Absenţa

absenţa nu e un gol

poate un inteludiu nefericit

nu dă buzna ca infernul ce se tăvăleşte în noi

se sprijină de ceea ce nu se mai vede

ca o pânză de păianjen în lucrare

prinsă până la marginea oaselor tale

ca o melancolie ce se astâmpără în noi

când şi când

ca un deşert ce ne locuieşte

uneori ai impresia că iese din tine

te lasă să te îndulceşti

cu un om sau cu oricare altul

până când se decolorează vara în tine

şi ştii

absenţa

e la buza zilei

îi atingi dunga aia sfârşindă

şi se lasă moale-n tine

până mai încolo

nu

nu e un gol

e urletul acela

îţi dai cu degetele peste gură

când îţi vin lacrimile pe afară

şi înghiţi

acel vechi urlet

încarnat în tine

sau poate e un gol ce-l face

o tresărire că

în toiul unui lucru

e cineva care respiră lângă tine

absenţa

deşi seamănă izbitor

nu-i cimitir

aici nu moare nimeni

e o umbră de respirare veche

ce se întinde gâtuită-n tine