Gellu Dorian

1. Romanul Schisme (O tragedie românească), apărut la Editura Cartea Românească în 2021, a fost difuzat în librăriile din ţară. Se mai găseşte şi acum. A mai fost difuzat şi pe reţelele internetului, online. Fiind, la apariţia lui, în plină pandemie, nu am făcut nicio lansare acestui roman. L-am văzut la diverse tîrguri de carte, însă editura nu a prevăzut, în promovarea romanului, şi lansări la astfel de tîrguri sau cu alte ocazii. Nu cunosc cît şi cum s-a difuzat. Ştiu că eu personal, pentru a promova romanul, am comandat editurii un număr de exemplare, am mai cumpărat altele din librării. În presa literară, romanul a avut o primire bună, nu pe cît ar fi meritat, dar asta este o altă discuţie. Apoi, cartea de poezie La locul meu, apărută anul trecut la Editura Rocart, am difuzat-o eu pe unde s-a putut, iar editura a difuzat un număr de exemplare prin librăriile cu care colaborează. De asemenea, nu cunosc cît şi cum s-a difuzat. Nu ştiu dacă librăriile au făcut comandă la aceste ultime două cărţi ale mele. Ştiu că editura nu a făcut promovarea cărţii aşa cum fac alte edituri cu cărţile pe care le publică. Cum însă bibliotecile, în teritoriu, sunt arondate, prin directorii lor, majoritatea, nu toate, politic, sunt convins că biblioteca judeţeană din oraşul în care locuiesc nu a comandat nici un exemplar, eu fiind indezirabil ohranei pesediste locale.

Cît priveşte culoarul „editură-librărie“, cred că doar edituriile mari, care şi-au dezvoltat reţele proprii de difuzare, cum ar fi Humanitas, de exemplu, cartea apărută la aceste edituri circulă, poate fi găsită peste tot, chiar şi la librăriile care au rezistat din vechea reţea de difuzare a Centrelor de Librării din ţară. Celelalte edituri, la care de regulă apar scriitorii români, cei mai mulţi, în afară de cei care apar la Humanitas, la Polirom, Trei, Nemira, Curtea Veche şi cam atît, nu difuzează cartea, pe care, în special, o editează în regia autorului, căruia i se pun exemplarele din carte în braţe şi i se spune să se descurge singur, încît, dacă te interesează ceva, cu greu poţi găsi cărţile acestor scriitori, care trimit şi ei cărţile unor prieteni, unor critici, la reviste şi cam atît. Apare astfel un mare hiatus în ce priveşte informaţia despre apariţia cărţilor scriitorilor români, şi asta şi din cauză că la Biblioteca Naţională a României, depozit legal, alături de alte şase biblioteci din ţară, nu mai există serviciul Bibliografia României, în care să fie consemnată orice apariţie editorială, conform acelei legi care-i obligă la aşa ceva pe editori şi pe bibliotecarii acelor servicii din bibliotecile ce sunt şi depozite legale. Cam asta e situaţia pe acest culoar.

2. Da, internetul a devenit depozitul în care poţi găsi orice carte care ajunge în acel spaţiu virtual, dar real din acest punct de vedere, de difuzare, prin depozite fizice existente, fie Librex, fie Litera, ori alte servicii directe ale editurilor mari, devenind astfel, internetul, difuzorul garantat şi, din păcate, sau din fericire, singurul. Ori, dacă se extinde reţeaua de căutare, prin Amazon sau Elefant. Pe lîngă acestea, pentru a fi rezolvată difuzarea cărţii scriitorilor români, la fel de bine cum se difuzează cartea străină, ar trebui reînfiinţată Colectura bibliotecilor, formă clasică de difuzare sigură a cărţii. Or, acest lucru, într-un sistem de capitalism sălbatic de la noi, aşa ceva pare imposibil de realizat, deşi acest lucru este foarte uşor de pus pe picioare, şi atunci ar avea de cîştigat toată lumea, nu s-ar mai risipi bani pe proiecte minore de editare şi de achiziţie de carte, dovedite pînă acum dezastruoase, ineficiente.

3. Nu, tîrgurile de carte, nu sunt suficiente pentru promovarea cărţii scriitorului român, nici pentru valorificarea eficientă a editării de carte. Doar editurile mari au de cîştigat aici, edituri care, s-a dovedit, publică puţină carte semnată de scriitori români, încît editurile mici, care editează cartea majorităţii scriitorilor români, nu fac faţă costurilor pe care aceste tîrguri le impun. Tîrgurile au devenit locuri de întîlnire a scriitorilor cu publicul cititor. Dar şi aceste întîlniri s-au dovedit neproductive, un soi de trecere în revistă a unor succese şi a foarte multor eşecuri.

4. Am răspuns mai sus: Colectura bibliotecilor. Pe lîngă aceasta, instituirea Agentului Literar, o meserie care trebuie să intre în conştiinţa scriitorilor români şi mai ales a editorilor, care cred că PR angajat la sectorul difuzare al editurii îl poate înlocui pe agentul literar. Nu-l poate şi nu are cum să-l înlocuiască! Dar pentru asta trebuie o lege, apoi această meserie să apară în nomenclatorul Codului Muncii, aşa cum a intrat meseria de scriitor, de bibliotecar, de librar. Sunt chestiuni care ne lipsesc şi care, înfiinţate, ar putea rezolva această problemă, care face, de cele mai multe ori, ca relaţia scriitor – cititor să fie una foarte anevoioasă.

5. Glumind, exact ca premierul României în faţa robotului Ion. Actul de creaţie este unul individual, fizic, natural, ce ţine de talent, formare umană, cultură, social, lume, de tot ceea ce este palpabil. De inteligenţa artificială, scriitorul se poate folosi, aşa cum se foloseşte editorul, librarul. Ea nu poate crea o operă literară, chiar dacă, să zicem, că s-ar ajunge la un astfel de produs. Acesta nu va fi altceva decît un hibrid, un surogat, care va fi dat uitării. Nu-i bai, că uitării, după cum se vede, sunt daţi şi foarte mulţi scriitori care au creat cu mintea lor opere de reală valoare estetică, literară, fără de care, s-a dovedit, cultura unei ţări ar fi mai săracă. Însă aceasta, cultura unei ţări, din păcate, ajunge pe mîna viruşilor politici, aceia care au creat acum la noi o epidemie catastrofală, ce se doreşte perenă, încît, după cum se vede, fondul acestei culturi e pus în pericol, iar odată cu el şi identitatea naţiei în contextul evoluţiei omenirii. Nu, nu mă sperie cîtuşi de puţin inteligenţa artificială, ci proasta inteligenţă ajunsă la apogeul conducerii politice, mult mai periculoasă şi de speriat în sensul cel mai profund al acestui cuvînt şi al sentimentului de teamă. De această inteligenţă asimptomatică mi-e frică, nu de inteligenţa artificială, pe care o poţi folosi după ce o cumperi, în timp ce pe cealaltă, deşi pentru ea plăteşti foarte scump în faţa cutiei cu voturi, n-o mai poţi vinde nimănui, nici n-o mai cumpără nimeni, iar ţie îţi devine inutilă, iar efectele aceste epidemii de prostie umană se văd de la o zi la alta.