RADU CONSTANTINESCU, BIG BANG, CUANTELE ŞI DUMNEZEU

O lucrare de mare originalitate, impună- toare, nu numai ca proporţii, singulară în peisajul nostru editorial, a văzut lumina tiparului la Editura Şcoala Ardeleană: Dumnezeu, ştiinţa, dovezile. Zorii unei revoluţii (Cluj-Napoca, 2025, 574 p.) Autorii, Michel-Yves Bolloré şi Olivier Bonnassies, de profesie ingineri, „pasionaţi dintotdeauna de confruntarea dintre ştiinţă şi problema existenţei lui Dumnezeu“, au realizat, după trei ani de cercetare şi consultarea a zeci de specialişti, un amplu studiu care reuneşte cele mai actuale argumente raţionale referitoare la posibila existenţă a unei divinităţi creatoare, dilemă milenară a teologilor şi filosofilor lumii, enunţată astăzi în termeni complet noi. Volumul trece în revistă etapele dezvoltării teoriei Big Bang, lansată în anii 1920 şi confirmată în 1964, impactul său asupra ştiinţei, cosmologiei, a credinţelor şi reprezentărilor despre lume, precum şi implicaţiile filosofice sau religioase ale acestora. Scopul sintezei este acela de a oferi cititorilor fapte, cât mai multe fapte, astfel încât ei înşişi, la sfârşitul lecturii, să desprindă propriile concluzii şi să decidă ce li se va părea „cel mai rezonabil a crede, în deplină libertate şi într-o manieră informată“. Metoda? Aşa cum înşişi autorii mărturisesc, o „investigaţie riguroasă“ aducând în discuţie noile descoperiri ştiinţifice („ştiinţa pare a deveni aliata lui Dumnezeu“!!!), apărute într-un interval de timp relativ scurt, care „au zdruncinat unele din vechile certitudini ancorate în mintea noastră încă de la începutul secolului XX“ şi care au revoluţionat viziunea despre cosmos, redeschizând decisiv disputa asupra existenţei unei forţe creatoare iniţiale. Cu alte cuvinte, fizică revărsată în metafizică!

Autorii navighează echidistant între materialişti şi creaţionişti, prezentându-le obiectiv punctele de vedere. Premisa este explicită: dacă se acceptă viziunea celor dintâi, a unui Univers staţionar, fără început şi fără sfârşit, etern – nu se pune problema creaţiei sale. Dar dacă, aşa cum sugerează teoria Big Bang, Universul a avut un început, atunci suntem datori să acceptăm şi ideea creaţiei sale. Viziunea creaţionistă asupra Universului, acceptarea existenţei unui Big Bang iniţial are drept punct de sprijin descoperirea din 1964 de către doi cercetători, Robert W. Wilson (cel care semnează prefaţa la ediţia în limba franceză) şi Arno Penzias, a unui zgomot cosmic misterios, în exces, botezat radiaţie cosmică de fond şi interpretat ca un fel de ecou, de radiaţie fosilă a Începutului. Vârsta sa, implicit a Universului – 13,8 miliarde de ani (după alţi cercetători, vârsta sa ar fi… dublă – 26,8 miliarde ani!!).

Descoperirea lui Robert W. Wilson a spulberat credinţa conform căreia Universul nu avea nici început, nici sfârşit. Dimpotrivă. Acesta s-a născut şi a evoluat, deloc haotic, ca urmare a unui principiu pe care Brandon Carter l-a numit, în 1970, antropic. Explicaţia pe care o oferă antropiei profesorul Dumitru Constantin Dulcan, autorul prefeţei la ediţia în limba română, deschide porţile înţelegerii lucrării: „În evoluţia Universului au fost observate o serie de reglaje foarte fine ale forţelor, constantelor şi structurilor cosmice – de o manieră care a condus la apariţia vieţii“, constante pline de mister, despre care „nu ştim nici ceea ce sunt, nici de unde vin“. Ceea ce sugerează existenţa unei raţiuni, dincolo de voinţa noastră. Sau, citându-l pe Max Planck, descoperitorul cuantelor: „Toată materia îşi are originea şi există numai în virtutea unei forţe. În spatele acestei forţe trebuie să presupunem că există o minte conştientă şi inteligentă“.

O primă secţiune a cărţii este consacrată analizei descoperirilor revoluţionare din domeniul ştiinţei care converg spre susţinerea teoriei creaţioniste: Big Bang-ul şi încercările de alternativă la el, principiul antropic şi reglajele fabuloase ale Universului, moartea sa termică, saltul spectaculos de la materia inertă la cea vie. O sută de citate esenţiale din operele marilor savanţi, cărora li se adaugă trei capitole sintetice (În ce cred savanţii? În ce credea Einstein? şi În ce credea Gødel?) vin să aducă un plus de informaţii cititorului.

Cea de a doua secţiune abordează dovezile în sprijinul teoriei creaţioniste, din afara domeniului ştiinţei. Întrebări fundamentale, generate de fapte care nu au explicaţii raţionale rezonabile, precum De unde provin întrebările inexplicabile ale Bibliei?, Cine ar putea fi Iisus?, Poate fi explicată în mod firesc soarta poporului evreu?, Binele şi răul pot fi decise în mod arbitrar de către om? sunt disecate cu abilitatea şi precizia unui chirurg. Sub microscopul cercetătorului, este trecut în revistă istoricul descoperirilor (fiecare temă este discutată în contextul său istoric şi ideologic), sunt prezentaţi savanţii care au abordat subiectul de-a lungul timpului, dar şi oponenţii lor iluştri, teoriile formulate de unii şi de ceilalţi, totul încununat cu succinte şi riguroase concluzii.

Scrisă într-un limbaj accesibil, fără a cădea în capcana popularizării simplificatoare, a vulgarizării, lucrarea îşi potenţează rigoarea ştiinţifică cu ajutorul a numeroaselor tabele, grafice, statistici care însoţesc textul, repere indispensabile cititorului pentru a se orienta în hăţişul de informaţii cu care este asaltat. Trebuie să recunoaştem că prea puţini dintre noi mai reţin din şcoală cunoştinţe astronomice elementare precum: distanţa de la Pământ la Lună sau la soare, diametrul Căii Lactee, mărimea Universului în ani lumină, numărul de atomi în Univers etc. Astfel de Repere pentru ordinele de mărime în fizică, cărora li se adaugă o listă de Repere pentru ordinele de mărime în biologie (constituentele corpului uman şi ale celulei umane în număr de elemente, numărul de atomi şi rezultatele obţinute în experimentele de laborator, vizând recrearea condiţiilor de apariţie a vieţii etc.) sunt incluse în două Anexe finale, documentar indispensabil aprofundării voluminosului op; la fel ca amplul Glosar care inventariază şi explică noţiunile/termenii ştiinţifici utilizaţi pe parcursul cărţii. Ingenioasă (şi expresiv/convingătoare) este soluţia găsită pentru a ilustra ascensiunea şi, apoi, declinul ideilor materialiste: autorii imaginează o curbă care, sub titlul Marea inversiune, înregistrează cronologic descoperirile ştiinţifice fundamentale ale omenirii, începând cu heliocentrismul lui Copernic (1543), confirmat de Galilei (1610), trecând prin teoria evoluţiei a lui Lamarck (1809) şi selecţia naturală a lui Darwin (1859), pentru a se ajunge, începând cu secolul XX, la teoriile moderne, care încep să ridice semne de întrebare interpretărilor materialiste – mecanica cuantică (Planck, Heisenberg, Schrödinger), relativitatea, expansiunea universului (Einstein, Friedmann), complexitatea materiei vii, ADN (Watson, Crick), respingerea teoriei Big Crunch, principiul entropic, reglajul fin etc. Argumentaţia este cu atât mai convingătoare, cu cât analiza îşi păstrează consecvent obiectivitatea pe parcursul întregii cercetări, care nu face altceva decât să invite cititorii la aflarea adevărului. Nu întâmplător, ultimul capitol al volumului, intitulat concluziv Materialismul – o credinţă iraţională, se încheie cu un citat din Sf. Apostol Pavel care îi încurajează pe credincioşi la reflecţie.

Reperele cronologice finale ale cărţii, înscrise firesc în structura sa de ansamblu, îndeamnă la aceeaşi meditaţie existenţială. Pornind de la momentul zero al Universului, ele ajung, succesiv, printr-o exigentă selecţie, în zilele noastre, în 2012, la descoperirea bosonului Higgs la CERN, ba chiar anticipează sfârşitul lumii, momentul morţii soarelui, al stelelor şi, în cele din urmă, moartea termică a Universului dilatat.

Ne aflăm în faţa unei lucrări unice, care, în concordanţă cu cele mai recente cercetări ştiinţifice, pune în discuţie posibilitatea existenţei lui Dumnezeu. Subscriem autorilor care au convingerea că studiul „va conduce la concluzii care vor deschide o dezbatere esenţială.“