a10

Mirajul călătoriei

Iulian Boldea

Cărţile lui Mircea Anghelescu (Preromantismul românesc, Literatura română şi Orientul, Scriitori şi curente, Lectura operei, Cămaşa lui Nessus. Eseuri despre exil, Echilibrul între antiteze. Heliade – o biografie, Mistificţiuni – Falsuri, farse, apocrife, pastişe, pseudonime şi alte mistificaţii în literatură, Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea ş.a.) se impun prin fascinaţia documentalului, prin efortul de a recupera şi regândi trecutul literaturii sau relieful operelor literare, cu acurateţe şi acribie, într-un stil riguros şi într-o percepţie plurală, deschisă a valorilor, studiate mereu în conexiune cu contextul social-istoric, istoricul literar conservând sunetul şi amprenta vie a profilului scriitorilor sau a conturului creaţiei. De altfel, actualitatea clasicilor, o temă de interes major, este percepută cu nuanţe adecvate şi cu subtilă atenţie de Mircea Anghelescu, într-un interviu: „Cred că se poate vorbi întotdeauna de actualitatea clasicilor ca material pentru discuţii, personalitatea şi opera lor este un teren de exerciţii precum autodromul pentru piloţii de curse: aici, pe un teren general cunoscut (aşa ar fi normal!), se construiesc abilităţile viitoare, se încearcă formule noi, inclusiv în forme ireverenţioase. E vorba de o mişcare cu caracter dublu: orice scădere, orice demolare a unui idol de lut presupune descoperirea unui model adevărat, sau măcar deschiderea drumului către un nou scriitor (sau text, sau categorie) cu acelaşi nume, ca în Borges, cu cel care abia a fost sfărâmat.“
Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2015) e o carte care explorează un domeniu pasionant, acela al călătoriilor întreprinse de români (secolele XIX-XX, până în 1940), criticul semnalând, din unghi istoric şi comparatist, semnificaţiile mirajului călătoriei, sensurile acestei tendinţe de deschidere, de examinare a limitelor şi de circumscriere a nevoii de legitimare identitară, prin confruntarea lucidă, perseverentă cu alteritatea, cu necunoscutul („Această dezvoltare a dorinţei de a ieşi din bîrlog, de a călători, de a cunoaşte lumea şi a învăţa din experienţele ei este contemporană şi solidară cu mişcarea de renaştere naţională, cu resuscitarea sentimentului naţional în cultură şi în viaţa politică“). Desigur, orice călătorie exprimă şi o nevoie de cunoaştere a propriilor limite şi de glisare a lor în funcţie de mutaţiile de perspectivă şi de unghi psihologic şi gnoseologic pe care deplasarea în planul geografiei exterioare le produce asupra conştiinţei călătorului. Călătoria poate fi apropiată de categoria conceptuală de translaţie culturală, care defineşte tocmai un astfel de orizont al întâlnirilor între diferite spaţii culturale, sugerând o alternativă edificatoare la conceptul dihotomic de „ciocnire a civilizaţiilor“ (Samuel P. Huntington). Translaţia culturală este un indicator al mutaţiilor antropologice survenite, dar şi o modalitate de repoziţionare a subiectului în context istoric şi ideologic. Relevant e faptul că discursul despre ceilalţi exprimă un semantism multifocal, reduplicând perspectivele şi rolurile strategiilor receptării şi nuanţînd, prin negociere a sensurilor şi diferenţelor, relieful întâlnirilor dintre două culturi, două orizonturi mentalitare diferite.
Structurată în trei părţi (secolul al XIX-lea, începutul secolului XX, până la Primul Război Mondial, perioada interbelică), cartea lui Mircea Anghelescu desenează cu acuitate profilul epocilor istorice şi literare străbătute, conturează portrete şi fixează idei literare, mutaţii de perspective, ipostaze ale peisajului, transpuneri ale naturii şi metamorfoze ale contemplării exteriorităţii, într-o scriitură dinamică, pasionantă, ce relevă deopotrivă cadrul epocilor istorice, dar şi amploarea transformărilor afective pe care călătorii le-au înregistrat în urma deplasării orizontului cunoaşterii. Călătorii şi călătoriile sunt de toate felurile, nuanţele şi calibrele, după scop, desfăşurare, ritm, reactivitate şi temperament. Sunt călători dinamici, ofensivi, lipsiţi de prejudecăţi, cu o energie debordantă, alţii calmi, lenţi, livreşti, atenţi la amprenta culturală a locului, unii cu spirit critic incisiv, alţii mai maleabili, unii aventuroşi, alţii inhibaţi şi retractili, unii raţionali, alţii dominaţi de pasionalitate. Inventarul călătorilor e impresionant (Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, Timotei Cipariu, George Bariţ, Mihail Kogălniceanu, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian, Dinicu Golescu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, Ion Codru-Drăguşanu, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon, George Sion, Petre Ispirescu, Iacob Negruzzi, Al. Macedonski, Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu, A.D. Xenopol, Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Emil Racoviţă, Alexandru Vlahuţă, Constantin Stere, Panait Istrati, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Jean Bart, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Petru Comarnescu ş.a.).
Incursiunile istoricului literar se fundamentează pe o analiză atentă, riguroasă a unor scrieri epistolare, pe interpretarea unor texte autobiografice, a unor opere literare sau reportaje, prin care se apreciază disponibilitatea la noutate a scriitorilor-călători, percepţia particulară a peisajului, stările afective declanşate de deplasarea în spaţiu (pasionalitate, obiectivare, gravitate, umor, ironie, retractilitate, detaşare sau implicare), relevându-se, totodată, şi amprenta morală sau reacţiile umorale, metamorfozele aperceptive, adecvarea sau inadecvarea la diverse situaţii şi conjuncturi existenţiale. Mircea Anghelescu are o deplină capacitate de a distinge particularul, de a legitima specificul unei scriituri, de a înregistra timbrul propriu al relatării unui călător. Astfel, la Asachi se remarcă modernitatea şi savoarea stilului literaturii de călătorie, calităţi care pun în umbră zonele creaţiei propriu-zise („Practic neglijată de urmaşi, publicistica de călătorie a lui Asachi este superioară rigidelor sale nuvele şi revelă nu doar un spirit modern în plăcerea drumeţiei, ci şi un bun stilist, un rapsod inspirat al frumuseţilor naturale, în care îl regăseşte pe adevăratul urmaş al vechilor locuitori“). Deambulările lui Dinicu Golescu sunt plasate sub semnul percepţiei utopice, al proiecţiei ideale („Modelul pe care Dinicu Golescu îl construieşte cu răbdare şi artă a mozaicului în această «însemnare» a călătoriei sale este de fapt o «utopie» de felul lui Candideşal lui Voltaire, care se construieşte cu prilejul unei călătorii, aşa cum îşi desfăşoară argumentele numeroase utopii din literatura universală. Există, totuşi, o particularitate: această utopie îşi construieşte proiectul unei societăţi mai bune şi mai ordonate, modelul oferit cititorului adică, cu mijloacele observaţiilor reale făcute în timpul voiajului, dar cu o strictă selecţie care să permită conturarea unei lumi aproape fără reproş“). În cazul lui George Sion, se remarcă spontaneitatea, firescul, simţul autenticului, savoarea concretului, tentaţia – involuntară – a anticalofiliei, în ciuda unor puseuri sentimentaloide („Ca şi alţi contemporani, Sion scrie bine cînd nu vrea să facă literatură. Amintirile lui cuceresc prin senzaţia de autenticitate pe care o dă aceeaşi francheţe a comunicării. Povestirea cade uneori într-un sentimentalism care era în gustul epocii, dar şi în natura tînărului de atunci, privit cu indulgenţă după atîţia ani, era deci şi ea autentică“).
Cu o documentare bibliografică impecabilă, cu o tehnică riguroasă a incursiunilor în trecut şi o logică strânsă a demonstraţiei critice, cu o rafinată artă a comparaţiei, Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română e o carte importantă pentru retrasarea reliefului identitar al unor epoci literare, un excurs în istoria mentalităţii, a imaginarului şi a expresivităţii călătorilor şi a literaturii de călătorie, într-o percepţie de amplă cuprindere, remarcabilă ca abordare şi expresivitate critică.