cărbuni.

Apoi una după alta-n rarişte intrau,

Mame şi fiice cărau în spinare snopi.

Strînşi în jurul meu, copiii tăcuţi se holbau,

Iar soldaţii sfioşi care plecau la luptă

Cereau o ţigară şi rîdeau un pic după.

Din pirogi, bătrînii întindeau năvoade,

Pe mal, băieţii cu undiţele pescuiau.

Năzi din răchită săltau deasupra apei.

Pînă la brîu scufundate, fetele spălau

Sau orez zvîrleau în străchini smălţuite,

Iar eu stau jos, beau o cafea amară şi vreau

Să se întoarcă roata ca să-mi vin în simţiri

După războiul bun şi evazivele răspunsuri.

Deasupra unui rîu, copacii atîrnau.

Pînă la brîu scufundate, fetele spălau,

Iar noaptea încă mai zăbovea sub streşini,

Pe mal, băieţii cu undiţele pescuiau.

Mame şi fiice cărau în spinare snopi,

Cînd eu stau jos, beau o cafea amară şi vreau –

Roata s-a întors şi eu mi-am venit în simţiri.

Războiul bun a dat nu prea bune răspunsuri.

Satele-s arse, oraşele, golite;

Peste fluviu nu se mai revarsă zorii;

Adepţii-ndepărtaţi au fost descurajaţi;

Şi mă tem, citind acum aceste rînduri,

Că tot ce-am cunoscut a fost făcut bucăţi

De cei pe care-i admiram fără a-i şti;

Soldaţii surîzători au pierdut lupta

Şi mă tem că mai toţi prietenii mi-s morţi.

Prezentare şi traducere de George State

Dramatizarea poetului britanic James Fenton după romanul Don Quijote de Cervantes, tradusă de colaboratorul nostru George State, a fost pusă în scenă la Teatrul Act, într-un spectacol plin de umor, aventură şi melancolie. Cu Marcel Iureş în rolul principal, regizorul Alexandru Dabija propune o reinterpretare contemporană a mitului lui Don Quijote, explorînd graniţele dintre iluzie şi realitate, dintre idealism şi pragmatism.